ICCJ. Decizia nr. 1143/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1143/2012
Dosar nr. 80/35/2008**
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 258 din 13 aprilie 2006, Tribunalul Bihor a respins contestaţia precizată formulată de contestatorii N.M., N.N. şi C.M. decedat în cursul procesului şi continuată de moştenitorii acestuia C.C. şi S.M.M., împotriva Dispoziţiei nr. 1177 din 30 iulie 2003 emisă de Primarul municipiului Oradea în contradictoriu cu intimaţii Instituţia Primarului Municipiului Oradea, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Autoritatea pentru Valorificare Activelor Statului, Prefectura Judeţului Bihor, ca nefondată. Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin Dispoziţia nr. 1177 din 30 iulie 2003, a Primarului Municipiului Oradea s-a respins cererea de restituire a imobilului situat în Oradea.
În motivarea acestei dispoziţii s-a arătat că solicitanţii nu fac dovada dreptului de proprietate a antecesorului la data preluării imobilului de către Statul Român.
Potrivit extrasului din Registrul de Stări civile pentru căsătoriţi pe anul 1943, în luna decembrie 1943 s-a încheiat căsătoria între defunctul C.I., decedat la data de 13 februarie 1968 şi N.M., căsătorie care a fost desfăcută prin Sentinţa nr. 213 din 18 martie 1949 a Judecătoriei Populare Oradea.
Din această căsătorie a rezultat C.M.I., născut la data de 22 februarie 1945 şi decedat în cursul procesului la data de 29 noiembrie 2005.
La data de 2 august 1945, prin actul constitutiv de societate, a luat fiinţă Societatea în Comandită Simplă ";O.I.C. & Co";.
Potrivit acestui act, I.C. antecesorul contestatorilor era asociatul comanditat cu răspundere nelimitată, cu o participaţiune în pierderile şi beneficiile societăţii cu o cotă de 65%, iar L.A. deţine o cotă de 35%.
Capitalul social constituit a fost în numerar în sumă de 5.000.000 RON.
Ulterior, cota de participare a defunctului C.I. s-a redus la 50%, intrând ca şi asociat şi numitul Ş.A. cu 25%, celălalt asociat, L.A., reducându-şi cota de participare potrivit menţiunilor din Registrul comerţului.
Potrivit Certificatului nr. 1744/1953 eliberat de Tribunalul Popular al Oraşului Oradea - secţia carte funciară, imobilele înscrise în CF nr. X şi Y a Oraşului Oradea cu nr. top. A, B, C, înscrise în coala de CF ca teren arabil în întindere totală de 1138 stj, au fost înainte de 1947 proprietatea lui W.C., iar în anul 1947, în baza încheierii cu nr. 6028/1947 s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea lui M.C. văd. lui F.M.
Asupra acestor imobile ing. C.I. nu a fost înscris ca proprietar tabular.
Imobilele mai sus arătate formează obiectul prezentei acţiuni la Legea nr. 10/2001.
În cauza dată nu s-a făcut dovada că imobilele revendicate au constituit proprietatea societăţii la care antecesorul contestatorilor a fost acţionar, societate naţionalizată de către Statul Român în anul 1948, şi nici că acesta ar fi fost proprietar asupra acestora în nume propriu.
Împrejurarea că societatea naţionalizată şi-a desfăşurat activitatea în aceste imobile şi că, odată cu naţionalizarea societăţii au fost preluate şi aceste imobile, nu îi conferă acesteia vreun drept de proprietate, sau vreunuia dintre asociaţi.
Întrucât antecesorul contestatorilor nu a fost proprietar asupra vreunei cote părţi din aceste imobile, instanţa a apreciat că Dispoziţia nr. 1177 din 30 iulie 2003 a Primarului mun. Oradea este legală şi temeinică.
Cu privire la utilajele societăţii naţionalizate, instanţa a constatat că acestea formează obiectul notificării adresate Prefecturii Judeţului Bihor pentru acordarea de despăgubiri.
Întrucât atât AVAS Bucureşti cât şi Statul Român sunt implicate în procedura reparatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de acestea.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel N.M., S.M. şi C.C., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinţei apelate în sensul admiterii contestaţiei.
În cuprinsul cererii de apel, s-au invocat următoarele motive:
- naţionalizarea S.C. O. S.A. s-a realizat în baza Legii nr. 119/1948, însă fără titlu, ea nefigurând în anexele 10 - 13 la Legea nr. 119/1948, nefiind acordate despăgubiri conform art. 11 din Legea nr. 119/1948;
- Legea nr. 10/2001 nu condiţionează acordarea de reparaţii de întabularea dreptului de proprietate asupra clădirilor în cartea funciară, familia apelantelor fiind proprietara acţiunilor în cadrul societăţii, iar clădirile şi terenul au fost ale altor persoane care însă nu au fost acţionari ai societăţii;
- Conform Registrului Comerţului, fabrica a fost privatizată integral înainte de apariţia Legii nr. 10/2001, motiv pentru care nu se poate solicita restituirea în natură;
- din dispoziţiile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 reiese clar faptul că reparaţiile se acordă pentru acţiuni, deci pentru acţionarii societăţii naţionalizate, aceasta indiferent de proprietatea asupra imobilelor care, ca în cazul de faţă, erau aduse ca aport în natură de unii asociaţi sau închiriate de societate de la proprietarii tabulari.
Prin întâmpinare, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a solicitat respingerea apelului, cu motivarea că procedura administrativă, necontencioasă stabilită de către Legea nr. 10/2001, nu a fost urmată de către apelanţii reclamanţi în ceea ce o priveşte pe intimată, la această instituţie neregăsindu-se o notificare prin care petenţii să solicite acordarea de despăgubiri prin echivalent, iar în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor solicitate de către apelanţi, acestea nu sunt opozabile AVAS, fiind stabilite printr-o expertiză extrajudiciară.
Într-un prim ciclu procesual, Curtea de Apel Oradea a pronunţat Decizia civilă nr. 191/2006, de admitere a apelului cu consecinţa admiterii contestaţiei, decizie care a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 6807 din 18 octombrie 2007, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în considerentele deciziei reţinându-se că, faţă de prevederile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, pentru recalcularea valorii acţiunii trebuie depus la dosar ultimul bilanţ contabil al Societăţii în Comandită Simplă ";O."; Oradea, iar pentru dovedirea calităţii de asociat a autorului reclamantelor trebuie depus extras de pe registrul prevăzut la art. 142 pct. 1 C. com. nemodificat, instanţa de recurs dând îndrumarea în finalul considerentelor, ca în cadrul rejudecării, să fie administrate probele necesare stabilirii depline a situaţiei de fapt la care să se aplice prevederile art. 31 din Legea nr. 10/2001, urmând ca apelul să fie soluţionat în raport de cererile apelanţilor şi se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
Prin Decizia civilă nr. 154 A din 16 octombrie 2008 Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a admis ca fondat apelul civil declarat de apelanţii reclamanţi N.M., S.M., C.C., în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Primarul Municipiului Oradea, Prefectura Judeţului Bihor, Ministerul Economiei şi Finanţelor - pentru Statul Român, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS Bucureşti, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, împotriva Sentinţei civile nr. 258 din 13 aprilie 2006, pronunţată de Tribunalul Bihor pe care a schimbat-o în tot în sensul că:
A admis contestaţia precizată formulată de N.M., N.N. şi C.M.
A dispus anularea Dispoziţiei Primarului mun. Oradea nr. 1177 din 30 iulie 2003.
A obligat Statul Român reprezentant prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice la plata despăgubirilor în cuantum de 828.234,75 RON reprezentând 50% din valoarea acţiunilor pe care defunctul I.C. le-a deţinut la firma ";O."; Oradea sumă reactualizată de la 31 decembrie 2005 până la data plăţii efective.
A respins contestaţia introdusă împotriva pârâtului AVAS Bucureşti.
A obligat partea intimată să plătească părţilor apelante suma de 2.500 RON cheltuieli de judecată.
Curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin Ordonanţa prezidenţială nr. 1 din 12 martie 1948 în registrul firmelor sociale înregistrate la Tribunalul Bihor a fost înregistrată societatea ";O."; S.A. Oradea industria textilă, firmă înfiinţată în baza actului constitutiv şi statut din 28 noiembrie 1947, având ca administratori pe ing. I.C., autorul părţilor reclamante, A.L., respectiv A.Ş., şi un capital social de 3.500.000 RON, împărţit în 350 bucăţi acţiuni nominative de către 10.000 RON în valoare nominală, precizându-se că societatea va fi reprezentată valabil şi nemărginit angajată prin semnătura a doi dintre membrii consiliului de administraţie, una dintre semnături fiind obligatoriu a acţionarului ing. I.C., astfel cum rezultă din copiile înscrisurilor eliberate de direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale la data de 15 mai 2008.
În acelaşi registru, apar menţiuni privitoare la firma mai sus-arătată ce-au premers datei de 12 martie 1948, potrivit cărora la data de 2 august 1945 lua fiinţă Societatea în comandită simplă ";O. ing. I.C. & Co";, antecesorul reclamanţilor având o participaţiune la pierderile şi beneficiile societăţii în cota de 65%. Ulterior cota de participare a acestuia s-a redus la 50% odată cu transformarea societăţii, prin actul modificator al contractului constitutiv de societate din 20 februarie 1946, în societate în nume colectiv.
Potrivit bilanţului încheiat la data de 31 decembrie 1948, beneficiul la data naţionalizării firmei anterior menţionate, constatat ulterior în 31 decembrie 1948, se cifra la suma de 2.977.844 RON, aspect relevat în cuprinsul înscrisului depus la dosarul instanţei de fond.
Prin expertiza contabilă întocmită de expert B.L. s-a stabilit că valoarea acţiunilor societăţii ";O."; până la 31 decembrie 2005 este de 1.656.469,50 RON.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 31 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată urmare a modificărilor şi completărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţineau imobile şi alte active în proprietate, la data preluării acestora în mod abuziv, au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Recalcularea valorii acţiunilor se face în baza valorii activului net din ultimul bilanţ contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de B.N.R. prin Ordinul nr. 3 din 27 aprilie 2001, a indicelui inflaţiei stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi a prevederilor Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea patrimoniului societăţilor pe acţiuni, în cazul în care bilanţul este anterior acesteia.
În speţă, este de necontestat că def. I.C., fostul soţ al reclamantei N.M. şi respectiv antecesorul celorlalţi doi reclamanţi, a deţinut calitatea de acţionar la fosta ";O."; S.A. Oradea industria textilă. Această societate a devenit ulterior naţionalizării Î.V.R. iar apoi şi-a schimbat denumirea în ";Î.T.C.";, devenită după decembrie 1989 ";C."; S.A., astfel cum rezultă din Adresa din 17 februarie 2005 a Oficiului Registrului Comerţului, în care se menţionează că ";Î.T.C."; apare ca fondator al S.C. C. S.A. cu cota de participare de 100%. Această societate a fost privatizată de FPS prin Legea nr. 58/1991, potrivit cererii de menţiuni din 21 iulie 1993, în urma privatizării FPPII Moldova deţinând 30%, iar diferenţa de 79% din totalul acţiunilor revenind FPS, ce ulterior le-a transmis unor persoane juridice, astfel că în prezent acesta nu mai deţine nicio acţiune la S.C. C. S.A., potrivit Adresei din 7 decembrie 2004.
În atare situaţie, intimatei AVAS nu-i incumbă obligaţia de a efectua plata despăgubirilor, această obligaţie revenind intimatului Ministerul Finanţelor Publice în calitatea sa de reprezentant al Statului Român.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor Publice apare ca fiind neîntemeiată, dat fiind faptul că în prezent Comisia Centrală de Acordare a despăgubirilor, organ creat şi abilitat a acorda despăgubirile potrivit Legii nr. 247/2005, nu este funcţională, iar potrivit practicii judiciare şi în conformitate cu soluţiile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, acordarea despăgubirilor se face prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice. Astfel, este elocventă hotărârea pronunţată în cauza Radu c/a România, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului, făcând trimitere la Legea nr. 247/2006 de modificare a Legii nr. 10/2001, a reţinut că această nouă lege prevede că persoanele ale căror bunuri imobiliare au intrat abuziv în patrimoniul statului între anii 1945 - 1989 au dreptul la o indemnizaţie la înălţimea valorii comerciale a bunului care nu poate fi restituit, persoanele care au o vocaţie să primească o indemnizaţie primind titluri de valoare care vor fi transformate în acţiuni, odată ce proprietatea este cotată la bursă. S-a reţinut totodată că nici Legea nr. 10/2001 şi nici Legea nr. 247/2005 nu iau în considerare prejudiciul făcut din cauza lipsei prelungite a indemnizaţiei pentru persoanele care au fost private de bunurile lor.
Prin urmare, a recunoaşte reclamanţilor un drept, fără a le da posibilitatea de a şi beneficia practic de el, ar însemna a recunoaşte şi proteja un drept iluzoriu, golit de conţinut, ceea ce este inadmisibil în condiţiile în care art. 11 şi 20 din Constituţia României consacră principiul preeminenţei tratatelor internaţionale privind drepturile omului faţă de dreptul intern.
Îndrituirea părţilor reclamante la acordarea despăgubirilor solicitate este de necontestat, în condiţiile în care autorul acestora a avut calitate de acţionar la societatea ";O.";, iar potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (7) din Legea nr. 119/1948 obiectul naţionalizării l-au constituit şi acţiunile şi respectiv părţile sociale ale societăţilor, de asemenea instalaţiile, activul şi pasivul acestora, conform art. 2 şi 6 din lege. Fiind trecute în mod abuziv în proprietatea statului, foştii deţinători ai acţiunilor şi respectiv moştenitorii acestora sunt fără îndoială îndreptăţiţi la acordarea despăgubirilor reglementate de art. 31 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, în calitate de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice şi Primarul Municipiului Oradea.
Prin Decizia civilă nr. 9902 din 4 decembrie 2009 Înalta Curte a respins recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi a admis recursul declarat de Primarul Municipiului Oradea şi a modificat în tot decizia recurată în sensul că a respins ca nefondat apelul reclamanţilor împotriva Sentinţei nr. 258/2006 a Tribunalului Bihor.
Prin Decizia civilă nr. 5623 din 28 octombrie 2010, Înalta Curte a admis contestaţia în anulare, s-a anulat Decizia nr. 9902 din 4 decembrie 2009 şi s-a fixat termen pentru judecata recursului la 3 martie 2011.
Prin Decizia civilă nr. 1872 din 3 martie 2011, Înalta Curte a respins recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor şi s-a admis recursul declarat de Primarul Municipiului Oradea; s-a modificat Decizia nr. 154 R din 16 august în sensul respingerii apelului declarat de reclamanţii N.N. şi N.M.
Prin Decizia civilă nr. 8323 din 23 noiembrie 2011 Înalta Curte a admis contestaţia în anulare formulată de N.N. împotriva Deciziei nr. 1872 din 3 martie 2011, s-a anulat decizia şi s-a fixat termen pentru judecarea recursurilor.
Recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, în calitate de reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice este fondat iar recursul declarat de Primarul Municipiului Oradea este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica formulată de Primarul Municipiului Oradea privind faptul că reclamanţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, motivat de faptul că autorul acestora nu a fost proprietarul imobilelor indicate prin notificare nu este fondată, întrucât cadrul juridic al judecăţii este dat de dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001.
Reclamanţii au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile art. 3 alin. (1) lit. b) raportat la art. 31 din Legea nr. 10/2001, iar legea impune condiţia de a face dovada ";calităţii de asociaţi ai persoanelor juridice care deţin imobilele şi alte active în proprietate la data preluării";, determinarea cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent făcându-se în raport de valoarea recalculată a acţiunilor.
Calitatea de acţionar al fostei persoane juridice îndreptăţeşte pe fostul acţionar sau pe succesorii acestuia de a solicita măsuri reparatorii în echivalent pentru acţiunile deţinute de fosta persoană juridică, preluată abuziv de către Statul Român.
Faptul că imobilele nu au făcut parte din activul fostei persoane juridice preluate de către Statul Român nu are relevanţă juridică, în condiţiile în care temeiul juridic al acţiunii a fost fundamentat pe disp. art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001 iar prin Decizia de casare nr. 6807/2007 s-a rezolvat această problemă de drept, stabilindu-se că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru acţiunile deţinute la întreprinderea naţionalizată.
În raport de obiectul judecăţii şi temeiul juridic al acţiunii, în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală pasivă şi a obligat pe pârât la plata directă a despăgubirilor reprezentând valoarea recalculată a acţiunilor.
În plan procesual civil, Legea nr. 10/2001 oferă calitate procesuală activă persoanei îndreptăţite care a transmis notificarea, iar calitate procesuală pasivă are entitatea juridică care, potrivit legii, a soluţionat notificarea sau are competenţa de a o soluţiona.
În cadrul raporturilor juridice stabilite prin transmiterea notificării, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă, decât în condiţiile art. 28, pentru că nu este titular de drepturi şi obligaţii.
Reţinerea calităţii procesuale pasive a Statului Român şi obligarea directă la plata despăgubirilor de către acesta, motivat că, în prezent, Comisia Centrală de Acordarea Despăgubirilor nu este funcţională iar, potrivit practicii interne şi convenţionale, se impune acordarea despăgubirilor direct, nu poate fi primită, din moment ce, în momentul sesizării instanţei reclamanţii nu au un bun şi nicio creanţă suficient consolidată, de natură a-l face să se prevaleze de o speranţă legitimă, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
Nici constatarea nefuncţionalităţii ";Fondului Proprietăţii"; în cadrul numeroaselor hotărâri pronunţate de CEDO în cauze împotriva României nu poate atrage calitatea procesuală pasivă a statului.
Procedura în faţa Fondului este o procedură execuţională, care intervine după ce dreptul este stabilit prin decizia Comisiei Centrale sau hotărârea instanţei, iar rolul statului, în respectarea disp. art. 6 din Convenţie şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, este acela de a-şi construi un mecanism apt să asigure în mod eficient şi la timp executarea hotărârilor judecătoreşti, acest rol neputând fi cenzurat pe calea contestaţiei întemeiate pe disp. art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Problema de drept a calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, în procedura prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001 a fost stabilită, de altfel, şi prin Decizia nr. 27/2011 pronunţată de Înalta Curte într-un recurs în interesul legii.
Raportat la aceste considerente, şi în raport de cadrul juridic al acţiunii, fixat atât de părţi, cât şi de instanţa de recurs, prin decizia de casare, calitate procesuală pasivă are AVAS, care are obligaţia de a propune măsuri reparatorii în echivalent, conform valorii recalculate a acţiunilor.
Calitatea procesuală pasivă a AVAS, în condiţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, este conferită de disp. art. II din Legea nr. 302/2009.
În raport de data introducerii acţiunii, anterior Legii nr. 247/2005, de Decizia nr. 52/2007 a Înaltei Curţi pronunţată într-un recurs în interesul legii şi de faptul că nu s-au formulat critici privind cuantumul despăgubirilor reprezentând valoarea recalculată a acţiunilor, se va menţine cuantumul stabilit de către instanţă.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza disp. art. 312 C. proc. civ., a se admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, în calitate de reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, a se modifica în parte decizia instanţei de apel în sensul obligării AVAS să facă propunere de acordare a despăgubirilor în cuantum de 828.234,75 RON actualizată la data de 31 decembrie 2005, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 reprezentând cota de 50% din valoarea acţiunilor deţinute de C.I. la firma O. Oradea.
Se va respinge contestaţia împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român şi se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Se va respinge recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor în calitate de reprezentantă a Ministerului Finanţelor Publice împotriva Deciziei nr. 154 din 16 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pârâta AVAS să facă propunerea de acordare a despăgubirilor în cuantum de 828.234,75 RON, sumă actualizată la data de 31 decembrie 2005, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, reprezentând cota de 50% din valoarea acţiunilor deţinute de C.I. la firma O. Oradea.
Respinge contestaţia împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1142/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 1145/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
