ICCJ. Decizia nr. 944/2011. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 944/2011
Dosar nr. 229/105/2010
Şedinţa publică din 4 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 153 din 4 februarie 2010, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a admis cererea formulată în temeiul art. 5, 38 şi 39 din Legea nr. 248/2005 de reclamanta D.G.P.B. în contradictoriu cu pârâtul A.V. şi a dispus restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulaţie pe teritoriul Turciei pe o perioadă de un an, începând cu data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că potrivit actelor existente la dosar, pârâtul a fost returnat din Turcia, la data de 16 septembrie 2009, în baza Acordului de readmisie încheiat între România şi Turcia, întrucât a ieşit legal din ţară în luna octombrie 1997 cu direcţia Turcia, iar la data de 3 august 2008 a fost reţinut de poliţia turcă întrucât nu deţinea paşaport şi apoi a fost returnat în ţară.
Tribunalul a mai reţinut că, potrivit art. 38 din Legea nr. 248/2005, restrângerea dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români, poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani şi în cazul în care o persoană a fost returnată dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi statul respectiv.
În acest sens, din probele administrate în cauză a rezultat că, deşi pârâtul a plecat legal din ţară în Turcia, ulterior a fost returnat din acest stat pe motiv de şedere ilegală, neavând paşaport, caz în care se impune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie al acestuia pe o perioadă de un an, începând cu data pronunţării sentinţei, datorită comportamentului său care afectează imaginea României pe plan extern.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul M.A.I. – D.G.P.B., arătând că, din eroare, prin sentinţa apelată s-a dispus ca termenul de restrângere a dreptului la liberă circulaţie al intimatului-pârât să curgă de la „data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei" şi nu de la data rămânerii definitive a hotărârii.
A mai arătat că, dispunându-se îngrădirea acestui drept de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii se încalcă dispoziţiile art. 39 alin. (6) din Legea nr. 248/2005.
A solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei, în sensul că perioada privind restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulaţie să curgă de la data pronunţării sentinţei, respectiv, 4 februarie 2010.
Prin Decizia civilă nr. 75 din 20 aprilie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul reclamantului Ministerul Administraţiei şi Internelor – D.G.P. Bucureşti şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie a intimatului-pârât A.V. operează de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că este în parte fondată critica apelantului în sensul că prima instanţă, interpretând greşit dispoziţiile art. 39 alin. (6) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, a dispus ca măsura luată împotriva pârâtului să producă efecte începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii.
A mai reţinut că, în interpretarea textului legal anterior citat, exercitarea căilor de atac prevăzute la alin. (4) şi (5) ale art. 39 din lege, nu suspendă executarea hotărârii, ceea ce înseamnă că efectele măsurii de restrângere a exercitării dreptului respectiv operează de la data rămânerii definitive a hotărârii şi nu de la data rămânerii irevocabile a acesteia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., D.G.P. din cadrul Ministerului Administraţiei si Internelor, apreciind că Decizia recurată s-a dat cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în sensul că momentul de la care devine executorie măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie nu este acela al rămânerii definitive a hotărârii, cum greşit a dispus Curtea de Apel Ploieşti, ci momentul pronunţării acesteia.
Recursul urmează a fi anulat, ca netimbrat, pentru următoarele motive:
Potrivit dispoziţiilor art. l din Legea nr. 146/1997 acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în această lege, iar conform art. 20, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit fiind sancţionată cu anularea cererii, împiedicând discutarea oricăror alte chestiuni privind cauza, în temeiul art. 137 şi 316 C. proc. civ.
În condiţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanţele judecătoreşti pot reţine cereri sau acţiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată.
Neîndeplinirea acestei obligaţii se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii, conform dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/197, dispoziţii incidente şi în cazul neaplicării timbrului judiciar.
Potrivit art. 9 alin. (1) din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, „cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite şi înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „în cazul nerespectării dispoziţiilor prezentei ordonanţe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru".
Pentru termenul de judecată din 4 februarie 2011, recurentei i s-a pus în vedere prin citaţie să timbreze cererea de recurs cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei şi timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei.
Cum în cauză recurenta nu s-a conformat îndeplinirii obligaţiei legale de plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar prevăzut de actul normativ anterior menţionat, aşa cum dealtfel i s-a pus în vedere şi prin citaţia emisă pentru termenul de judecată acordat în vederea soluţionării recursului, acesta urmează a fi anulat, ca netimbrat, fără a mai fi analizate aspectele de nelegalitate invocate în calea de atac formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta D.G.P. împotriva deciziei civile nr. 75 din 20 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 946/2011. Civil. Ordonanţă preşedinţială.... | ICCJ. Decizia nr. 945/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
