ICCJ. Decizia nr. 1136/2012. Civil. Exequator(recunoasterea înscrisurilor si hotarârilor straine). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1136/2012
Dosar nr.1483/121/2011
Şedinţa publică din 1 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC A.F.G. Lituania prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, a solicitat, in contradictoriu cu parata SC U.M. SRL Galaţi, recunoaşterea si executarea Hotărârii Arbitrale pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Vilnius – Lituania la data de 29 iulie 2010 în dosarul nr. 188.
Prin sentinţa nr. 2248 din 24 mai 2011 Tribunalul Galaţi a admis cererea având ca obiect exequator, a fost recunoscut cu putere de lucru judecat şi s-a încuviinţat executarea Hotărârii Arbitrale pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Vilnius – Lituania la data de 29 iulie 2010 în dosarul de arbitraj nr. 188 prin care S.C. U.M. S.R.L. Galaţi, a fost obligată să plătească reclamantei S.C. A.F.G. Lituania suma de 20.281,50 Euro pretenţii şi suma de 10.350,1 LTL reprezentând costuri de arbitraj. A fost obligata pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate în suma de 3.561,656 lei .
În motivarea sentinţei s-a reţinut că în cauză, sunt aplicabile prevederile Convenţiei de la New-York din 1956.
Astfel, s-a arătat că la data de 28 august 2008, reclamanta şi pârâta au încheiat contractul 294, în baza căruia reclamanta a livrat pârâtei produse „Ad Blue", iar pârâta avea obligaţia achitării contravalorii acestora. Întrucât pârâta nu a achitat integral produsele livrate, reclamanta s-a adresat Tribunalului Arbitral din Vilnius, Lituania, conform clauzei compromisorii conţinută în paragraful 7.1. din contractul 294/2008. Potrivit acestuia, „orice litigiu, controversă sau cerere care decurge din prezentul contract se soluţionează prin arbitraj în conformitate cu Normele Curţii de Arbitraj Comercial Vilnius".
Prin Hotărârea Arbitrală din 29 iulie 2010 (filele 34-41 la dosar), Tribunalul Arbitral din Vilnius a admis în parte cererea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 20.281,50 Euro – contravaloare produse şi la plata cheltuielilor de judecată de 10.350,01 LTL. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unei dobânzi anuale.
Hotărârea menţionată a devenit irevocabilă prin neformularea apelului de către pârâtă, aspect care rezultă din adeverinţa 9183118 a Curţii de Apel Lituania (fila 72 la dosar).
Reclamanta a anexat cererii sale toate actele prevăzute de art. 4 din Convenţia de la New-York, respectiv sentinţa şi contractul părţilor cuprinzând clauza compromisorie, ambele autentificate în Lituania de un notar. Traducerea acestor acte este certificată de un traducător oficial.
Cu privire la faptul – invocat de pârâta – că actele menţionate nu ar fi supralegalizate sau apostilate, s-a reţinut că o astfel de condiţie nu este impusă prin prevederile art. 4 din Convenţia de la New-York, care se referă doar la originalul actelor, ori o copie „întrunind condiţiile cerute pentru autenticitatea sa".
S-a mai reţinut că art. 3 teza ultimă din Convenţie arată că „pentru recunoaşterea sau executarea sentinţelor arbitrale cărora li se aplică prezenta Convenţie nu vor fi impuse condiţii mai riguroase decât acelea care sunt impuse pentru recunoaşterea sau executarea sentinţelor arbitrale naţionale".
Faţă de acestea s-a conchis că reclamanta a anexat cererii sale toate actele necesare pentru a obţine recunoaşterea si executarea Hotărârii Arbitrale in discuţie.
Aşa fiind si constatând că nu este incident niciunul din motivele pentru care instanţa naţională poate refuza recunoaşterea si executarea Hotărârii Arbitrale din 25 iulie 2010 a Tribunalului din Vilnius, instanţa de fond a admis cererea.
Conform art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată solicitate de aceasta.
Apelul formulat de pârâta SC U.M. SRL împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială prin Decizia comercială nr. 81/2011 din 5 octombrie 2011 când a fost schimbată sentinţa apelată în sensul că a fost respinsă ca nefondată cererea privind recunoaşterea şi încuviinţarea executării Hotărârii Arbitrale pronunţată de Curtea de Arbitraj Vilnius-Lituania din data de 29 iulie 2010 pronunţată în dosarul nr. 188.
În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor legale în mod corect a reţinut instanţa de fond că, Convenţia de la New York din 1958 are caracterul de lege specială faţă de dispoziţiile din Legea nr. 105/1992 şi ale Codului de Procedură Civilă aplicându-se cu prioritate .
Referitor la documentele anexă cererii de recunoaştere instanţa de control a reţinut că acestea îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. IV alin. (1) lit. a)-c) si art. III din Convenţia de la New York .
În ceea ce priveşte caracterul definitiv şi executoriu al hotărârii arbitrale la pct. 62 din hotărâre s-a reţinut că: "Aceasta hotărâre este definitivă şi obligatorie pentru ambele părţi de la pronunţare. Părţile pot formula apel împotriva Hotărârii Arbitrale la Curtea de Apel a Republicii Lituania conform prevederilor art. 37 din legea privind Arbitrajul Comercial în 3 luni de la pronunţarea Hotărârii" (f.41 dosar). Din adresa de la f. 72 dosar reiese că în conformitate cu art. 37 din Legea privind Arbitrajul Comercial până în data de 29 noiembrie 2010 nu s-a formulat apel împotriva hotărârii nr. 188 din 29 iulie 2010. Hotărârea a carei recunoaştere şi încuviintare executare se cerere era definitivă şi executorie la data formulării cererii. Pentru aceste motive instanţa de apel a respins ca nefondate aceste susţineri ale apelantei .
Totodată s-a reţinut, în esenţă, că în cauză au fost încălcate dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. c) din Convenţie pârâta neavând cunoştinţă de existenţa litigiului, de numirea arbitrilor şi neputând să-şi formuleze apărări în cauză, întrucât de-a lungul procedurii arbitrale apelanta pârâta S.C. U.M. S.R.L. Galaţi a fost citată la adresa din Galaţi, acolo comunicându-i-se toate actele procedurale faţă de adresa unde avea sediul social în Galaţi, la data introducerii acţiunii arbitrale şi pronunăţrii sentinţei (anul 2010) şi faţă de sediul de corespondenţă al apelantei în relaţiile dintre părţi a fost menţionat ca fiind în Galaţi, conform contractului nr. 294/2008 şi a actelor adiţionale încheiate la acest contract.
Împotriva acestei decizii reclamanta SC A.F.G. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei tribunalului, dispunând recunoaşterea şi executarea hotărârii arbitrale din data de 28 iulie 2010 pronunţată în cauza nr. 188 de Tribunalul Arbitral de pe lângă Curtea de Arbitraj Comercial Vilnius.
Intimata pârâtă SC U.M. SRL prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Înalta Curte, a luat în examinare motivul de ordine publică prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., şi a apreciat că recursul este fondat pentru următoarele argumente.
Problema de drept pe care o implică soluţionarea prezentului recurs priveşte sub un prim aspect stabilirea căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii pronunţate de tribunal în cererea de recunoaştere şi încuviinţare a executării silite astfel cum a fost formulată de reclamantă cu privire la hotărârea judecătorească pronunţată într-un stat membru al Uniunii Europene în materie comercială.
Dispoziţiile legale incidente sunt cele cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2010 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, instrument legislativ comunitar, cu caracter imperativ şi aplicare directă, în sensul că statele membre nu pot deroga de la dispoziţiile sale şi nu îşi pot folosi puterea discreţionară în implementarea lui.
Potrivit principiilor înscrise în preambulul acestui instrument legislativ, în vederea atingerii obiectivului liberei circulaţii a hotărârilor în materie civilă şi comercială şi a administrării armonioase a justiţiei la nivel comunitar, regulamentul statuează recunoaşterea de plin drept a hotărârilor pronunţate într-un stat membru fără să fie necesară, cu excepţia contestaţiilor, recurgerea la o altă procedură şi executarea silită rapidă şi simplă a hotărârilor pronunţate într-un stat membru în urma unor verificări pur formale ale documentelor furnizate.
Cu toate acestea, potrivit regulamentului în vederea respectării dreptului la apărare , pârâtul are posibilitatea de a introduce o acţiune, în procedură contradictorie împotriva hotărârii de încuviinţare a executării, în cazul în care consideră că unul din motivele de neexecutare este îndeplinit. Dreptul la acţiune îi este recunoscut şi reclamantului în cazul în care hotărârea de încuviinţare a executării este respinsă.
Or, aceasta este ipoteza pe care o implică cauza de faţă, acţiunea formulată de reclamanta privind recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a hotărârii arbitrale pronunţate de Tribunalul Arbitral de pe lângă Curtea de Arbitraj Comercial Vilnius, a fost respinsă de Curtea de Apel Galaţi.
În sensul art. 43 alin. (1) şi (2) din Regulament ,,oricare dintre părţi poate introduce o acţiune împotriva hotărârii privind cererea de încuviinţare a executării, la instanţa indicată în listă din Anexa III.
Potrivit acestei anexe, pentru România, instanţa înaintea căreia poate fi introdusă acţiunea prevăzută la art. 43 alin. (2) este Curtea de Apel.
Astfel, conform art. 44 din Regulament, hotărârea pronunţată cu privire la acţiunea reglementată de art. 43, poate face obiectul doar al căii de atac a contestaţiei în anulare sau revizuirii menţionate în Anexa IV pentru România.
Prin urmare, singura cale de atac – acţiunea - reglementată de art.4.3 din Regulament ce poate fi exercitată de reclamantă împotriva hotărârii de admitere a cererii de încuviinţare a executării silite pronunţată de tribunal ca primă instanţă, este dată în competenţa Curţii de Apel, care pronunţă o hotărâre irevocabilă.
Aşa fiind, soluţionând această cale de atac specială, printr-o hotărâre irevocabilă, Curtea de apel judecă în compunerea prevăzută de dreptul intern, ca instanţă de recurs, potrivit art. 3 pct. 3 C. proc. civ. teza ultimă, respectiv ,,ca instanţă de recurs în cazurile expres prevăzute de lege", dispoziţiile din Regulament cu caracter imperativ şi aplicare directă reprezentând legea în această ipoteză.
Dispoziţiile cuprinse în Capitolul III din Regulament intitulat ,,Recunoaştere şi executare" stabilesc în mod expres că în cazul unei contestaţii, orice parte interesantă care invocă pe cale principală recunoaşterea unei hotărâri poate solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute în Secţiunea 2 (Recunoaştere) şi Secţiunea 3 (Executarea) ca hotărârea să fie recunoscută şi pusă în executare silită, oricare dintre părţi putând introduce o acţiune privind cererea de încuviinţare a executării, respectiv pârâtul în cazul admiterii recunoaşterii şi încuviinţării, iar reclamanta în ipoteza respingerii cererii.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte apreciază că au fost încălcate dispoziţiile din Regulament privind calea de atac şi pe cale de consecinţă compunerea instanţei care exercită controlul judiciar astfel încât va admite prezentul recurs şi va casa Decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială ca instanţă de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC A.F.G. împotriva deciziei comerciale nr. 81/2011 din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă ca instanţă de recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1138/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1134/2012. Civil → |
|---|
