ICCJ. Decizia nr. 945/2011. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 945/2011
Dosar nr. 8400/101/2009
Şedinţa publică din 4 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi sub nr. 8400/101/2009, reclamantul I.I.I., în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, a chemat în judecată Statul Român prin M.F.P., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat la acordarea sumei de 300.000 euro, echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând prejudiciul moral suferit de reclamant ca urmare a strămutării şi stabilirii domiciliului forţat.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în fapt, în dimineaţa zilei de 18 iunie 1951, în timp ce se afla la domiciliul său din localitatea Gogoşu, judeţul Mehedinţi, fără nici o atenţionare sau explicaţie prealabilă, a fost luat împreună cu ceilalţi membri ai familiei de către organele de securitate şi sub pază militară, duşi în gara Prunişor, unde au fost îmbarcaţi şi duşi în Bărăgan în localitatea Movila Bildaului, judeţul Călăraşi unde i s-a stabilit domiciliul obligatoriu.
A mai arătat că, la momentul ridicării, au plecat doar cu hainele în care erau îmbrăcaţi, cu ceva de mâncare, iar pentru restul bunurilor din gospodărie nu s-a întocmit nici un inventar, fiind lăsaţi în câmp, fără casă, mâncare sau haine, unde au îndurat condiţii inumane de viaţă. Gospodăria lor din comuna Gogoşu, judeţul Mehedinţi, ocupată de forţele armate, a fost distrusă în mare parte astfel că, la reîntoarcere, pentru a putea locui în casele lor au fost nevoiţi să le refacă.
Prin întâmpinare, intimatul Statul Român prin M.F.P. – D.G.F.P. Mehedinţi, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată întrucât reclamantul solicită despăgubiri reprezentând prejudiciu moral, ca urmare a luării unei măsuri administrative, ceea ce nu este prevăzut de dispoziţiile art. 5 alin. (1) decât pentru persoane care au suferit condamnări cu caracter politic.
Mai mult, pentru repararea prejudiciilor cauzate de deportare, reclamanta a beneficiat de prevederile OUG nr. 214/1999 şi D.L. nr. 118/1990 al căror scop a fost repararea unor asemenea prejudicii.
Prin sentinţa civilă nr. 43 din 26 ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 8400/101/2009, s-a respins cererea formulată de reclamantul I.I.I., reţinându-se că acesta nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptăţite pentru acordarea prejudiciului moral conform art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că la data de 18 iunie 1951 reclamantul împreună cu familia sa a fost strămutat din localitatea de domiciliu, comuna Gogoşu judeţul Mehedinţi, în localitatea Movila Gîldăului judeţul Călăraşi unde i s-a stabilit domiciliu forţat, restricţie ridicată la 1 ianuarie 1956 când s-a reîntors în comuna Gogoşu judeţul Mehedinţi.
A mai reţinut că, la data de 11 decembrie 1990, Comisia pentru aplicarea prevederilor D.L. nr. 118/1990 a hotărât acordarea în favoarea reclamantului a unei indemnizaţii lunare de 907 lei precum şi drepturile prevăzute de art. 3 alin. (2) şi art. 4 din acelaşi decret lege, pentru perioada de deportare de 4 ani, 6 luni şi 13 zile.
În cauza pendinte, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti în sumă de 300.000 euro, reprezentând echivalentul prejudiciului moral suferit din cauza măsurii administrative a deportării, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Dispoziţiile acestui text de lege prevăd trei categorii de măsuri reparatorii pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (precum şi în caz de deces al acestora, soţului supravieţuitor sau descendenţilor până la gradul II inclusiv), respectiv: a) despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare; b) despăgubiri materiale reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnate sau ca efect al măsurii administrative dacă bunurile respective nu au fost restituite ori nu a obţinut măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001 sau Legii nr. 247/2005 şi c) repunerea în drepturi în cazul în care prin hotărârea de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi ori degradarea militară.
Prin urmare, s-a conchis că legea conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral doar persoanelor care au suferit condamnare nu şi celor faţă de care s-a luat o măsură administrativă, cum este cazul reclamantului.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul I.I.I. solicitând schimbarea sentinţei şi admiterea cererii.
În motivarea apelului, apelantul reclamant a susţinut că a făcut dovada că se încadrează în categoria persoanelor care au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic. Astfel fiind potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic poate solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul prejudiciului moral suferit din cauza măsurii administrative a deportării.
Prin Decizia civilă nr. 103 din 8 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul reclamantului, reţinând că modul de redactare a prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 pune sub semnul întrebării dreptul de a pretinde, în temeiul acestei legi, daune morale în ce priveşte persoanele care au avut de suferit în urma unei măsuri administrative cu caracter politic luată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
În acest sens, instanţa de apel a constatat că în partea introductivă a art. 5 din lege se arată care sunt persoanele care urmează să beneficieze de măsuri reparatorii în temeiul legii, fiind menţionate aici atât persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic cât şi cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Totodată, însă, din modul de redactare a legii, rezultă că la fiecare măsură reparatorie în parte se face vorbire despre categoriile de persoane care urmează să beneficieze de aceasta. În ce priveşte daunele morale, reglementate prin art. 5 lit. a) din lege, se specifică că acestea se cuvin pentru prejudiciul moral suferit prin „condamnare".
Instanţa de apel a apreciat că termenul „condamnare" folosit de lege este cel specific dreptului penal (şi nu un sens general), şi în consecinţă că beneficiază de daune morale în temeiul Legii nr. 221/2009 numai persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, nu şi cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic. Pentru acestea din urmă au fost reglementate măsuri reparatorii numai sub forma despăgubirilor materiale reprezentând echivalentul bunurilor confiscate (art. 5 lit. b) din lege).
Dispoziţiile Legii nr. 221/2009 au un caracter reparator, situaţie în care prevederile acesteia nu pot fi extinse pe calea interpretării. Acordarea, în temeiul acestei legi, de despăgubiri persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic are un caracter special şi trebuie să se încadreze strict în cerinţele legii.
În raport de cele expuse s-a apreciat că apelantul reclamant nu este îndreptăţit la despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009 sub forma daunelor morale întrucât acesta nu a suferit o condamnare cu caracter politic, iar pentru faptul că a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, legea prevede numai despăgubiri materiale.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul, apreciind că hotărârea pronunţată este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor ce constituie temeiul juridic al cererii introductive de instanţă, întrucât conform dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 constituie condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice altă faptă prevăzută de legea penală, dacă prin săvârşirea acesteia s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse din motive politice măsuri administrative abuzive.
A mai arătat că în susţinerea acestei calităţi a depus la prima instanţă Decizia nr. 409 din 30 ianuarie 2003 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, iar potrivit art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, această lege se aplică şi persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii hotărârilor pronunţate în cauză conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., pe care o va admite, Înalta Curte admite recursul potrivit argumentelor ce succed:
Potrivit art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 judecata cererilor întemeiate pe acest act normativ „se face cu participarea obligatorie a procurorului".
Cadrul legal al participării procurorului la activitatea judiciară este reglementat de art. 131 alin. (1) din Constituţia României, art. 45 C. proc. civ. şi art. 62-69 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Conform art. 131 alin. (1) din Constituţia României, „În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor", iar potrivit art. 62 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară „procurorii îşi exercită funcţiile în conformitate cu legea, respectă şi protejează demnitatea umană şi apără drepturile persoanei".
Participarea obligatorie a procurorului în procesul civil este reglementată în mod expres, în cazurile anume prevăzute de lege, prin norme imperative, a căror eludare este sancţionată cu nulitatea absolută, întrucât, aşa cum rezultă şi din textele legale mai sus menţionate, Ministerul Public constituie o instituţie destinată a apăra interesele generale ale societăţii, precum şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.
Astfel, art. 45 alin. (4) C. proc. civ. stabileşte că „în cazurile anume prevăzute de lege, participarea şi punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii" şi concretizează modalităţile practice de acţiune ale procurorului în procesul civil, în sensul că acesta exercită acţiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege, participă, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată, exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, persoanelor puse sub interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane, în condiţiile legii.
În lumina dispoziţiilor legale anterior citate, participarea procurorului la desfăşurarea procesului civil se referă nu doar la o formală „punere de concluzii", ci la o participare efectivă, în cadrul căreia procurorul formulează cereri, invocă excepţii, propune dovezi în vederea stabilirii adevărului şi, în finalul judecăţii, prezintă propriile sale concluzii cu privire la faptele cauzei şi la aplicarea legii.
În toate cazurile în care participarea procurorului în procesul civil este obligatorie, nerespectarea normei care impune o atare intervenţie determină nulitatea hotărârii pronunţate de instanţă.
Raţiunea pentru care în cazuri exprese şi limitative s-a prevăzut obligativitatea participării procurorului în procesul civil a fost aceea a impactului pe care natura şi obiectul unor asemenea cauze îl au asupra intereselor generale ale societăţii.
În speţă, din analiza considerentelor hotărârilor anterioare, rezultă că cerinţa instituită prin art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 privind desfăşurarea judecăţii cererilor întemeiate pe acest act normativ în prezenţa şi cu concluziile procurorului nu a fost respectată, situaţie ce atrage nulitatea hotărârilor astfel pronunţate şi face inutilă dezbaterea celorlalte aspecte.
Potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ. „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie".
Din analiza dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. rezultă condiţiile generale ale nulităţii, respectiv, nesocotirea dispoziţiilor legale privitoare la desfăşurarea procesului civil, producerea unei vătămări, vătămarea să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.
Referitor la condiţia nesocotirii dispoziţiilor legale privitoare la desfăşurarea procesului civil, în speţă este evident că aceasta este îndeplinită, întrucât din cadrul procesual pe fundalul căruia s-au pronunţat cele două hotărâri lipseşte procurorul, ca participant obligatoriu la judecată în cererile întemeiate pe Legea nr. 221/2009.
În ceea ce priveşte vătămarea, aceasta reprezintă o noţiune complexă ce nu se limitează doar la prejudicierea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor, ci se extinde inclusiv la justa soluţionare a cauzei, fiind produsă în speţă prin excluderea din cadrul procesual a reprezentantului „intereselor generale ale societăţii", respectiv, procurorul.
Or, interesul general este ocrotit de o normă imperativă, a cărei încălcare este sancţionată cu nulitatea absolută, invocabilă în orice fază a procesului civil, de oricare din părţi şi de instanţă, din oficiu, viciile unui act afectat de nulitate absolută neputând fi acoperite.
Pe de altă parte, simpla încălcare a regulilor de drept procesual civil, în speţă, prin omiterea introducerii în citativ a unei părţi a cărei participare este prevăzută de lege, antrenează în mod virtual şi posibilitatea soluţionării greşite a litigiului, existând astfel o prezumţie simplă de vătămare, ce poate fi dedusă din însăşi neobservarea regulilor procedurale instituite de lege.
Dat fiind că situaţiile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres şi restrictiv participarea procurorului în procesul civil sunt reglementate de norme imperative, efectul negativ al nulităţii nu poate fi înlăturat, astfel încât cele două hotărâri sunt lovite de nulitate absolută, impunându-se reluarea judecăţii în cadrul procesual prevăzut de lege.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 137 alin. (1) raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia de nulitate a hotărârilor pronunţate în cauză şi, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din acelaşi cod, admite recursul, casează Decizia recurată în sensul că admite apelul reclamantului, anulează sentinţa şi, în temeiul art. 297 alin. (2) teza finală C. proc. civ. trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Craiova, urmând ca această instanţă să procedeze la judecata în fond a cauzei în condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, respectiv, cu participarea obligatorie a reprezentantului Ministerului Public.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia nulităţii deciziei şi a sentinţei.
Admite recursul declarat de reclamantul I.I.I., împotriva deciziei civile nr. 103 din 8 aprilie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 43 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Mehedinţi, secţia civilă, anulează sentinţa şi trimite cauza spre judecare Curţii de Apel Craiova în condiţiile art. 297 alin. (2) teza finală C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 944/2011. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 943/2011. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
