ICCJ. Decizia nr. 1149/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1149/2012
Dosar nr. 12999/3/2009
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra recursului civil de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 449 din 30 martie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanţii R.V., R.E. şi R.M.C. în contradictoriu cu A.V.A.S.
A anulat Decizia nr. 46 din 24 februarie 2009, emisă de A.V.A.S.
A constatat că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 3.725,05 mp şi construcţii - moară în suprafaţă de 230,13 mp şi anexă, în suprafaţă de 327,66 mp, situat în comuna C.V., sat C., judeţul Călăraşi, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert C.G.
A obligat pârâta să emită dispoziţie motivată cu propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobil.
A respins ca neîntemeiate cererile privind stabilirea valorii despăgubirilor şi acordarea acestora.
A respins acţiunea formulată în contradictoriu cu A.N.R.P., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A obligat A.V.A.S. la plata către contestatori a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin Decizia nr. 46 din 24 februarie 2009, A.V.A.S. a respins notificarea transmisă de autorul reclamanţilor, R.Ş.L. şi R.V. cu privire la restituirea în natură a imobilului în litigiu, motivat de faptul că reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de moştenitori după R.Ş., fostul proprietar.
Tribunalul a reţinut că reclamanţii au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite, deoarece au probat că sunt moştenitorii defunctului R.I., fiul fostului proprietar, R.Ş., reclamantele R.E. şi R.C. fiind moştenitoarele lui R.Ş.L.
Imobilul în litigiu, moară, a fost naţionalizat în baza Legii nr. 119/1949, la data preluării de la fostul proprietar întocmindu-se procesul-verbal din 14 iunie 1948.
Cu toate acestea, imobilul nu se regăseşte în anexele la Legea nr. 119/1948, iar procesul-verbal nu a fost semnat de fostul proprietar, motiv pentru care preluarea a fost abuzivă.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, terenul este în suprafaţă de 3725,05 mp şi este ocupat de două corpuri de clădiri, respectiv C1 moară, în suprafaţă de 230,13 mp şi C2 magazie anexă la moară, în suprafaţă de 327,66 mp.
În prezent, imobilul este evidenţiat în patrimoniul S.C. I. S.A., contestatorii având dreptul la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri stabilite în condiţiile legii speciale, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Capetele de cerere privind stabilirea valorii despăgubirilor şi acordarea acestora au fost respinse, deoarece regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor este reglementat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, presupunând adoptarea de către C.C.S.D. a unei decizii privind acordarea de titluri de despăgubire, atribuţiile A.N.R.P. fiind, de asemenea, prevăzute în acest act normativ.
Prin Decizia nr. 59A din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S.
A admis cererea de aderare la apel formulată de reclamanţi împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată în primă instanţă la suma de 3.000 RON.
A păstrat restul dispoziţiilor sentinţei şi obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Instanţa de apel a reţinut că pentru stabilirea calităţii de persoană îndreptăţită a moştenitorilor foştilor proprietari nu este necesară existenţa unui certificat de moştenitor, calitatea de persoană îndreptăţită având orice persoană care a dovedit vocaţia succesorală - legală sau testamentară - faţă de fostul proprietar, deoarece depunerea notificării are valoare de acceptare a succesiunii.
Instanţa de apel a mai constatat că, în raport de soluţia de admitere a contestaţiei, pârâta este parte căzută în pretenţii şi a fost obligată în mod corect la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanţi, instanţa de apel a reţinut că aceştia au suportat cheltuielile reprezentând onorariul de expertiză efectuat în cauză.
Chiar dacă dovada achitării onorariului de expertiză a fost făcută abia în apel, pârâta trebuie să fie obligată şi la suportarea acestor cheltuieli, justificat efectuate de reclamanţi.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta A.V.A.S.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia atacată este nelegală, deoarece reclamanţii nu au depus toate actele doveditoare ale calităţii de persoane îndreptăţite.
Astfel, reclamanţii trebuiau să depună certificate de calitate de moştenitor sau certificat de moştenitor după defunctul proprietar, R.Ş., din care să rezulte dezbaterea succesiunii conform legii.
Recurenta a mai susţinut că instanţa de apel a modificat în mod nejustificat şi nelegal cuantumul cheltuielilor de judecată la prima instanţă şi a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată în apel, deoarece această dispoziţie nu se sprijină pe dovezi clare, iar pârâta nu a dat dovadă de rea-credinţă sau neglijenţă în soluţionarea notificării.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestei legi speciale beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite, iar succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită.
Prin urmare, dispoziţiile legii speciale operează nu doar în favoarea persoanelor faţă de care, prin certificat de moştenitor, s-a stabilit calitatea acestora de moştenitori legali sau testamentari, ci şi în favoarea persoanelor care, în condiţiile în care nu există certificat de moştenitor, au dovedit că au vocaţie la moştenirea fostului proprietar al bunului preluat în mod abuziv.
Sunt exceptaţi de la efectele legii speciale de reparaţie doar moştenitorii care au renunţat la moştenire (interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001) sau cei care nu au formulat în termen cerere de acordare de măsuri reparatorii (art. 4 alin. (4) din lege).
În cauză, notificarea a fost formulată de R.Ş.L. şi R.V., nepoţi de fiu ai fostului proprietar al imobilului, R.Ş.
Notificatorul R.V. figurează în proces în calitate de reclamant alături de R.E. şi R.M.C., soţia şi, respectiv, fiica lui R.Ş.L.
Deşi nu au fost emise certificate de moştenitor sau de calitate de moştenitor de pe urma defuncţilor R.Ş. şi R.Ş.L., prin acte de stare civile s-a dovedit că reclamanţii au vocaţie la moştenirea fostului proprietar al imobilului, reclamantul în calitate de fiu, iar reclamantele ca moştenitoare ale celui de al doilea fiu, neexistând nici o probă că aceştia ar fi renunţat la succesiunea autorilor lor.
Prin urmare, în mod corect au constatat prima instanţă şi instanţa de apel că reclamanţii au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite, în sensul Legii nr. 10/2001, deoarece nici unul nu se află în situaţia de a fi înlăturat de la beneficiile acestui act normativ.
Cât priveşte critica referitoare la greşita obligare la plata cheltuielilor de judecată la prima instanţă şi în apel se constată că, potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Ca o consecinţă a admiterii în parte a cererii de chemare în judecată şi anulării deciziei emise ca urmare a transmiterii notificării, precum şi ca urmare a admiterii apelului declarat de reclamanţi, pârâta are calitatea de parte căzută în pretenţii, motiv pentru care în mod corect a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.
Faţă de cele arătate, recursul declarat de pârâtă se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanţi în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva Deciziei nr. 59A din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Obligă recurenta - pârâtă la plata, către intimaţii - reclamanţi R.V., R.E. şi R.M.C., a sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1148/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1152/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
