ICCJ. Decizia nr. 1020/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1020/2012
Dosar nr. 49868/3/2009
Şedinţa publică din 28 februarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr.1322 din 7 februarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea promovată de reclamanta SC E.H. SRL în contradictoriu cu pârâta SC H.E. SA ca nefondată subsecvent respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active ca nefondată.
Judecătorul fondului a reţinut că reclamanta a investit instanţa de fond cu o acţiunea în pretenţii constând în taxa de pe valoarea adăugată achitată şi nedatorată şi dobânzile calculate până la data plăţii efective derivată din preţul cu care s-au adjudecat active prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 151 din 20 noiembrie 2006 prin care pârâta SC H.E. SA a înstrăinat unui consorţiu portughez M.G.V.G.A.M.H.C. Caşin 1, 2, 3, 4.
Preţul contractului a fost achitat în două tranşe de societatea portugheză M.S.G.P.S. SA la data de 24 octombrie 2006 şi 16 noiembrie 2006.
Prin actul adiţional nr.1 la contractul de vânzare-cumpărare din 16 ianuarie 2007, cumpărătorul Consorţiul M.G.V. a transmis cu acordul pârâtei vânzătoare drepturile şi obligaţiile sale din contract către societatea E., înfiinţată la 23 noiembrie 2006, reclamanta din cauza de faţă, care solicita restituirea T.V.A., invocând mecanismul juridic al stipulaţiei pentru altul.
Instanţa de fond mai reţine că reclamatei nu i-a incumbat obligaţia de plată a preţului şi, prin urmare, nu are dreptul de a solicita restituirea T.V.A.-ului aferent preţului. Clauza din art. 7.6 din contract prin care părţile contractante au convenit la constituirea unei persoane juridice care să preia drepturile şi obligaţiile pentru altul nu constituie o stipulaţia pentru altul, ci relevă intenţia părţilor de a crea "un vechicol" care să permită executarea contractului, în mecanismul stipulaţiei pentru altul terţul beneficiar nu devine parte în contract ca în cauza de faţă.
Emiterea facturilor direct pe numele reclamantei nu a urmărit decât un scop fiscal – înregistrarea în contabilitate a operaţiunii de plată a preţului fără a înlătura prevederea contractuală cu privire la constituirea preţului, negociat cu T.V.A. şi fără nicio deducere fiscală.
Nefiind îndeplinite nici condiţiile plăţii nedatorate conform art. 1092 C. civ., plata nefiind făcută din eroare şi nici ale îmbogăţirii fără justă cauză, patrimoniul reclamantei nesuportând nicio diminuare, acţiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.
Ambele părţi au atacat cu apel sentinţa tribunalului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercial, prin Decizia nr. 412 din 27septembrie 2011 a respins excepţia lipsei de interes a apelului promovat de pârâtă, excepţie invocată de apelanta – reclamantă, ca nefondată. A respins, de asemenea apelurile declarate de pârâtă şi reclamantă ca nefondate.
Criticile apelantei - pârâte cu privire la incidenţa art. 1601 Cod Fiscal, interpretarea contractului sub aspectul stipulaţiei pentru altul, scopul emiterii facturilor cu menţiunea "taxare inversă" pe numele apelantei reclamante, plata nedatorată şi îmbogăţirea fără justă cauză au fost înlăturate de instanţa de apel pentru considerentele care urmează.
În condiţiile contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul consorţiul portughez M.G.V. şi-a îndeplinit obligaţia de plată a preţului şi a devenit proprietar al activelor cumpărate, MHC 1-4, mai puţin asupra terenurilor aferente datorită interdicţiei instituită de art. 44 alin. (2) din Constituţia României, scop în care a fost înfiinţată societatea reclamantă "vehicul" care a preluat prin cesiune drepturile şi obligaţiile compărătorului, cesiune dublată de o novaţie subiectivă în persoana achizitorului, menţinându-se solidaritatea membrilor consorţiului, cumpărător cedent alăturat cesionarei reclamante.
Instanţa de apel a apreciat că cesiunea dublată de novaţie semnifică în acest caz o transmitere cu titlu particular iar cedentul nu putea transmite cesionarului decât acele drepturi şi obligaţii pe care le avea la data cesiunii/novaţiei: 16 ianuarie 2007.
Cesionarea reclamantă nu a preluat obligaţia de plată a preţului deoarece această obligaţie a fost executată anterior cesiunii şi nici dreptul de rambursare a T.V.A. deoarece potrivit art. 1601 Cod Fiscal, acest drept nu a existat la data cesiunii în favoarea consorţiului M.G.V. sau a vreunui membru al grupului.
S-a reţinut că voinţa părţilor contractante nu a fost de a stipula şi că reclamanta neefectuând nicio plată nu se poate vorbi de mecanismul stipulaţiei pentru altul, plată nedatorată sau îmbogăţire fără justă cauză.
Cum s-a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă apreciere probatorie a facturilor fiscale şi a menţiunii pe care acestea o conţin din perspectiva Legii contabilităţii, Legea nr. 82/1991, apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat.
În ce priveşte apelul declarat de pârâtă, instanţa de apel a respins excepţia lipsei de interes a apelantei - pârâte invocată de apelanta – reclamantă prin întâmpinare. Instanţa de apel a reţinut că interesul există câtă vreme prin apelul reclamantei se repune în discuţie soluţia de fond, faţă de modul de soluţionare a excepţiei premergătoare, a lipsei calităţii procesual active, sens în care excepţia a fost respinsă ca neîntemeiată, dar şi apelul pârâtei faţă de soluţia dată asupra apelului reclamantei.
În contra deciziei a declarat recurs reclamanta SC E.H. SRL pentru situaţiile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora dezvoltă următoarele critici de nelegalitate.
Primul motiv de recurs.
Decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii (art. 304.7 C. proc. civ.):
1. Instanţa de apel a omis să se pronunţe cu privire la aspectul invocat, al indivizibilităţii obiectului contractului potrivit art. 1058 C. civ., activele cuprinzând atât clădirea cât şi terenul iar preţul reprezintă contravaloarea activelor, părţile neînţelegând să încheie contracte distincte pentru clădire şi teren. Dacă consorţiul portughez nu avea posibilitatea de a deveni cumpărător şi dacă dreptul de proprietate pentru terenuri s-a transmis către reclamant concluzia care se desprinde din probatoriul administrat este aceea că obligaţia de plată revenea reclamantei, consorţiul făcând plata în calitate de mandatar al reclamantei.
2. Motivarea este şi contradictorie deoarece instanţa de apel reţine că consorţiul portughez nu putea să dobândească terenuri iar, pe de altă parte,că reclamanta nu a preluat obligaţia de plată a preţului pentru că aceasta era deja executată la momentul intervenţiei reclamantei în contract.
3. Instanţa reţine indivizibilitatea obiectului contractului (fila 13 paragraful 1) fapt ce presupune încheierea unui singur contract de vânzare-cumpărare iar, pe de altă parte, că prin contractul de vânzare s-a produs transferul dreptului de proprietate asupra activelor nu şi asupra terenului care urma să fie realizat prin act adiţional. Instanţa reţine că drepturile şi obligaţiile esenţiale revin câştigătorului licitaţiei iar, pe de altă parte, că acesta nu putea dobândi terenuri.
Opinia intimatei.
Intimata SC H.E. SA prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea acestui motiv. Prin raportare la motivele de apel formulate de reclamantă pe care le identifică, instanţa de apel a răspuns la acestea făcând o analiză amplă a sentinţei din perspectiva criticilor formulate, procedând la o analiză distinctă a lor.
Motivarea Înaltei Curţi.
Examinând criticile de nelegalitate subsumate situaţiei reglementată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt fără suport faptic, Decizia atacată cu recurs cuprinzând o analiză temeinică şi completă a motivelor de apel cu care a fost investită, fapt care rezultă din istoricul mai sus sintetizat, iar motivele nu sunt contradictorii ci prezintă raţionamentul juridic în justificarea soluţiei în mod coerent şi logic.
Contradictorii sunt chiar criticile de nelegalitate ale recurentei, de vreme ce, pe de o parte, arată că Decizia atacată a omis să analizeze aspectul indivizibilităţii contractului de vânzare-cumpărare şi calitatea în care a cumpărat consorţiul portughez dacă nu avea dreptul de a dobândi terenuri în raport de probatoriul administrat, ca, tot în cadrul acestei critici, recurenta să afirme că "instanţa de apel reţine argumentul privind indivizibilitatea obiectului contractului (fila 13 paragraful 1 din Decizia recurată), ceea ce presupune că a fost încheiat un singur contract de vânzare-cumpărare având ca obiect transferul dreptului de proprietate cu privire la teren şi construcţie".
Cu privire la operaţiunile juridice pe care părţile le-au încheiat cu ocazia adjudecării licitaţiei şi ulterior, instanţa de apel analizându-le, le-a caracterizat juridic ca cesiune dublată de novaţie subiectivă în persoana achizitorului, transmitere cu caracter particular, perspectivă din care a procedat la analiza criticilor care au constituit şi temeiuri ale acţiuni: stipulaţia pentru altul, plata nedatorată şi îmbogăţirea fără justă cauză.
Prin urmare, criticile recurentei nu se justifică din perspectiva art. 304.7 C. proc. civ. dar nici din perspectiva art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană şi a jurisprudenţei relevante a Curţii europene, deoarece criticile din apel au fost efectiv examinate de instanţa de apel.
Al doilea motiv de recurs.
Prin Decizia recurată instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii schimbând natura ori înţelesul lămurit al acestuia – (art. 304.8 C. proc. civ.), deoarece:
- voinţa reală care rezultă din elementele precontractuale şi postcontractuale a fost aceea ca reclamanta SC E.H. SRL să fie titulara drepturilor şi obligaţiilor rezultate din procedura licitaţiei, obiectul contractului fiind unul indivizibil cuprinzând atât clădiri cât şi terenuri, reclamanta era singura entitate care avea posibilitatea legală de a-şi asuma calitatea de cumpărător iar obligaţia de plată a preţului incumbă cumpărătorului, fiind greşită concluzia instanţei că reclamanta nu ar fi dobândit niciodată obligaţia de plată a preţului şi implicit dreptul de returnare a T.V.A.–ului. Deşi nu contestă că intenţia părţilor a fost aceea de a crea "un vehicul" care să permită executarea contractului, recurenta nu este de acord că acest aspect ar fi de natură a schimba mecanismul stipulaţiei pentru actul utilizat de părţi .
Opinia intimatei.
Recurenta nu arată în ce constă schimbarea naturii actului dedus judecăţii, nici în ce constă schimbarea înţelesului actului juridic, ci reia criticile dezvoltate sub primul motiv de recurs: art. 304.7 C. proc. civ. Recurenta nesocoteşte faptul că la data semnării contractului de vânzare-cumpărare active nr. 151/2006, societatea reclamantă nu exista ca subiect de drept şi deci nefiind născută nu putea dobândi decât drepturi, nefiind posibil să devină titulara de obligaţii.
Motivarea Înaltei Curţi.
Situaţia de nelegalitate reglementată de art. 304.8 C. proc. civ. dezvoltă ipoteza greşitei interpretări a actului juridic dedus judecăţii ca rezultat al schimbării naturii ori înţelesului lămurit al acestuia. Or, actul dedus judecăţii este un contract de vânzare-cumpărare imobile iar instanţa de apel nu a schimbat natura acestuia procedând la analiza actului juridic contract de vânzare-cumpărare. Pe de altă parte, instanţa de apel nu a schimbat nici înţelesul lămurit al acestuia de vreme ce chiar recurenta în susţinerea acestei critici nu identifică în ce constă din perspectiva ei înţelesul lămurit, deci de necontestat al actului juridic ci face trimitere la "elemente precontractuale, contractuale şi post contractuale" din care ar rezulta voinţa reală a părţilor, aspecte care oricum vizează aprecierea probelor şi aspecte de temeinicie care exced controlului de legalitate la care este îndrituită instanţa de recurs.
Ca atare, cum chiar recurenta în faţa instanţei de recurs a susţinut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare, calitatea de cumpărător aparţine consorţiului portughez şi că preţul convenit era plătit la data înfiinţării ei, iar prin acţiunea formulată solicită obligarea vânzătoarei la restituirea unui component al preţului: T.V.A. şi dobânzi aferente, pe un alt temei decât cel generat de executarea obligaţiei de plată a preţului, principală obligaţie a cumpărătorului conform art. 1361 C. civ., evident că interpretarea dată de instanţe actului juridic este una corectă, raportat la obiectul pretenţiei, câtă vreme contractul de vânzare-cumpărare este în fiinţă iar nu desfiinţat pentru vreo cauză de nulitate.
Prin mecanismul stipulaţiei pentru altul pe care recurenta-reclamantă şi-a întemeiat pretenţia bănească, beneficiarul cu care aceasta se identifică nu poate dobândi decât drepturi iar nu şi obligaţii. Ca atare, eronat pretinde recurenta că a dobândit obligaţia de plată a preţului în calitate de beneficiar al contractului în favoarea altei peroane, deoarece, pe de o parte, un astfel de contract generează numai drepturi pentru beneficiar, iar, pe de altă parte, faţă de acest contract, încheiat între stipulant şi promitent, în speţă, faţă de contractul de vânzare-cumpărare, beneficiarul are calitatea de terţ, or, recurenta revendică calitatea de parte contractantă.
Aşa fiind, clauza din contractul de vânzare-cumpărare conţinută de art. 7.6 prin care "Părţile sunt de acord în mod expres şi irevocabil să încheie un act adiţional în formă scrisă la contract prin care Consorţiul M.G.V. va transfera toate drepturile şi obligaţiile din contract către societatea comercială care va fi înfiinţată de către membrii Consorţiului M.G.V., SC E.H. SRL", nu se caracterizează ca o stipulaţie pentru altul deoarece referă la un "transfer" de drepturi şi obligaţii deja existente iar prin contractul în folosul unei alte persoane se nasc numai drepturi, nu şi obligaţii, direct şi nemijlocit în persoana terţului beneficiar iar momentul dobândirii drepturilor coincide cu momentul încheierii contractului dintre stipulant şi promitent.
În realitate, părţile contractului de vânzare-cumpărare prin clauza din art. 7.4 nu s-au identificat ca stipulant şi promitent, ci au convenit pur şi simplu la modificarea contractului prin act adiţional, la subrogarea în drepturile şi obligaţiile achizitorului cu persoana juridică ce urma să ia fiinţă în starea în care acestea existau la momentul preluării, or, la data încheierii actului adiţional obligaţia de plată a preţului era executată.
Al treilea motiv de recurs.
Decizia recurată a fost emisă cu încălcarea prevederilor Codului civil (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Prin concluzia potrivit căreia consorţiul M.G.V. nu avea calitatea de cumpărător, totuşi obligaţia de plată a preţului ar fi revenit acestui consorţiu, sunt încălcate prevederile art. 1361 C. civ. cu privire la obligaţia cumpărătorului de a plăti preţul. De asemenea prin decizie s-au încălcat şi prevederile art. 969 şi art. 977 C. civ.
Opinia intimatei.
Afirmaţiile recurentei nu se verifică iar concluzia de la care pleacă aceasta este greşită, critica nefiind nici argumentată.
Motivarea Înaltei Curţi.
Este eronată susţinerea recurentei cu privire la constatarea instanţei de apel cât priveşte calitatea de cumpărător a consorţiului MGM, calitate pe care aceasta o recunoaşte în cadrul contractului şi de la care porneşte raţionamentul juridic [dec. p. 11 alin. (2) liniuţa 3]. Cât priveşte critica incidenţei art. 1361 şi, pe cale de consecinţă, a dispoziţiilor art. 969 şi art. 977 C. proc. civ., dată fiind premisa greşită de la care recurenta porneşte, acestea sunt fără obiect.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, pentru temeiurile de drept relevate, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
Înalta Curte va respinge şi cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimată, în raport de prevederile art. 274 C. proc. civ., aceasta nefiind susţinută de dovezi opozabile cu privire la cheltuielile de judecată făcute în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.H. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 412 din 27 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1021/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1019/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
