ICCJ. Decizia nr. 1025/2012. Civil. Actiune în daune delictuale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1025/2012
Dosar nr. 6562/101/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea precizată la data de 1 martie 2011, reclamanta I.M.M.L. a chemat în judecată pe pârâta SC C.P.A. SA solicitând ca aceasta să fie obligată la plata următoarelor sume: 61.780 Euro în echivalent lei reprezentând contravaloarea necesarului de resurse materiale pentru existenţa, dezvoltare individuală, participare şi afirmare socială; 100.000 Euro în echivalent lei reprezentând despăgubiri de ordin nepatrimonial ca urmare a decesului mamei reclamantei I.M.; 100.000 Euro în echivalent lei reprezentând despăgubiri de ordin nepatrimonial ca urmare a decesului tatălui reclamantei I.C.; 100.000 Euro în echivalent lei reprezentând despăgubiri de ordin nepatrimonial ca urmare a decesului fratelui reclamantei I.V.I.; acordarea penalizărilor de 0,1%/zi de întârziere începând cu 22 ianuarie 2010 şi până la plata efectivă sau în subsidiar dobânda legală comercială; şi cheltuieli de judecată.
Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 49 şi art. 51 ale Legii nr. 136/1995 şi pe contractul de asigurare încheiat între părţi.
Prin sentinţa nr. 782 din 8 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 6562/101/2010, s-a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta I.M.M.L., pârâta fiind obligată să plătească reclamantei contravaloarea în lei a sumei de 20.000 Euro reprezentând despăgubiri materiale, precum şi contravaloarea în lei a sumei de 100.000 Euro reprezentând daune morale, cu dobânda legală începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 7000 lei cheltuieli de judecată.
În pronunţarea acestei sentinţe instanţa a considerat că prin pierderile ambilor părinţi şi a fratelui într-un accident rutier, reclamanta a suferit un grav prejudiciu, fiindu-i afectat echilibrul moral şi psihic, astfel încât acordarea unor daune morale în cuantum total de 100.000 Euro, poate reprezenta o despăgubire rezonabilă şi echitabilă a acesteia.
Referitor la despăgubirile materiale, instanţa a reţinut din declaraţiile martorilor şi chiar din evaluarea efectuată de Academia Română – Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, că reclamanta a fost obligată să plătească cheltuieli de înmormântare în sumă de aproximativ 500.000 lei, instanţa având în vedere şi sumele de bani achitate sau care urmau a fi achitate pentru pomenirea ulterioară timp de 7 ani, daunele materiale se ridică la suma de 20.000 Euro.
Cu privire la celelalte despăgubiri materiale pretinse pentru asigurarea necesarului de resurse materiale pentru existenţa, dezvoltarea individuală, participare şi afirmare socială, instanţa le-a apreciat ca neîntemeiate, reclamanta fiind la data producerii accidentului majoră, încheindu-şi studiile universitare şi având un loc de muncă.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâta SC C.P.A.U. SA - Sibiu, susţinând în esenţă, că reclamanta nu şi-a dovedit suficient pretenţiile faţă de cuantumul precizat.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 125 din 27 septembrie 2011 a admis apelul, a schimbat sentinţa atacată în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la echivalentul în lei a sumei de 10.500 Euro daune materiale şi 50.000 lei daune morale, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de prim control judiciar a reţinut, în esenţă, că în ceea ce priveşte daunele morale, acestea nu pot fi supuse unei cuantificări exacte, că în această materie operează pe deplin principiul reparaţiei integrale care guvernează răspunderea civilă delictuală şi este evident că au fost lezate valori morale esenţiale ale reclamantei, fiindu-i afectată sănătatea, însă repararea unui asemenea prejudiciu nu trebuie să constituie o sursă de îmbogăţire fără just temei şi având în vedere chiar practica acestei instanţe în materie penală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta I.M.M.L. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi menţinerea dispoziţiilor hotărârii instanţei de fond.
Recurenta-reclamantă îşi subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi vizează, în esenţă, următoarele critici:
1. Instanţa de apel în mod neîntemeiat a admis calea de atac fără a cerceta poziţia procesuală a intimatei pârâte în faţa instanţelor şi ulterior, pentru a determina dacă dispoziţiile Tribunalului Mehedinţi sunt contrare apărărilor şi susţinerilor pârâtei din fond.
2. Prin cererea de apel, intimata, solicitând „schimbarea în parte a hotărârii în sensul diminuării despăgubirilor materiale şi morale acordate reclamantei, până la limita în care acestea au fost dovedite şi justificate...", a formulat o cerere nouă, inadmisibilă în temeiul art. 294 C. proc. civ., în afara limitelor în care instanţa de fond a fost învestită.
3. Într-o a treia critică recurenta-reclamantă reproşează instanţei de apel pe de-o parte faptul că a reţinut, cu totul eronat, că în cauză operează îmbogăţirea fără justă cauză, deşi răspunderea este în speţă, de natură pur contractuală, iar pe de altă parte că, în stabilirea cuantumului daunelor, a avut în vedere practica instanţei penale şi nu Directivele UE în materie.
Înalta Curte, examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta.
Soluţia instanţei de apel, de diminuare a sumelor acordate de instanţa de fond cu titlu de daune materiale şi morale este insuficient fundamentală şi susţinută de considerente contradictorii.
Astfel, deşi reţine faptul că daunele morale nu pot fi suspuse unei cuantificări exacte şi că în materie operează principiul reparaţiei integrale, reclamantei fiindu-i lezate valorile esenţiale, instanţa conchide însă în sensul că, repararea unei asemenea prejudiciu nu trebuie să constituie o sursă de îmbogăţire fără just temei, invocând practica instanţei în materie penală în cazuri similare.
Raportându-se la practica judiciară care nu reprezintă un izvor de drept în sistemul juridic românesc, neconcretizând indiciile care au condus la aprecierea că în cauză operează îmbogăţirea fără justă cauză, neindicând reperele obiective care au determinat diminuarea cuantumului despăgubirilor, instanţa de prim control judiciar a pronunţat o hotărâre nelegală, împrejurare faţă de care Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., va trimite recursul, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta I.M.M.L. împotriva deciziei nr. 125/2011 din 27 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, casează Decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1030/2012. Civil. Acţiune în anularea... | ICCJ. Decizia nr. 1026/2012. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
