ICCJ. Decizia nr. 943/2011. Civil. Contestaţie la executare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 943/2011

Dosar nr. 18702/245/2009

Şedinţa publică din 4 februarie 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din 29 iulie 2009 pronunţată de Judecătoria laşi în dosarul nr. 18702/245/2009 s-a respins cererea de suspendare provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului nr. 290/2009 al B.E.J. Z.C. şi Z.A. formulată de B.E. în contradictoriu cu D.D., R.R. şi D.V., ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă şi ca nefondată în contradictoriu cu U.M.F.G.T.P. Iaşi, cu creditoarea A.P.V. şi cu Ţ.D., C.A.G. şi Statul Român prin M.F. – A.N.A.F. Iaşi.

Prin sentinţa civilă nr. 2.419 din 11 decembrie 2009 Tribunalul Iaşi, secţia civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de B.E. împotriva încheierii de şedinţă din 29 iulie 2009 a Judecătoriei Iaşi, reţinând că, potrivit art. 403 alin. (4) C. proc. civ., încheierea prin care se soluţionează cererea de suspendare provizorie a executării silite nu este supusă nici unei căi de atac.

Prin Decizia civilă nr. 206 din 28 aprilie 2010, Curtea de Apel laşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a anulat ca netimbrat recursul declarat de B.E. împotriva sentinţei civile nr. 2.419 din 11 decembrie 2009 a Tribunalului Iaşi, secţia civilă, constatând că deşi recurentul a fost citat cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei şi a timbrului judiciar aferent în cuantum de 0,15 lei la mai multe termene de judecată, acesta nu s-a conformat obligaţiei stabilite în sarcina sa.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs B.E., arătând că a timbrat cererea din apel conform legii, dar că dovada îndeplinirii acestei obligaţii a fost sustrasă de la dosarul cauzei.

A mai arătat că instanţa competentă a soluţiona cauza ar fi fost instanţa de contencios administrativ şi că nu au fost analizate excepţiile de neconstituţionalitate pe care le-a formulat cu prilejul cercetării cauzei.

Recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.

Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".

Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.

Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

O asemenea concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.

Hotărârea recurată este irevocabilă, fiind pronunţată de o instanţă de recurs, astfel încât recursul declarat împotriva ei este inadmisibil şi va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul B.E., împotriva deciziei civile nr. 206 din 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 943/2011. Civil. Contestaţie la executare. Recurs