ICCJ. Decizia nr. 1065/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1065/2012
Dosar nr. 3630/2/2010
Şedinţa publică din 20 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 355 din 20 februarie 2008 data de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiată şi s-a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamantul are legitimare procesuală activă având în vedere că este titularul raportului juridic dedus judecăţii, respectiv a formulat notificare, soluţionată prin dispoziţia contestată prin prezenta acţiune.
Pe fondul cauzei s-a constatat că reclamantul a solicitat restituirea suprafeţei de 800 m.p. teren aflat în localitatea Cornetu, arătând că terenul i-a fost preluat de către stat terenul pentru construirea şcolii în anul 1957, dar din verificarea fişelor registrului agricol depus la dosarul cauzeirezultă că pe perioada anilor 1956 - 1958suprafeţele deţinute de către autorul reclamantului au rămas neschimbate.
De asemenea, conform relaţiilor comunicate de P.C. Cornetu rezultă că P.G., autorul reclamantului, s-a înscris în C.A.P. Cornetu cu suprafaţa cu care figura în registrul agricol pe anii 1959 - 1963, respectiv 2,05 ha conform cererii acestuiade înscriere în cap şi din registrul agricol 1959 - 1963, aceasta făcându-se în anul 1961 şi nu în anul 1962 aşa cum reiese din aceeaşi fila registrului agricol pe anii 1959 – 1963 unde la anul 1962 nu mai apare nici o suprafaţă.
Suprafaţa totală restituită în baza Legii nr. 18/1991 a fostde 2,02 ha pentru P.Şt. şi 0,56 ha pentru sora acestuia B.M. conform Titlurilor de proprietate nr. 36949/1997 şi 36577/1997 care s-au ataşat în copie. Din suprafaţa iniţială de 2080 m.p. a autorului P.G., moştenitorii acestuia P.Şt. şi B.M. deţin în proprietate suprafaţa totală de 1253 m.p. respectiv 553 m.p. B.M. şi 700 m.p. P.Şt., iar în schimbul diferenţei de 737 m.p. teren preluat de la C.A.P. pentru edificarea şcolii reclamantului P.Şt. i-a fost atribuit un alt teren în intravilanul comunei Cornetu, str. Lalelelor, în suprafaţă de 7095 m.p. pe care acesta l-a preluat în posesie şi proprietate şi pe care are edificată locuinţa proprietate personală.
Instanta retine ca din coroborarea acestor date rezultă că terenul în cauză a fost preluat de stat, dar nu de la fostul proprietar care s-a înscris în C.A.P. Cornetu cu tot terenul, ci direct de la C.A.P. Cornetu.
Faţă de aceste considerente, tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului reclamantului asupra suprafeţei solicitate, alta decât cea pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate conform procedurii Legii nr. 18/1991.
Reclamantul P.Şt. a formulat apel si împotriva acestei ultime sentinţe, iar prin Decizia civilă nr. 826 din 11 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat.
Pentru a pronunţa aceasta decizie, Curtea a reţinut în esenţă următoarele:
Este adevărat că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la dat de 02 martie 1927, autorul apelantului, G.B.P., a cumpărat de la B.I.P. un loc de casă cu „una casă şi pătul… locul fiind în suprafaţă de zece prăjini adică 2080 m.p. situat în vatra satului Cornetu, vecini la răsărit cu C.B.I.P., la apus L.F.D., la miază-noapte şoseaua Alexandriei şi la miază-zi cu P.M.".
Cu toate acestea, autorul apelantului figura în registrele agricole atât pe anii 1956 – 1957 – 1958 cât şi pe anii 1959 – 1960 - 1961 cu o suprafaţă de 0,10 ha teren din categoria curţi şi clădiri şi nu cu suprafaţa dobândită în proprietate prin actul juridic sus amintit.
Pe de altă parte, astfel cum rezultă din cererea numitului P.B.G., acesta a intrat în C.A.P. cu suprafaţa de 2,05 ha, înscrisă în registrul agricol.
Verificând registrele agricole pe anii 1959 – 1963 se constată că ultima menţiune a suprafeţelor cu care autorul apelantului figura înregistrat este din anul 1961, iar suprafaţa era de 2,46 ha.
Or, prin titlul de proprietate nr. 36949 din 29 iulie 1997, apelantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 2,020 ha, în calitate de moştenitor al defunctului P.G.
Din această suprafaţă, apelantul a primit o suprafaţă de 1327 m.p. în intravilan, categoria curţi construcţii.
Pe de altă parte, astfel cum rezultă şi din susţinerea apelantului chiar din motivele de apel, din suprafaţa de 2080 mp dobândită în proprietate de către P.G. în anul 1927, acesta a vândut numitei B.M. (sora apelantului) suprafaţa de 553 m.p.
Data când a intervenit această vânzare nu rezultă din nici un înscris de la dosar însă, astfel cum rezultă din registrele agricole pe anii 1956 - 1961, B.M. figura înregistrată cu teren în suprafaţa de 0,55 ha încă din anul 1956, pentru care i-a şi fost eliberat titlul de proprietate nr. 36577 din 27 iunie 1997.
Însumând cele două suprafeţe reconstituite prin cele două titluri de proprietate (1327 m.p. şi 550 m.p.) şi având în vedere susţinerea apelantului în sensul că terenul în suprafaţă de 553 m.p. a fost cumpărată de sora sa din suprafaţa de 2080 m.p. menţionată în contractul de vânzare-cumpărare din anul 1927, rezultă că moştenitorilor lui P.B.G. li s-a restituit în temeiul Legii nr. 18/1991 o suprafaţă totală de 1880 m.p., diferenţa de 200 m.p. putând reprezenta cota de reducere legală.
Pentru aceste argumente nu pot fi reţinute concluziile raportului de expertiză, în care se arată că diferenţa de teren ce nu a fost reconstituită prin cele două titluri de proprietate este de 1020 m.p.
Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că, atâta vreme cât terenul ce a aparţinut autorului apelantului a fost restituit în temeiul Legii nr. 18/1991, devin incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare nu intră sub incidenţa acestei legi.
Este adevărat că suprafeţele din intravilan, menţionate în cele două titluri de proprietate, nu au fost reconstituite pe vechile amplasamente, astfel cum recunoaşte şi intimata, însă această împrejurare nu poate da legitimare apelantului-contestator la restituire şi în temeiul Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte susţinerile apelantului-contestator în sensul că suprafaţa de 800 m.p. a fost preluată de către stat în mod abuziv de la autorul său în anul 1960, în vederea construirii şcolii generale, aceasta nu este susţinută de nici o dovadă din dosar, ci dimpotrivă este contrazisă de procesul-verbal din 29 mai 1961, din care rezultă că terenul pe care a fost edificată şcoala a fost preluat de la G.A.C.S.R., în baza unui schimb, şi nu de la autorul apelantului.
Pe de altă parte, suprafeţele cu care autorul apelantului figura înscris în registrele agricole pentru anii 1956 – 1961 au rămas neschimbate până la momentul intrării acestuia în C.A.P., care s-a produs în anul 1961, în raport de faptul că în registrul agricol pentru anul 1962 nu mai este înscrisă nici o suprafaţă de teren pe numele lui P.G.
Prin Decizia civilă nr. 1927 din 22 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de reclamant împotriva acestei ultime decizii nr. 826/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost casată Decizia recurată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, fiind reţinute aceleaşi considerente ca şi în Decizia civilă nr. 9133 din 10 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În rejudecarea apelului, au fost administrate înscrisuri.
Soluţionând apelul formulat de reclamantul P.Şt., în baza art. 296 C. proc. civ., instanţa a reţinut în ce priveşte chestiunea invocată de intimată, legat de lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, motivat prin aceea că acesta ar fi renunţat la moştenirea tatălui său conform certificatului de moştenitor S 269/1978, următoarele:
Într-adevăr, astfel cum rezultă din acest certificat de moştenitor reclamantul P.Şt. a renunţat în mod expres la moştenirea de pe urma defunctului P.G. prin declaraţia de renunţare înregistrată sub nr. 362 din 23 martie 1978.
Faptul că această declaraţie este una de renunţare a moştenirii, rezultă cu certitudine din faptul că ea este înscrisă ca atare în registrul special de renunţare la moştenirii, copia acestui registru fiind înaintată instanţei de către C.N.P. Bucureşti, ca şi din coroborarea datei acestei declaraţii, 23 martie 1978 cu data decesului defunctului P.G. 8 decembrie 1977, mai exact această declaraţie a fost dată înăuntrul termenului de acceptare a moştenirii, deci nu putea constitui, astfel cum susţine apelantul o simplă declaraţie prin care să se arate că P.Şt. este străin de moştenire, pentru ca nu a acceptat moştenirea (ca în cazul unei declaraţii data după împlinirea termenului de opţiune succesorală când succesibilul nu declară propriu zis că renunţă la moştenire, ci doar arată că nu a acceptat în termen moştenirea ).
În raport de acest certificat de moştenitor, instanţa de apel a constatat corectă susţinerea intimatei P. Cornetu, conform căreia reclamantul nu este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001, în raport de dispoziţiile art. 3 şi 4 din această lege.
Astfel, s-a apreciat că aceleaşi raţiuni care au justificat pronunţarea deciziei în interesul legii nr. 11 din 5 februarie 2007 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit că în aplicarea dispoziţiilor art. 8 şi 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moştenitorii care nu au acceptat succesiunea, iar nu şi cei care au renunţat la moştenire, sunt valabile şi în contextul Legii nr. 10/2001.
Ca atare s-a reţinut că nu există nici o justificare pentru adoptarea unei soluţii diferite în contextul Legii nr. 10/2001, nici în raport de modul de redactare a textelor art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001 comparativ cu art. 8 şi 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, după cum nu există nici o justificare pentru asemenea diferenţă de tratament, nici în raport de caracterul acestor două legi reparatorii.
Aşadar, având în vedere caracterul indivizibil al actului de opţiune succesorală, ca şi caracterul irevocabil şi retroactiv al renunţării la moştenire, Curtea constată că într-adevăr în raport de certificatul de moştenitor S 269/1978 reclamantul apare ca fiind persoană care nu beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Aceasta nu este insa o chestiune care să ţină de calitatea procesuală activă a reclamantului în cauză, astfel cum a susţinut intimata, ci de însuşi fondul cauzei.
Instanţa de apel a reţinut că reclamantul are calitate procesuală activă în prezenta cauză care are drept obiect contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 286 din 17 iunie 2002, în raport de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, întrucât el este persoana care a formulat notificarea soluţionată prin această dispoziţie, însă calitatea sa de succesibil renunţător influenţează îndreptăţirea sa la măsuri reparatorii, ceea ce constituie însuşi fondul cauzei.
S-a mai reţinut că prin Decizia civilă nr. 394 din 24 octombrie 1994 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a constatat că P.Şt. şi B.M. în calitate de fii sunt moştenitori ai defunctului P.B.G., aceasta în pofida certificatului de moştenitor S 269 din 23 martie 1978.
Prin această decizie se soluţionează cererea reclamanţilor P.Şt. şi B.M. prin care aceştia, reclamând calitatea de moştenitori ai defunctului P.B.G., solicitau anularea unei hotărâri a Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii nr. 18/1991, prin care pentru suprafaţa de 575 m.p. teren intravilan care a aparţinut defunctului P.B.G., s-a reconstituit dreptul de proprietate în persoana numitului P.C.G., care s-a prevalat de acest certificat de moştenitor.
Aşadar, prin această decizie, s-a stabilit că P.Şt. are calitatea de moştenitor al defunctului său tată, chiar dacă în certificatul de moştenitor în discuţie apare ca renunţător.
Faţă de aceasta decizie, s-a apreciat că în cauză chestiunea calităţii reclamantului de succesor în drepturi al autorului sau P.B.G. trebuie surmontată, aceasta având în vedere necesitatea asigurării unei judecăţi care să nu infirme cele stabilite în mod irevocabil intr-o alta judecată, printr-o hotărâre judecătorească care se bucura de prezumţia de veridicitate, de aceea instanţa de apel a examinat pretenţia reclamantului, din perspectiva celorlalte condiţii legale pentru obţinerea măsurilor reparatorii în contextul Legii nr. 10/ 2001.
Astfel, s-a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la dat de 02 martie 1927 autorul apelantului, G.B.P., a cumpărat de la B.I.P. un loc de casă cu „una casă şi pătul … locul fiind în suprafaţă de zece prăjini adică 2080 m.p. situat în vatra satului Cornetu, vecini la răsărit cu C.B.I.P., la apus L.F.D., la miază-noapte şoseaua Alexandriei şi la miazăzi cu P.M".
Autorul apelantului a figurat în registrele agricole pe toata perioada anilor 1956 - 1961 cu o suprafaţă totala de 2,05 ha. teren, din care 0,10 ha teren din categoria curţi şi clădiri. La nivelul anului 1961 exista in registrul agricol menţiunea că acesta figura cu suprafaţa totala de teren de 2,46 ha., din care 0,10 ha. teren curţi.
Prin cererea de intrare in C.A.P. depusa de P.B.G., acesta a intrat în C.A.P. cu toata suprafaţa înscrisă în registrul agricol.
Instanţa de apel a verificat la termenul din data de 29 iunie 2010 originalul acestei cereri de înscriere în C.A.P. şi registrul în care este cusută şi verificările au relevat imposibilitatea determinării datei exacte a acestei cereri, datorată lipsei oricărei menţiuni pe această cerere sau în registrul în care este ţinută referitoare la data cererilor astfel cusute.
Nu exista pe cerere menţiunea suprafeţei exacte cu care P.B.G. a intrat în C.A.P., singura referire făcută pe cerere este „cu suprafaţa înscrisă în registrul agricol".
Ultima menţiune a suprafeţelor cu care autorul apelantului figura înregistrat este din anul 1961, iar după anul 1961 autorul apelantului nemai figurând cu nicio suprafaţă de teren în registrul agricol.
În aceste condiţii, coroborând cererea de înscriere în C.A.P. cu menţiunile din registrul agricol, rezulta ca înscrierea în C.A.P. a autorului apelantului s-a făcut cândva în anul 1961, această înscriere făcându-se pentru toata suprafaţa cu care acesta figura înscris. Aceasta concluzie se deduce fata de faptul ca astfel este formulata cererea de înscriere în C.A.P. şi faţă de faptul că după anul 1961 acesta nu mai figura înscris cu nicio suprafaţă de teren in registrul agricol.
În cauza prezenta apelantul contestator solicita restituirea suprafeţei de 800 m.p. teren intravilan, susţinând ca această suprafaţă nu face parte din cea preluata de C.A.P., ci a fost preluată anterior, pentru construirea scolii din comună. Instanţa de apel a reţinut că însuşi apelantul contestator nu cunoaşte prea bine situaţia terenului în discuţie, pentru că dacă iniţial prin cererea de chemare în judecată şi susţinerile făcute în faza primei judecăţi la instanţa de fond şi în faza apelului împotriva sentinţei nr. 396/2003 a susţinut că întregul teren de2080 m.p. i-a fost preluat autorului său, cândva în anul 1957, ulterior, începând cu recursul declarat în primul ciclu procesual, apelantul revine si susţine că doar o parte (circa jumătate) din terenul de 2080 m.p. i-a fost preluat in acest mod autorului sau, iar aceasta în primăvara anului 1960.
Reclamantul nu cunoaşte prea bine situaţia terenului în discuţie întrucât pe parcursul procesului a făcut referire constant la suprafaţa de 2080 m.p., exact cât erau menţionaţi în contractul de vânzare cumpărare din 1927, neaducând la cunoştinţă instanţei faptul că pentru aprox. 600 m.p. operase un transfer de proprietate de la autorul său către numita B.M., care a şi figurat în registrul agricol în perioada 1956 - 1961 cu această suprafaţă şi căreia i-a fost restituită această suprafaţă, conform Legii nr. 18/1990 prin titlul de proprietate nr. 36577/1997.
S-a constatat că aceste susţineri ale apelantului, în sensul că suprafaţa în discuţie în cauză i-a fost preluată anterior înscrierii în C.A.P. (şi nu de către C.A.P., ca urmare a acestei înscrieri în C.A.P.) nu pot fi primite, nerezultând aceasta din nicio probă administrată în cauză.
Astfel, pe de o parte, in perioada 1957 - 1961 nu exista nicio diminuare a suprafeţelor înscrise în registrul agricol pe numele autorului apelantului, care sa confirme faptul că anterior cooperativizării (mai exact anterior înscrierii în C.A.P. care a avut loc in anul 1961) ar fi fost preluată vreo suprafaţă de teren de la autorul reclamantului.
Pe de altă parte, reţine instanţa de apel că nu există nici un temei pentru a fi primită susţinerea reclamantului conform căreia, această suprafaţă de 2080 m.p. ar fi fost excedentară celei înscrise în registrul agricol de 2,05 ha teren. S-a mai reţinut că reclamantul susţine că suprafaţa de 2080 m.p. teren în discuţie, care a fost preluată în anul 1960 pentru construirea şcolii (integral sau parţial) este alta decât cele înscrise în registrul agricol şi că doar cele înscrise în registrul agricol au fost preluate de C.A.P. şi reconstituite conform Legii nr. 18/1991.
Or, aceasta idee, că suprafaţa obiect al prezentei cauze nu ar fi fost cuprinsă şi nu ar fi fost menţionată în registrul agricol, nu are nici un sprijin probatoriu în cauză, neexistând nici un temei pentru a considera in acest fel.
S-au solicitat P. Cornetu toate actele referitoare la suprafaţa afectată şcolii din comună şi la construcţia acestei şcoli şi din ele rezultă următoarele:
Conform procesului - verbal din 29 mai 1961, suprafaţa de teren afectată construcţiei şcolii a fost constituită în felul următor:
Suprafaţa de 4154 m.p. situată în vatra satului pe şoseaua naţională Bucureşti – Alexandria, cu vecini la N-E: proprietatea P.C. şi G.S.R. este cedată de către G.S.R. către S.P.C. Cornetu pentru construirea şcolii, cu menţiunea că şcoala va ocupa o suprafaţă de teren totală de 6354 m.p., restul de 2200 m.p. făcând parte din proprietatea S.P.C. Cornetu.
Conform adresei depusă la dosar 15713/3/2007 al T.B., emisă de C.P.C. Cornetu, se face referire la acelaşi proces – verbal din 29 mai 1961 înregistrat sub nr. 864 din 30 mai 1961 şi se comunică faptul că această suprafaţă totală de 6354 m.p. este pusă la dispoziţie S.P.R. V.I. Lenin pentru construirea şcolii.
S-a depus la dosar şi avizul nr. 159 din 3 iunie 1961 referitor la adaptarea proiectului de construcţie al şcolii, proiect aflat în faza de studiu tehnico – economic şi de amplasament, precum şi autorizaţia de construcţie nr. 110/ C din 7 iunie 1961, prin care se autorizează construcţia şcolii în discuţie.
Aceste documente confirmă faptul că, construcţia şcolii a început cel mai devreme în a doua parte a anului 1961, toate documentele menţionate care vizau la acel moment proiectul scolii fiind datate la mijlocul anului 1961, iar amplasarea acesteia s-a făcut pe un teren care provenea de la G.S.R. şi din aşa-zisa rezervă a S.P.C. Cornetu.
Reclamantul a susţinut, astfel cum s-a arătat mai sus, ca terenul în litigiu nu era cuprins in suprafeţele menţionate in registrul agricol, ca a fost preluat in anul 1960 direct de stat si nu a fost preluat de C.A.P.
Faţă de cele expuse instanţa de apel a reţinut că în cuprinsul procesului - verbal din 29 mai 1961, se menţionează vecinătăţile suprafeţei de 4154 m.p. cedată de G.S.R. pentru construirea şcolii, astfel: situată în vatra satului pe şoseaua naţională Bucureşti – Alexandria, cu vecini: la NV Şoseaua Bucureşti- Alexandria, la N-E: proprietatea P.C. şi G.S.R., la SE cu proprietatea S.P.C. Cornetu, la SV cu proprietatea P.G. si G.S.R.
Or, comparând aceste vecinătăţi cu cele indicate in contractul de vânzare-cumpărare din 02 martie 1927 prin care autorul apelantului, G.B.P., a dobândit proprietatea celor 2080 m.p. teren in discuţie (vecinătăţi menţionate astfel: la răsărit cu C.B.I.P., la apus L.F.D., la miază-noapte şoseaua Alexandriei şi la miazăzi cu P.M.), rezulta următoarele: vecinătatea la est cu P.C. coincide; coincide de asemenea si vecinătatea la nord constituita dintr-un reper fix, anume Şoseaua Bucureşti Alexandria. Se reţine şi vecinătatea la vest a terenului cedat de G.S.R. indicată în procesul verbal din 29 mai 1961, anume proprietatea lui P.G. Aceste vecinătăţi conduc la concluzia ca la acel moment, data procesului verbal din 29 mai 1961, suprafaţa de teren cuprinsă între proprietatea lui P.G. si a numitului P.C. cu deschidere la Şoseaua Bucureşti Alexandria se afla în deţinerea G.S.R. Aşadar, suprafaţa de teren aflata in continuarea terenului deţinut de P.G., de-a lungul Şoselei Bucureşti Alexandria, până la proprietatea numitului P.C., a fost cedată de G.S.R. pentru construcţia scolii, fiind deci la acel moment în deţinerea G.S:R. Or, aceasta este exact suprafaţa autorului reclamantului, astfel cum este ea menţionată în contractul de vânzare-cumpărare din 02 martie 1927, ceea ce confirma ca aceasta suprafaţa a fost preluata de C.A.P. (G.S.R.) de la autorul reclamantului, iar nu în alt mod.
Apelantul însuşi face referire la compararea vecinătăţilor din actul de vânzare-cumpărare din anul 1927 cu vecinătăţile din procesul verbal din anul 1961, susţinând însă că aceasta comparare relevă că terenul a fost preluat de fostul S.P. Apelantul prezintă însă lucrurile inexact, căci vecinătăţile indicate în procesul verbaldin anul 1961 sunt pentru terenul cedat de G.S.R., iar nu pentru terenul de 2.200 m.p. cedat de S.P.
În concluzie, pe baza tuturor acestor probe,instanţa de apel a reţinut că preluarea terenului în discuţie s-a făcut iniţial in anul 1961 de la autorul reclamantului de către G.S.R., iar nu în alt mod, direct de către stat .
Terenul în cauză a fost preluat pentru construirea şcolii generale nu de la fostul proprietar, ci de la G.S.R.
Aşa fiind, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform cărora nu cad sub incidenta acestei legi terenurile al căror regim juridic a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
Acest teren a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, în condiţiile art. 8 din Legea nr. 18/1991, aceasta lege vizând atât terenurile aduse de membrii cooperatori în cooperativele de producţie, cât şi terenurile preluate în orice mod de către acestea. Aşadar, nu prezintă relevanţă dacă terenul în discuţie a fost adus in cooperativa ca urmare a cererii de înscriere in C.A.P. făcută de autorul reclamantului, sau a fost preluat in alt mod de către C.A.P., oricum regimul lui juridic a făcut obiectul Legii nr. 18/1991. Cert este ca terenul a fost preluat de la autorul reclamantului de către G.S.R., iar ulterior se afla la nivelul anului 1961 în deţinerea G.S.R., care l-a cedat pentru construirea scolii ca atare, drept parte a patrimoniului sau, situaţie in care nu cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Prin titlul de proprietate nr. 36949 din 29 iulie 1997 emis conform Legii nr. 18/1991 apelantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 2,020 ha, în calitate de moştenitor al defunctului P.G. Din această suprafaţă, apelantul a primit o suprafaţă de 1327 m.p. în intravilan - categoria curţi construcţii, 627 m.p. pe vechiul amplasament în comuna Cornetu şi 700 m.p. în Mihăileşti. I s-a mai reconstituit reclamantului suprafaţa de 6395 m.p. tot în intravilan.
De asemenea, a fost restituită sorei apelantului suprafaţa de 553 m.p. teren intravilan, prin titlul de proprietate nr. 36577 din 27 iunie 1997 emis conform Legii nr. 18/1991.
Însumând suprafeţele reconstituite prin cele două titluri de proprietate şi având în vedere susţinerea apelantului în sensul că terenul în suprafaţă de 553 m.p. a fost cumpărat de sora sa din suprafaţa de 2080 m.p. menţionată în contractul de vânzare-cumpărare din anul 1927, rezultă că moştenitorilor lui P.B.G. li s-a restituit în temeiul Legii nr. 18/1991 o suprafaţă totală intravilană de 1880 m.p., ca şi o alta suprafaţă intravilană de 6395 m.p. ceea ce constituie, ţinând seama şi de cota de reducere legală aplicată, conform relaţiilor comunicate de P. Cornetu, o restituire integrală a suprafeţei cu care autorul reclamantului figura înscris în registrul agricol.
Instanţa de apel a reţinut că nu exista nici un temei pentru a se considera ca aceasta suprafaţa de 2080 m.p. cumpărată în anul 1927 este excedentara celei înscrise in registrul agricol.
În ce priveşte susţinerile apelantului că suprafaţa de 700 m.p. teren intravilan a fost reconstituită în considerarea terenului intravilan deţinut de autorul său în comuna Mihăileşti, s-a constatat că autorul reclamantului nu figura in registrul agricol cu teren categoria curţi şi clădiri în Mihăileşti, ci doar în comuna de reşedinţă, în comuna Mihăileşti acesta figurând cu teren arabil şi vii în total suprafaţa de 0,67 ha.
Mai susţine apelantul că „suprafaţa de 800 m.p. pe care o solicita nu trebuia confundată întrucât nu a apărut în registrele agricole decât cu 0,10 hafaţă de cei 2080 deţinuţi prin act autentic, iar din cei 0,10 reclamantul a primit pe acelaşi amplasament 627 m.p.".
Menţionarea în registrul agricol doar a suprafeţei de 0,10 m.p. teren curţi şi construcţii, faţă de 2080 mp. cât apare înscris in actul din anul 1927 nu poate conduce la concluzia că diferenţa de la 2080 m.p. la 0,10 ha. nu a fost menţionată în registrul agricol, un asemenea raţionament fiind lipsit de suport logic şi probatoriu, ci mai degrabă poate conduce la ideea că această diferenţă a fost înscrisă în registrul agricol cu altă categorie de folosinţă, respectiv ca teren arabil.
De altfel, se constată că şi la momentul acestei susţineri (al doilea apel declarat în cauză de către reclamant) apelantul insistă în a întreţine confuzia cu privire la întinderea suprafeţei, pentru că iarăşi face referire la suprafaţa de 2080 m.p. care ar fi trebuit (susţine apelantul) să figureze înscrisă pe numele autorului sau, când de fapt în mod cert acesta înstrăinase către B.M. deja suprafaţa de 550 m.p. încă anterior anului 1956, când aceasta apare înscrisă în registrul agricol.
Prin urmare, s-a constatat că, atâta vreme cât terenul ce a aparţinut autorului apelantului a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 si a fost de altfel restituit în temeiul Legii nr. 18/1991, devin incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Faptul că suprafeţele din intravilan, menţionate în cele două titluri de proprietate, nu au fost reconstituite integral pe vechile amplasamente nu îndreptăţeşte pe apelant la restituire şi în temeiul Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.Şt. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului, astfel cum a fost formulat şi pe cale de consecinţă a se admite acţiunea în sensul anulării dispoziţiei nr. 286/2001 emisă de Primăria Cornetu cu retrocedarea terenului revendicat pe vechiul amplasament.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel, se susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, încălcându-se şi recomandările obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie date prin Decizia civilă nr. 1927/2010, apreciind eronat şi aspectele legate de situaţia juridică şi de fapt a imobilului din litigiu.
Se mai susţine că a fost interpretat eronat şi procesul verbal din 29 mai 1961 al Primăriei Cornetu confundându-l cu un titlu de proprietate al statului, întrucât instanţa nu a observat că suprafaţa de 4154 m.p. la care G.S.R. renunţă în folosul S.P. Cornetu pentru construcţia şcolii, este o suprafaţă de teren pe care G.S.R. Cornetu o deţinea fără să fi făcut dovada vreunui titlu de proprietate.
Din această perspectivă, se susţine că instanţa de apel nu a cercetat modalitatea în care s-a ajuns ca G.S.R. şi S.P. Cornetu,să devină proprietari de teren între două proprietăţi ce aveau hotar comun în anul 1927.
Astfel, recurentul susţine că se referă la proprietatea lui P.D.G. care se învecina pe hotarul de est cu proprietatea lui C.B.I.P., conform actului de vânzare – cumpărare din 1927, vecinătăţile nu mai corespund în anul 1961, conform procesului verbal din 29 mai 1961, depus de primărie.
În aceeaşi idee se mai susţine că din totalul de 2080 m.p. deţinuţi de autorul său în vatra satului Cornetu, în baza Legii nr. 18/1991 s-au reconstituit pe vechiul amplasament numai suprafaţa de 1180 m.p. respectiv 627 m.p. pentru P.Şt. şi 553 pentru B.M., astfel că restul de 710 m.p. preluaţi abuziv de stat înainte de intrarea în C.A.P. nu au putut fi restituiţi, întrucât până la apariţia Legii nr. 10/2001 nu a existat cadrul legislativ pentru a revendica şi această suprafaţă.
Astfel, reclamantul a învederat că suprafaţa de teren de 710 m.p. din expertiza topo (800 m.p. din cererea iniţială) care face obiectul prezentului litigiu, nu are nici o legătură cu suprafaţa de teren de 6395 m.p.
Reclamantul mai învederează că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că ar fi primit o suprafaţă de 1327 m.p. în intravilan categoria curţi, construcţii, 627 m.p. pe vechiul amplasament în comuna Cornetu şi 700 m.p. în Mihăileşti.
Se susţine că suprafaţa de 6000 m.p. a trecut din extravilan în intravilan o dată cu apariţia Legii nr. 18/1991, şi s-a creat o confuzie referitoare la ideea că suprafaţa totală deţinută în intravilan i-ar fi restituită în integralitate.
Ca atare, reclamantul susţine că terenul revendicat nu a fost reconstituit conform Legii nr. 18/1991.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Prin Decizia civilă nr. 1927 din 22 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost casată Decizia nr. 826 din 11 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât în cauză nu au fost administrate probe suficiente pentru stabilirea regimului juridic al terenului, ceea ce a echivalat cu necercetarea fondului cauzei.
Cum, necesitatea admiterii unor probe, a impus casarea cu trimitere spre rejudecare, nefiind dezlegate probleme de drept, sunt nefondate susţinerile reclamantului,legate de nerespectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. şi respectiv ale deciziei de casare.
În rejudecare, într-adevăr a fost administrată proba cu înscrisuri, instanţa dispunând şi efectuarea unor adrese către P. Cornetu, către O.C.P.I. Ilfov şi respectiv Comisia de aplicare a Legii nr. 1991 de pe lângă Primăria comunei Cornetu şi respectiv Comisia Judeţeană Ilfov de aplicare a Legii fondului funciar.
Criticile reclamantului vizează însă modalitatea de interpretare a probelor, fiind astfel critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate,astfel că aceste critici nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute în cele 9 puncte ale art. 304 C. proc. civ.
Faţă de preluarea terenului în 1961 de la autorul reclamantului de către G.S.R., şi de faptul că pentru construirea şcolii, s-a operat ulterior preluarea de la G.S.R. instanţa de apel a făcut o legală interpretare a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform căreia nu cade sub incidenţa acestei legi terenul al cărui regim juridic a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
Din perspectiva acestor dispoziţii legale şi a conţinutului titlului de proprietate nr. 36949 din 29 iulie 1997, nr. 36577 din 27 iunie 1997, instanţa de apel a făcut o legală şi corectă interpretare a legii, dar şi a raporturilor juridice dintre părţi, reţinându-se că în condiţiile în care terenul ce a aparţinut antecesorului reclamantului a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Astfel, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 248/2005, nu intră sub incidenţa legii, terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991.
Fiind astfel beneficiarul reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, reclamantul nu mai poate avea şi calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii sau restituire în natură conform Legii nr. 10/2001, fiind deci exceptat în mod expres de la aceasta.
Astfel, din perspectiva celor expuse, nefiind fondate criticile recurentului şi nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.Şt. împotriva deciziei nr. 726/ A din 30 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe reclamantul P.Şt. să plătească intimatei pârâte P.C. Cornetu, 8680 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1061/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1031/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
