ICCJ. Decizia nr. 1091/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1091/2012
Dosar nr. 28008/1/2004
Şedinţa publică din 20 februarie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 august 2002 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanţii M.M.A., M. (D.) A.M., M.M.An. şi M.M.Al. au chemat în judecată S.C. A. S.A. Dej, S.C. M.C. S.A. Dej şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în temeiul Legii nr. 10/2001, să dispună obligarea pârâtelor la restituirea imobilului situat în Dej, care a constituit proprietatea autorului lor, defunctul M.V., în cotă de 5/24 părţi sau la plata de despăgubiri în valoare de 108.333 dolari S.U.A.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că pârâta S.C. A. S.A. Dej, prin scrisoarea din 31 august 2001 a respins notificarea formulată de reclamanţi, cu motivarea că este o societate cu capital integral privat. La rândul său, pârâta S.C. M.C. S.A. Dej, prin scrisoarea din 9 octombrie 2001, comunică reclamanţilor că este necesar să se adreseze pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Aceasta din urmă, deşi a fost notificată de reclamanţi la data de 5 noiembrie 2001, nu a răspuns notificării în termenul prevăzut de lege.
La data de 12 februarie 2003, P.O.M. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat instanţei să constate că, în calitate de moştenitor al defunctului M.I., este îndreptăţit la restituirea în natură a cotei de 6/24 din imobilul în litigiu.
Prin Sentinţa civilă 354 din 8 aprilie 2003, Tribunalul Cluj a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi excepţiile prematurităţii şi tardivităţii invocate de S.C. A. S.A. Dej.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să facă reclamanţilor, în calitate de succesori ai defunctului M.V., o oferă de restituire prin echivalent pentru cota de 5/24 parte din imobilul înscris iniţial în CF X Dej cu nr. top X, Y, Z, W şi T teren şi construcţii.
A respins cererea de intervenţie formulată de intervenientul P.O.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut următoarele:
Conform CF X Dej, defunctul M.V. a fost proprietarul unei cote de 5/24 parte din imobilele cu nr. top X (casă din piatră cu 3 locuinţe şi curte în suprafaţă de 90 stjp.), cu nr. top Y (casă de piatră cu 9 locuinţe şi curte în suprafaţă de 250 stjp.), cu nr. top Z (casă de piatră cu etaj şi cu 3 locuinţe cu suprafaţa de 125 stjp.), cu nr. top W (curte şi grădină în suprafaţă de 152 stjp.) şi cu nr. top T (curte şi grădină în suprafaţă de 132 stjp.).
La data de 30 octombrie 1958, s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului Român cu titlu de naţionalizare, în baza Decretului nr. 92/1950 şi dreptul de folosinţă în favoarea Sfatului Orăşenesc Dej, deşi în anexa acestui act normativ nu figurează M.V..
Potrivit înscrierii efectuate la data de 1 aprilie 1996, s-a schimbat ramura de folosinţă a imobilului, iar la data de 12 martie 1998, în urma unei sentinţe judecătoreşti, imobilele au fost împărţite în apartamente şi transcrise în CF Dej, în favoarea S.C. M.C. S.A., care a înstrăinat o parte din acestea către S.C. B.O. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., apoi în favoarea Regiei Autonome Locale Dej şi în favoarea S.C. A. S.A. Dej.
Reclamanţii au formulat notificare în vederea restituirii în natură a imobilului către S.C. A. S.A. şi S.C. M.C. S.A., în data de 26 iunie 2001, şi către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti la data de 5 noiembrie 2002.
Prima societate, prin Decizia nr. 338 din 31 august 2001, a respins cererea formulată de reclamanţi, pe considerentul că imobilul a fost dobândit în condiţiile Legii nr. 15/1990, dreptul de proprietate fiind înscris în CF cu respectarea Legii nr. 115/1938.
Prin Adresa nr. 966 din 9 octombrie 2001, S.C. M.C. S.A. a recomandat reclamanţilor să se adreseze Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, întrucât acţiunile deţinute de Statul Român au fost vândute.
Pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu a dat curs notificării formulate de reclamanţi.
Pentru cota de 6/24 parte din imobilul în litigiu a formulat notificare, pe care a adresat-o celor trei pârâte şi intervenientul P.M.
În şedinţa publică din data de 1 aprilie 2003, tribunalul, în temeiul art. 52 alin. (1) C. proc. civ., a respins în principiu cererea de intervenţie, constatând că obiectul acestei cereri îl constituie o altă cotă din imobilul în litigiu, cererea de intervenţie nefiind în strânsă legătură cu obiectul cauzei principale.
Potrivit Adresei nr. 1171 din 26 martie 2003 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, pachetul de 49% din acţiunile deţinute de fostul F.P.S. la pârâta S.C. A. S.A. Dej a fost vândut prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. C.J. 28 din 2 noiembrie 2000, cumpărătorul fiind S.C. S. S.A. Dej, iar pachetul de 39,999% de acţiuni deţinute la pârâta S.C. M.C. S.A. Dej a fost înstrăinat prin vânzare, conform contractului C.J. 12/1998 lui P.A.S. M. Dej, metoda de privatizare în ambele cazuri fiind licitaţie cu strigare.
În consecinţă, a reţinut prima instanţă, în speţă nu sunt incidente prevederile art. 27 - 31 din Legea nr. 10/2001 care reglementează doar situaţia imobilelor preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, şi nici prevederile art. 20 din Legea 10/2001 care vizează imobilele preluate în mod abuziv, deţinute de către o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, notificarea în acest ultim caz căzând în competenţa de soluţionare a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
Cu toate acestea, tribunalul a apreciat că soluţionarea notificării în condiţiile prevăzute de art. 21 - 25 din Legea nr. 10/2001, cade în sarcina pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, succesoarea F.P.S. care a fost implicată în privatizarea acestor societăţi.
S-a considerat că apărarea pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului privind nesoluţionarea notificării formulate datorită necomunicării de către reclamanţi a tuturor actelor necesare nu poate fi reţinută, atâta timp cât această pârâtă nu a făcut dovada înştiinţării reclamanţilor cu privire la necesitatea depunerii unor acte.
Raportat la excepţia prematurităţii invocate de către reprezentantul S.C. A. S.A., determinată de posibilitatea atacării în justiţie doar a răspunsului persoanei notificate prin emiterea unei decizii sau dispoziţii, tribunalul a considerat că, obligând pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să facă ofertă de restituire prin echivalent, sancţionează faptul juridic ilicit, respectiv încălcarea unei obligaţii stabilite prin lege, aceea de a soluţiona notificarea într-un sens sau altul, motiv pentru care a respins această excepţie.
Excepţia tardivităţii ridicată de aceeaşi parte, motivată de împrejurarea că prezenta acţiune nu a fost promovată, conform art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, în termen de 30 zile de la data comunicării deciziilor emise de către societăţile pârâte, a fost respinsă de tribunalul deoarece aceste pârâte nu au făcut dovada datei comunicării pentru a se stabili dacă cererea a fost introdusă în termen legal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, iar prin Decizia nr. 162/A din 6 octombrie 2003, Curtea de Apel Cluj a admis apelul formulat şi a modificat sentinţa apelată în sensul că a respins acţiunea, menţinând dispoziţia de respingere a cererii de intervenţie.
Curtea de Apel a reţinut că, faţă de obiectul dedus judecăţii şi de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, prima instanţă a acordat ceea ce nu s-a cerut, depăşind astfel limitele învestirii sale prin acţiunea introductivă.
Astfel, Tribunalul a obligat pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să facă reclamanţilor - moştenitori ai defunctului M.V. - o ofertă de restituire prin echivalent, deşi prin acţiune s-a solicitat restituirea imobilului din municipiul Dej.
În plus, S.C. A. S.A. Dej a comunicat reclamanţilor Decizia nr. 338 din 31 august 2001 de respingere a cererilor cuprinse în notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, iar reclamanţii nu au atacat această decizie în instanţă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Mai mult, celelalte societăţi notificate nu au emis decizii motivate prin care să soluţioneze aceste notificării, astfel încât, în cauză, nu a fost îndeplinită procedura reglementată de Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs reclamanţii M.M.A., M. (D.) A.M., M.M.An. şi M.M.Al..
În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., reclamanţii formulează următoarele critici de nelegalitate:
Cererea de chemare în judecată a cuprins trei solicitări formulate de reclamanţi şi anume: obligarea S.C. A. S.A. Dej, S.C. M.C. S.A. Dej şi Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului de a răspunde solicitărilor formulate de reclamanţi (deoarece răspunsurile primite nu respectă prevederile art. 20, 24, 25 şi 28 din Legea nr. 10/2001), restituirea imobilului din Municipiul Dej şi, în subsidiar, plata de despăgubiri pentru cota de 5/24 parte din imobil ce a aparţinut autorului său.
Instanţa de apel reţine, pe de o parte, că obligaţia pârâtelor de a emite decizii motivate nu a fost îndeplinită, iar pe de altă parte că unii dintre pârâţi şi-au îndeplinit obligaţia de a face, adică de a emite o decizie motivată. Prin decizia recurată, instanţa de apel nu a lămurit şi nu a răspuns pretenţiilor reclamanţilor, sancţionând lipsa lor de pregătire juridică, deşi este necontestată în cauză calitatea acestora de persoane îndreptăţite la restituirea imobilului în litigiu.
Pe parcursul soluţionării litigiului în faza de judecată a recursului a decedat reclamantul M.M.Al., drepturile şi obligaţiile sale procesuale fiind transmite către unica sa succesoare, M.O.E.
Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 31 martie 2008, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecarea cauzei a fost suspendată până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 405/117/2007 al Judecătoriei Dej, fiind repusă pe rol la data de 28 noiembrie 2011.
Analizând decizia recurată din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., singurul motiv de recurs în care pot fi încadrate criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Prin cererea care a învestit instanţele în prezentul litigiu, reclamanţii au chemat în judecată S.C. A. S.A. Dej, S.C. M.C. S.A. Dej şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtelor la ";restituirea imobilului situat în Dej";, care a constituit proprietatea autorului lor, defunctul M.V., în cotă de 5/24 părţi sau la ";plata de despăgubiri în valoare de 108.333 dolari S.U.A.";.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi din înscrisurile anexate acesteia, rezultă demersurile pe care reclamanţii le-au făcut, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru restituirea imobilului în litigiu, imobil despre care susţin că a fost preluat în mod abuziv de Statul Român, în condiţiile Decretului-Lege nr. 92/1950.
Au făcut astfel dovada că au adresat notificări atât pârâtei S.C. A. S.A. Dej (dosar tribunal), care, prin Decizia nr. 338 din 31 august 2001 (dosar tribunal) a respins notificarea formulată de reclamanţi, cât şi pârâtei S.C. M.C. S.A. Dej (dosar tribunal), care nu a soluţionat notificarea ce i-a fost adresată, ci a comunicat reclamanţilor, prin scrisoarea din 9 octombrie 2001 (dosar tribunal), că este necesar să se adreseze Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
S-a făcut, de asemenea, dovada că reclamanţii au adresat Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului notificarea din 5 noiembrie 2001 (dosar tribunal), nesoluţionată până la data formulării cererii de chemare în judecată şi că s-au adresat cu notificări Primăriei Municipiului Dej (dosar tribunal), S.C. A. S.A. şi S.C. T. S.A. (dosar tribunal), fără a primi din partea acestora decizii sau dispoziţii motivate prin care să fie soluţionate notificările formulate.
Pentru a-şi justifica soluţia pronunţată, instanţa de apel a avut în vedere următoarele argumente: tribunalul a acordat ce nu s-a cerut, deoarece ";reclamanţii au solicitat restituirea imobilului din municipiul Dej";, iar prima instanţă ";a obligat pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să facă reclamanţilor-moştenitori ai defunctului M.V. - o ofertă de restituire prin echivalent";; S.C. A. S.A. Dej a comunicat reclamanţilor Decizia nr. 338 din 31 august 2001 de respingere a cererilor cuprinse în notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, iar reclamanţii nu au atacat această decizie în instanţă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001; celelalte societăţi notificate nu au emis decizii motivate prin care să soluţioneze aceste notificării, astfel încât, în cauză, nu a fost îndeplinită procedura reglementată de Legea nr. 10/2001.
1. Instanţa de apel nu motivează însă, în niciun fel în ce constă contradicţia între obiectul cererii de chemare în judecată şi soluţia dispusă prin sentinţa apelată, în condiţiile în care pretenţiile reclamanţilor cuprindeau şi un capăt de cerere subsidiar, solicitat de aceştia pentru ipoteza în care restituirea în natură n-ar fi fost posibilă. Dacă Curtea de Apel aprecia că dispoziţia primei instanţe de obligare a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului de a face reclamanţilor o ofertă de restituire prin echivalent pentru imobilul în litigiu este contrară capătului de cerere subsidiar, avea obligaţia de a-şi motiva această concluzie, în condiţiile art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 261 C. proc. civ.
Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. reglementează obligaţia de a arăta, în considerentele hotărârii, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. În aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţa este obligată să motiveze soluţia pronunţată sub aspectul fiecărui capăt de cerere.
2. În ceea ce priveşte argumentul potrivit cu care acţiunea reclamanţilor nu ar putea fi admisă deoarece S.C. A. S.A. Dej a comunicat reclamanţilor Decizia nr. 338 din 31 august 2001 de respingere a cererilor cuprinse în notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, iar reclamanţii nu au atacat această decizie în instanţă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, Înalta Curte reţine că decizia instanţei de apel cuprinde considerente contradictorii, hotărârea pronunţată încălcând prevederile art. 129 raportat la art. 84 C. proc. civ.
Faţă de dispoziţiile art. 84 C. proc. civ., pentru a califica acţiunea cu care a fost sesizată, instanţa nu trebuie să aibă în vedere sensul literal al termenilor folosiţi, ci sensul pe care reclamantul a înţeles să-l atribuie acestor termeni, natura dreptului şi scopul urmărit prin promovarea demersului judiciar.
Or, din cuprinsul cererii de chemare în judecată care a învestit instanţa în prezentul litigiu, rezultă că scopul urmărit de reclamanţi prin declanşarea procedurii judiciare, a fost acela de a obţine restituirea imobilului ce a aparţinut autorului său şi pentru care au notificat mai multe entităţi.
Dacă realizarea scopului urmărit de reclamanţi implică anularea Deciziei nr. 338 din 31 august 2001 emisă de una dintre pârâte, este un aspect pe care instanţa de apel avea obligaţia de a-l lămuri, în condiţiile art. 129 C. proc. civ. raportat la art. 84 C. proc. civ.
3. Instanţa de apel a mai reţinut că, în cauză, nu a fost îndeplinită procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 deoarece celelalte societăţi notificate nu au emis decizii prin care să soluţioneze notificările formulate, ceea ce nu poate avea ca efect decât respingerea cererii de chemare în judecată.
Este necontestat în cauză că reclamanţii au adresat mai multe notificări, în temeiul Legii nr. 10/2001, în scopul restituirii imobilului în litigiu, notificări care nu au fost soluţionate prin emiterea unei decizii/dispoziţii motivate.
Dintre entităţile notificate, care nu au răspuns solicitărilor reclamanţilor - S.C. M.C. S.A. Dej, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Primăria Municipiului Dej, S.C. A. S.A. şi S.C. T. S.A. -, reclamanţii au înţeles să cheme în judecată Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi S.C. M.C. S.A. Dej.
Împrejurarea că aceste entităţi nu au răspuns notificărilor ce le-au fost adresate nu poate constitui, aşa cum a reţinut instanţa de apel, un motiv de respingere a cererii de chemare în judecată pentru nerespectarea procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (publicată în M. Of. nr. 764/12.11.2007), s-a recunoscut competenţa instanţei de a dispune în mod direct soluţionarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi care vizează fondul pretenţiilor deduse judecăţii. S-a reţinut sub acest aspect că, din moment ce s-a prevăzut prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că deciziile/dispoziţiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor pot fi atacate la instanţele judecătoreşti, iar în cuprinsul art. 14 se face referire la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanţa, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziţiei, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deţinătoare să emită o altă dispoziţie. Dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicţie ce i-a fost acordat prin lege, instanţa judecătorească dispune ea însăşi, în mod direct, soluţionarea pe fond a pretenţiilor deduse judecăţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept prin deciziile pronunţate în interesul legii este obligatorie pentru instanţe.
Prin urmare, Înalta Curte constată că modul de soluţionare a apelului declarat în cauză, echivalează cu o necercetare a fondului care face imposibilă pentru instanţa de recurs exercitarea controlului judiciar.
De aceea, în temeiul, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii M.M.A., M. (D.) A.M., M.M.An., M.M.Al. şi M.E.O. împotriva Deciziei nr. 162/A din 6 octombrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1089/2012. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 1098/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
