ICCJ. Decizia nr. 1112/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1112/2012
Dosar nr. 40559/3/2009
Şedinţa publică din 21 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 14 octombrie 2009, T.A. şi T.G. au solicitat instanţei - în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe - obligarea pârâţilor la plata sumei de 6 miliarde lei vechi reprezentând valoarea actuală de circulaţie a apartamentului situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au învederat că au dobândit imobilul, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 2 aprilie 1997, în baza Legii nr. 112/1996.
Ulterior, prin hotărâre irevocabilă - Decizia nr. 51/R din 30 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de fostul proprietar, dispunându-se a-i fi lăsat acestuia în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul.
La 12 septembrie 2007, mai arată reclamanţii, prin somaţie emisă de Biroul executorului judecătoresc, au fost înştiinţaţi să elibereze apartamentul iar la 18 septembrie 2007, s-a procedat la executarea silită.
În consecinţă, conchid reclamanţii, în condiţiile în care au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului, fiind evinşi de fostul proprietar, au dreptul ca în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi art. 1 al Protocolului 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului să li se plătească valoarea de circulaţie a imobilului, în care să fie inclusă şi valoarea îmbunătăţirilor şi amenajărilor efectuate.
Învestit în primă instanţă, Tribunalul Municipiului Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Sentinţa nr. 1187 din 24 septembrie 2010, a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
A admis acţiunea formulată împotriva pârâţilor, Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi Statului Român, prin Ministerul de Finanţe şi în consecinţă a obligat acest din urmă pârât la plata sumei de 563.572 RON, reprezentând despăgubiri pentru imobilul situat în Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că în ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, deşi în speţă este vorba de o tulburare de drept, ce ar putea atrage incidenţa prevederilor art. 1337 C. civ., potrivit cu care vânzătorul este răspunzător faţă de cumpărător pentru evicţiunea totală sau parţială a lucrului vândut, acesta fiind obligat la restituirea preţului, în temeiul art. 1341 C. civ., în speţă devin aplicabile dispoziţiile art. 501 (1) din Legea nr. 10/2001, în baza cărora persoanele ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
Or, mai reţine prima instanţă, acţiunea în nulitate a contractului ce face obiectul prezentei cauze, a fost respinsă în mod irevocabil, pe considerentul încheierii acestuia în condiţii de deplină legalitate.
Ca atare, reclamanţii au dreptul la despăgubiri reprezentând valoarea de piaţă a imobilului, valoare rezultată din concluziile raportului de expertiză.
Apelul declarat împotriva acestei hotărâri de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, care, prin Decizia nr. 61/A din 17 februarie 2011, a schimbat în tot sentinţa în sensul că admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român a respins în consecinţă acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că din cuprinsul prevederilor art. 50 alin. (3) al Legii nr. 10/2001, rezultă neechivoc că restituirea preţului de piaţă al imobilelor în legătură cu care s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare, cu respectarea legii, se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 (6) al Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Această reglementare, se mai arată, este una cu caracter special, fiind în consecinţă de strictă aplicare şi interpretare ea neputând fi extinsă prin analogie, asupra altor entităţi, ";ce au ele însele personalitate juridică";, în speţă Statul Român.
Astfel, potrivit cu art. 25 al Decretului nr. 31/1954, Statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii.
El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume organe în acest scop.
Or, calitatea de reprezentant legal al Statului, conferită prin această reglementare expresă a legii, nu este de natură a genera ";o confuziune"; între obligaţiile persoanei juridice reprezentate şi cele ale Ministerului Finanţelor, stabilit să o reprezinte.
În cauză, au declarat recurs în termen legal, reclamanţii T.A. şi T.G. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- au fost greşit interpretate dispoziţiile art. 50 (3) ale Legii nr. 10/2001, care instituie în sarcina pârâtului obligaţia de restituire a preţului de piaţă al imobilului în legătură cu care reclamanţii au fost evinşi.
- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, nu poate fi primită, fiind ignorate în acest sens, atât prevederile Legii nr. 1 din 3 februarie 2009, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001, cât şi cele ale H.G. nr. 923 din 13 septembrie 2010 prin care au fost modificate şi completate Normele metodologice de aplicare unitară a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, aplicabile în cauză.
- dispoziţiile art. 50 (3) al Legii nr. 10/2001, stabilesc în mod expres legitimarea procesuală pasivă Ministerului Finanţelor Publice pentru plata, atât a preţului plătit de chiriaşi pentru imobilul cumpărat, cât şi a preţului de piaţă al imobilelor cumpărate cu respectarea Legii nr. 112/1995.
- în analiza excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, instanţa de apel nu s-a raportat şi la data introducerii acţiunii (14 octombrie 2009) care este anterioară Hotărârii Guvernului nr. 923 din 13 septembrie 2010, prin care au fost modificate Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
- în considerarea prevederilor art. 5 al Decretului nr. 31/1954, recurentul apreciază că există identitate între cele două persoane juridice, soluţia pronunţată de instanţa de fond sub aspectul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, fiind legală.
Recursul se priveşte ca fondat, în limitele şi pentru considerentele ce succed.
Titlul de proprietate al reclamanţilor din prezenta cauză a format obiectul unui alt litigiu, soluţionat prin Sentinţa civilă nr. 915 din 10 septembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, irevocabilă, prin care s-a respins cererea formulată de Ş.C.A., vizând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, încheiat în baza Legii nr. 112/1995, pentru apartamentul situat în Bucureşti.
În considerentele acestei hotărâri, s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada relei credinţe a pârâţilor persoane fizice, contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat cu respectarea legislaţiei în vigoare, cauza de nulitate trebuind să fie anterioară/sau concomitentă cu încheierea actului.
Prin aceeaşi hotărâre însă, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 51/R din 30 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, s-a admis capătul de cerere având ca obiect revendicarea aceluiaşi imobil şi au fost obligaţi pârâţii (reclamanţi în prezenta cauză) să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul care a fost retrocedat fostei proprietare, constatându-se nevalabilitatea titlului statului asupra nemişcătorului.
În condiţiile în care au fost evinşi de către fosta proprietară a imobilului, cumpărătorii în baza Legii nr. 112/1995 au formulat prezenta acţiune în pretenţii, împrejurarea obligării lor de a lăsa imobilul în deplină proprietate şi liniştită posesie acestuia, reprezentând cauza juridică a cererii de faţă, întemeiată iniţial, generic, pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, art. 1344 - 1364 C. civ. şi art. 1 al Protocolului 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Deşi iniţial, prin cererea introductivă, reclamanţii au arătat că înţeleg să se judece în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi respectiv cu Municipiul Bucureşti prin Primar General, ulterior, prin cererile adresate instanţei, aceştia au făcut o trimitere expresă la dispoziţiile art. 50 (3) al Legii nr. 10/2001, text care instituie ex lege obligaţia Ministerului Finanţelor Publice de desdăunare a cumpărătorului evins (indiferent de ipoteza legală în care acesta se plasează: restituirea preţului actualizat sau restituirea valorii de piaţă a imobilului), în reprezentarea Statului Român care, a preluat abuziv imobilul ce ulterior a făcut obiectul Legii nr. 112/1995 şi apoi al retrocedării către proprietarul iniţial.
Chiar dacă confuzia reclamanţilor, sub aspectul învestirii cu calitate procesuală pasivă a Statului Român ori a Ministerului Finanţelor Publice - ca subiecte distincte de drepturi şi obligaţii juridice - a fost evidentă, instanţa, în virtutea rolului său activ, avea suficiente elemente pentru a putea determina cadrul în care urma a se desfăşura întreaga activitate de soluţionare a litigiului.
Astfel, în virtutea acestui principiu se impune o armonizare între iniţiativa părţilor şi rolul activ al judecătorului, în vederea stabilirii exacte a cadrului procesual şi sferei persoanelor implicate în realizarea procedurii judiciare.
Aşa cum s-a arătat, trimiterile făcute de reclamanţi la dispoziţiile art. 50 (3) ale Legii nr. 10/2001 şi cererile adresate instanţei atestă fără echivoc (în pofida confuziei create în legătură cu cele două persoane juridice distincte) intenţia acestora de a învesti cu calitate procesuală pasivă, pe cel care, potrivit legii, este debitorul obligaţiei de restituire a preţului de piaţă al imobilului ce a făcut obiectul acţiunii în revendicare, admisă - în favoarea fostului proprietar - prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Or, această obligaţie este stabilită de lege în sarcina Ministerului Finanţelor Publice, la dispoziţia căruia se constituie fondul extrabugetar pentru asigurarea punerii în aplicare a prevederilor acestui act normativ.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se admite, cu consecinţa casării deciziei atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii T.A. şi T.G. împotriva Deciziei nr. 61/A din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1106/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1120/2012. Civil → |
|---|
