ICCJ. Decizia nr. 104/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 104/2012
Dosar nr. 4636/3/2008
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată că:
Prin sentinţa nr. 12916 din 9 decembrie 2010, Secţia a VI-a Comercială a Tribunalului Bucureşti a admis acţiunea formulată de SC E.X.P. SA prin lichidator R.V.A.I.S. S.P.R.L. şi a obligat pârâta A.V.A.S. la plata sumei de 905.934 lei, reprezentând contravaloarea parterului imobilului situat în Ploieşti judeţul Prahova.
Prin încheierea din 29 mai 2009, prima instanţă a respins şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, reţinând că nu sunt aplicabile prevederile art. 3228 din OUG nr. 88/1997 referitoare la operaţiuni desfăşurate în cursul procesului de privatizare, cererea de despăgubire vizând evenimente ulterioare privatizării, fiind, aşadar, aplicabile regulile dreptului comun în materie de prescripţie.
Prin Decizia comercială nr. 323 din 10 iunie 2011, Secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinţei primei instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, aplicarea art. 3228 din OUG nr. 88/1997 doar pentru operaţiunile reglementate de acest act normativ şi nu pentru consecinţele rezultate ulterior şi, de asemenea, că termenul de prescripţie de o lună prevăzut de art. 39 din Legea nr. l37/2002 nu vizează termenul de formulare a acţiunii în reparaţii ca urmare a evingerii parţiale a societăţii privatizate.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a formulat recurs pârâta A.V.A.S., arătând:
- greşita respingere a excepţiei prescripţiei, raportat la termenele de 3 luni şi de o lună reglementate de legislaţia în domeniul privatizării, apreciind că prin acţiune se solicită valorificarea unui drept prevăzut de această legislaţie;
- greşita aplicare a legii din perspectiva cuantumului despăgubirilor, apreciind că dispoziţiile legale nu indică acordarea despăgubirii la valoarea de circulaţie a bunului retrocedat.
Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Critica ce vizează aplicarea termenelor de prescripţie specială reglementate de OUG nr. 88/1997 şi Legea nr. 137/2002 nu poate conduce la admiterea recursului, instanţa de apel reţinând în mod corect cu privire la aplicarea termenului general de prescripţie de 3 ani, cererea în despăgubire pentru prejudiciile cauzate prin restituirea imobilelor foştilor proprietari neputând fi încadrată în actele şi operaţiunile privind privatizarea ce sunt supuse celor două termene de prescripţie specială.
Critica circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate este fondată.
În adevăr, se constată greşita aplicare a legii, pentru următoarele considerente:
- obligaţia de reparare a prejudiciului suferit de societatea comercială, din al cărei patrimoniu a fost retrocedat imobilul, se limitează la valoarea de inventar - valoarea contabilă -, actualizată în raport cu indicele de inflaţie;
- este necesară existenţa unei corespondenţe în modalitatea de evaluare a patrimoniului societăţii comerciale atât la momentul privatizării, cât şi la momentul ieşirii unui imobil din patrimoniu.
Astfel, la momentul vânzării acţiunilor, în cadrul dosarului de privatizare, patrimoniul societăţii comerciale este evaluat, conform normelor de evaluare în vigoare, valoarea acestui patrimoniu fiind reflectată în valoarea acţiunilor ce urmează a fi vândute, respectiv în capitalul social al societăţii comerciale ce urmează a fi privatizată.
Capitalul social cuprinde aporturile în numerar şi în natură ale asociaţilor care participă la constituirea societăţii. În bilanţul societăţii, capitalul social este evidenţiat la pasiv, ca o obligaţie a societăţii faţă de asociaţi. Bunurile efective, care constituie aporturile asociaţilor, figurează în bilanţul societăţii, deoarece intrând în patrimoniul societăţii, aparţin acesteia.
Capitalul social nominal este fix pe toată durata societăţii, în sensul că valoarea activului patrimoniului societăţii trebuie să fie cel puţin la nivelul capitalului social, legiuitorul prevăzând obligaţia reîntregirii sau reducerii acestuia - art. 207 şi art. 212 şi urm. din Legea nr. 31/1990 republicată şi modificată -.
Deosebit de aceste modalităţi de reducere şi majorare a capitalului social, legiuitorul a mai prevăzut o modalitate specifică de majorare a capitalului social, prin reevaluarea activelor societăţii. Astfel, legislaţia promovată după anul 1990 a avut în vedere efectuarea unor reevaluări a activelor din patrimoniul întreprinderilor, Reevaluarea contabilă a fost făcută la Decizia autorităţii - Ministerul Finanţelor Publice, fiind o activitate administrativă prin care se urmărea reactualizarea valorilor contabile ale imobilizărilor corporale - mijloace fixe -, înregistrate la costuri istorice, la valorile actuale, influenţate de procesul inflaţionist. Activitatea de reevaluare contabilă a fost un proces obligatoriu în urma publicării HG nr. 945/1990, HG nr. 26/1992 şi HG nr. 500/1994, respectiv un proces aflat la îndemâna societăţilor comerciale astfel cum a fost reglementat prin HG nr. 983/1998 modificată prin HG nr. 95/1999, respectiv HG nr. 403/2000 şi HG nr. 1553/2004.
Conform dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din HG nr. 1553/2004 reevaluarea imobilizărilor corporale se efectuează în vederea determinării valorii juste a acestora, ţinându-se seama de inflaţie, utilitatea bunului, starea acestuia şi de preţul pieţei, atunci când valoarea contabilă diferă semnificativ de valoarea justă.
Deopotrivă, HG nr. 500/1994, stabileşte obligativitatea reevaluării imobilizărilor corporale şi înregistrarea diferenţelor în capitalul social al regiilor autonome sau al societăţilor comerciale cu capital integral sau parţial de stat.
Aşadar, societăţile comerciale, ulterior procesului de privatizare prin vânzarea pachetului de acţiuni, indiferent dacă a avut loc o vânzare totală sau parţială a pachetului de acţiuni deţinut de stat, au fost obligate la reevaluarea continuă a activelor sale patrimoniale, noile valori fiind reflectate la nivelul bilanţului la capitolul activ.
În consecinţă, societatea comercială prejudiciată prin restituirea unor imobile foştilor proprietari trebuie despăgubită cu valoarea acestor imobile corespunzând celei cuprinse în bilanţul societăţii, în condiţiile în care, respectând dezideratul fixităţii capitalului social, în locul imobilului retrocedat trebuie înscrisă valoarea acestuia rezultată în urma procesului obligatoriu de reevaluare. La această valoare trebuie adăugată rata inflaţiei, calculată prin raportare la momentul plăţii despăgubirii.
Nu poate fi reţinută ipoteza plăţii unor despăgubiri la valoarea de circulaţie a imobilului retrocedat, pentru următoarele considerente:
- capitalul social este fix, corespunzând valorii aporturilor în numerar şi în natură ale asociaţilor, cu menţiunea că aporturile în natură, în lipsă de stipulaţie contrară, intră în patrimoniul societăţii (în situaţia societăţilor comerciale privatizate, foste unităţi de stat, nici nu există aporturi în natură ale asociaţilor la constituirea lor, patrimoniul acestora fiind format din bunurile date în administrare sau folosinţă în perioada anterioară anului 1990).
În măsura în care despăgubirile ar fi achitate la nivelul valorii de piaţă al activului retrocedat, societatea nu ar putea înscrie în capitalul său social decât valoarea de înlocuire a imobilului, respectiv valoarea sa contabilă, pentru a menţine în acest fel capitalul social.
Pentru suma ce excede acestei valori contabile, societatea ar trebui să declanşeze procedura de majorare a capitalului social, cu consecinţa legală a emiterii de noi acţiuni.
Or, scopul legiuitorului în reglementarea posibilităţii de plată a despăgubirilor nu a fost acela de determinare a majorării capitalului social, conform prevederilor Legii nr. 31/1990, ci acela de a păstra neschimbată valoarea capitalului social, astfel cum aceasta este reflectată în activele societăţii.
In consecinţă, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi admis.
Având în vedere că nu se poate stabili în faza recursului valoarea contabilă pe care a avut-o imobilul la momentul ieşirii din patrimoniul societăţii reclamante, valoare la care trebuie adăugată rata inflaţiei raportată între momentul deposedării şi cel al plăţii despăgubirii, Decizia din apel va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta A.V.A.S., împotriva deciziei comerciale a Secţiei a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti nr. 323 din 10 iunie 2011.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1037/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1061/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
