ICCJ. Decizia nr. 1148/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1148/2012
Dosar nr. 5971/30/2009
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanţii F.C., F.H.E. au chemat în judecată pârâţii Primarul municipiului Timişoara şi Statul Român prin Consiliul local al municipiului Timişoara, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună soluţionarea pe fond, prin admitere, a notificării depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilelor înscrise în C.F. nr. X Timişoara, nr. top X în suprafaţă de 946 mp şi nr. top. Y în suprafaţă de 277 mp, precum şi a imobilului construcţie, toate situate în Timişoara; constatarea trecerii abuzive a imobilelor menţionate în proprietatea statului; rectificarea cărţii funciare nr. X Timişoara, în sensul radierii dreptului de proprietate al statului şi restabilirii situaţiei de c.f. anterioară trecerii imobilelor în proprietatea statului român, apoi înscrierea dreptului de proprietate al reclamanţilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 2671 din 14 octombrie 2010, Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea formulată şi precizată. A dispus restituirea în natură către reclamante a imobilelor identificate topografic în CF nr. X Timişoara sub nr. X (casă şi curte în suprafaţă tabulară de 946 m.p.) şi, respectiv, sub nr. Y având descrierea grădină în suprafaţă tabulară de 277 m.p. A dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilelor retrocedate în favoarea reclamantelor, în limita cotei de 1/2 pentru fiecare. A fost respinsă în rest acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 2586/25.06.2008 a Tribunalului Timiş (rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 216/A din 13 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 6160 din 29 mai 2009 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) a fost obligat pârâtul Primarul municipiului Timişoara să soluţioneze notificarea remisă de reclamante din 6 august 2001, vizând imobilele menţionate, reţinându-se în considerentele acestor hotărâri că acestea au fost preluate fără titlu valabil, Decretul-Lege nr. 92/1950 fiind considerat neconstituţional.
Nelegalitatea operaţiunilor de preluare, precum şi calitatea petiţionarelor de persoane îndreptăţite la beneficiul Legii nr. 10/2001 rezultă din hotărârile judecătoreşti care nu pot fi contrazise fără a se încălca exigenţele art. 1200 pct. 4 C. civ., în corelaţie cu alin. (2) din art. 1202 C. civ.
S-a apreciat ca fiind incidenţa speţei cea de-a doua ipoteză din decizia dată în interesul legii, nr. XX din 19 martie 2007, a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de vreme ce pârâtul Primarul municipiului Timişoara, deşi a fost condamnat jurisdicţional la soluţionarea cu celeritate a notificării remise de petiţionare, a refuzat în mod nejustificat a executa o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Cum din cele două lucrări de specialitate ordonate în cauză a reieşit că ambele parcele pot fi restituite în natură, nefiind afectate de utilităţi, în accepţiunea art. 10 din Legea nr. 10/2001, tribunalul, în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 a admis în parte cererea reclamantelor, conform dispozitivului sentinţei.
Totodată, observând destinaţia specială a imobilului casă, situat la stradă (cel din curte fiind dezafectat şi propus spre demolare), în care funcţionează Grădiniţa cu nr. X, prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 astfel că a obligat reclamantele să menţină afectaţiunea specială a acestuia, pe un interval temporar de 5 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Împotriva sentinţei în termen legal, au declarat apel, atât pârâtul Primarul municipiului Timişoara, cât şi reclamantele F.C. şi F.H.E..
Prin Decizia civilă nr. 192/A din 10 februarie 2011 Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de pârât şi a luat act de renunţarea la judecarea apelului reclamantelor.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că, anterior prezentei judecăţi, între părţi a mai existat un proces, pârâtul fiind obligat prin hotărâre judecătorească irevocabilă să soluţioneze notificarea reclamantelor.
Ca atare, s-a constatat caracterul nefondat al criticii pârâtului referitoare la prematuritatea cererii reclamantelor sub motiv că acestea nu au aşteptat soluţionarea notificării.
Nefondată a fost apreciată şi critica vizând încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pe motiv că imobilul revendicat de către reclamanţi, situat în Timişoara, înscris în CF X Timişoara, este folosit de către Grădiniţa nr. X, şi că prima instanţă, dispunând restituirea în natură a imobilului, nu a dispus totodată menţinerea afectaţiunii grădiniţei pe o durată de 5 ani de la data emiterii dispoziţiei.
Aceasta, întrucât din cuprinsul hotărârii apelate a rezultat că tribunalul a observat destinaţia specială a imobilului casă, situat la stradă, în care funcţionează Grădiniţa cu nr. X şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1), astfel că a obligat reclamantele să menţină afectaţiunea specială a acestuia, pe un interval de 5 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În ce priveşte stabilirea caracterului abuziv al trecerii imobilului în litigiu în proprietatea Statului Român, s-a reţinut că aceasta s-a făcut deja prin Sentinţa civilă nr. 2586 din 25 iunie 2008 a Tribunalului Timiş, irevocabilă, astfel că în raport de dispoziţiile cuprinse în art. 1202 C. civ., se opune efectul pozitiv al puterii lucrului judecat a hotărârii menţionate.
Totodată, s-a apreciat că nu se pune problema accesului în spaţiul în care funcţionează Grădiniţa nr. X, câtă vreme prin hotărâre judecătorească s-a dispus menţinerea afectaţiunii speciale a acesteia pe timp de 5 ani.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii, care au formulat următoarele critici:
- În mod nelegal, nesocotind prevederile în materie, instanţa a dispus restituirea imobilului, fără să ţină seama de faptul că acesta este inclus în domeniul public al Municipiului Timişoara, conform H.G. nr. 977/2002, fiind astfel scos din circuitul civil.
- Prima instanţă a dispus restituirea în natură a imobilului, fără a dispune şi menţinerea afectaţiunii grădiniţei pe o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
- Faţă de obiectul cererii trebuia reţinută excepţia prematurităţii acţiunii, întrucât reclamantele nu au aşteptat soluţionarea notificării, adresându-se direct instanţei.
- În expertizele efectuate în cauză nu se arată pe unde se face accesul la parcela retrocedată, având în vedere că în cadrul grădiniţei îşi desfăşoară activitatea cadre didactice care au în supraveghere copii mici.
- Referitor la constatarea trecerii abuzive în proprietatea statului a imobilului revendicat, trebuia observat că bunul a fost preluat de stat în baza unui act normativ în vigoare la acea dată, iar cât timp nu s-a constatat nulitatea titlului, nu se poate vorbi despre caracterul abuziv al acestuia.
- În ce priveşte rectificarea înscrierilor de carte funciară, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 7/1996, neexistând o hotărâre judecătorească prin care să se fi desfiinţat actul în baza căruia s-a făcut înscrierea.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Intimatele-reclamante nu au depus întâmpinare în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:
- Susţinerea potrivit căreia, restituirea imobilului în natură nu se putea dispune întrucât acesta aparţine domeniului public (fiind inclus ca atare, conform H.G. nr. 977/2002), nu poate fi primită.
Aceasta, întrucât Legea nr. 10/2001 care reprezintă sediul materiei şi care reglementează, ca principală formă de reparaţie, restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, nu instituie excepţii şi respectiv, reparaţia prin echivalent, în considerarea apartenenţei bunului la domeniul public.
Singura diferenţă de regim juridic pe care o stabileşte legiuitorul în privinţa unor asemenea bunuri, supuse restituirii în natură, este cea privitoare la păstrarea afectaţiunii, în condiţiile rezultate din art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Sub acest aspect, critica formulată, potrivit căreia, deşi a dispus restituirea, prima instanţă nu a obligat şi la respectarea afectaţiunii imobilului, este corectă.
Aprecierea instanţei de apel, în sensul că tribunalul a arătat în considerente că imobilului îi va fi păstrată destinaţia de grădiniţă, ceea ce ar fi suficient, din punct de vedere al soluţiei adoptate, este eronată.
Astfel, de principiu, soluţiile pronunţate de instanţă se regăsesc în dispozitivul hotărârii (partea care poate avea şi valoare executorie), în timp ce considerentele nu fac decât să expliciteze soluţia adoptată.
Doar în ipoteza în care ar fi vorba de aspecte litigioase care ar impune o dezlegare jurisdicţională prealabilă sau incidentală, acestea se pot regăsi în considerentele hotărârii (aşa-numitele motive decizorii), reflectându-se doar de o manieră implicită în dispozitiv.
În speţă însă, nu este vorba despre o asemenea situaţie, pentru că, apreciind asupra necesităţii restituirii în natură a imobilului, faţă de regimul juridic al acestuia, instanţa trebuia, prin soluţia adoptată, să statueze şi asupra obligaţiei păstrării afectaţiunii ce revenea foştilor proprietari.
Or, fără să adopte o soluţie pe acest aspect (care să se regăsească în minuta întocmită şi ulterior, în dispozitiv), instanţa a adăugat, practic, soluţiei prin considerente.
O asemenea modalitate de a proceda este incorectă, având în vedere că rolul şi funcţia considerentelor constau în explicarea, justificarea soluţiei iar nu în adăugarea de dispoziţii la conţinutul acesteia.
Altminteri, s-ar ajunge la încălcarea principiului dezînvestirii instanţei (potrivit art. 258 alin. (3) C. proc. civ. ";după pronunţarea hotărârii niciun judecător nu poate reveni asupra părerii sale";), dacă s-ar admite ca, după adoptarea soluţiei, aceasta să fie completată prin considerente.
Văzând că în speţă, instanţele fondului au procedat de maniera descrisă anterior, adăugând soluţia privitoare la obligaţia foştilor proprietari de a păstra afectaţiunea bunului imobil în considerente, Înalta Curte va constata caracterul fondat al criticii formulate pe acest aspect.
Ca atare, admiţându-se recursul şi dându-se eficienţă dispoziţiilor art. 16 alin. (1) coroborate cu Anexa 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 10/2001, va fi modificată în parte decizia, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei şi dispunerii păstrării afectaţiunii pe o perioadă de 5 ani de la data rămânerii irevocabile a sentinţei (respectiv, data pronunţării prezentei decizii).
- Toate celelalte critici deduse judecăţii au caracter nefondat.
Astfel, pretinsa prematuritate a cererii - sub motiv că partea nu a aşteptat, înainte de a se adresa instanţei, soluţionarea notificării - nu poate fi primită, în condiţiile în care unitatea deţinătoare a depăşit cu mult termenul reglementat de art. 25 din Legea nr. 10/2001, pentru rezolvarea notificării.
Mai mult, formulând o asemenea critică, recurenţii-pârâţi ignoră faptul că, anterior a mai existat o judecată (finalizată prin Decizia nr. 6160 din 29 mai 2009 a ICCJ) potrivit căreia a fost obligat Primarul municipiului Timişoara să soluţioneze notificarea.
Aşadar, atitudinea neconformă cu prescripţiile legii a pârâtului, depăşirea termenului prevăzut de acestea, a mai fost sancţionată jurisdicţional anterior, ceea ce înseamnă că de o manieră nepermisă, pârâţii-recurenţi se prevalează de aceeaşi atitudine culpabilă pentru a invoca prematuritatea cererii.
- Susţinerea că, potrivit expertizelor efectuate în cauză, nu s-a stabilit pe unde se face accesul la parcela retrocedată este lipsită de pertinenţă, pe de o parte, datorită păstrării afectaţiunii imobilului iar pe de altă parte, întrucât pune în discuţie o problemă legată de servitutea de trecere care, oricum, nu se rezolvă în cadrul Legii nr. 10/2001 (cel în limitele căruia s-a desfăşurat litigiul).
- Tot astfel, este total nefondată critica referitoare la modalitatea în care instanţa a reţinut preluarea abuzivă a imobilului de către stat.
În condiţiile în care, astfel cum s-a arătat, între părţi a mai avut loc anterior o judecată, în cadrul căreia s-a statuat că preluarea imobilului s-a făcut în baza Decretului nr. 176/1948, care era neconstituţional în integralitatea sa şi că sunt incidente astfel prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 (conform Sentinţei civile nr. 2586/2008 a Tribunalului Timiş, irevocabilă), recurenţii nu mai pot readuce în dezbaterea judiciară aceste aspecte.
Astfel, ceea ce s-a statuat jurisdicţional anterior, se impune în prezenta cauză, cu efectul pozitiv al lucrului judecat (în termenii art. 1200 pct. 4 coroborat cu art. 1202 alin. (2) C. civ.), ceea ce înseamnă că nu mai poate fi reevaluat de către instanţă şi nici contestat de către părţi.
- La fel, este lipsită de fundament critica referitoare la rectificarea de carte funciară, modalitatea în care aceasta a fost dedusă judecăţii demonstrând în realitate, necunoaşterea soluţiei adoptate de prima instanţă (şi menţinută în apel).
Contrar susţinerii recurenţilor, în cauză nu s-a dispus radierea dreptului de proprietate, motivându-se că, potrivit principiului relativităţii, trebuie să existe o conexiune juridică între înscrierile de carte funciară, în sensul că acestea pot fi efectuate doar împotriva celui care figura ca titular al dreptului real imobiliar (iar în speţă, Statul Român a fost obligat la restituirea în natură a imobilelor).
Pentru aceste considerente, petitul vizând rectificarea de carte funciară a fost respins, aşa încât critica potrivit căreia nu ar fi întrunite cerinţele prev. de Legea nr. 7/1996, pentru a se dispune rectificarea de carte funciară este lipsită de pertinenţă.
În consecinţă, admiterea recursului declarat de pârâţi a vizat doar obligarea intimatelor-reclamante la păstrarea afectaţiunii imobilului, toate celelalte critici având caracter nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara, împotriva Deciziei nr. 192/A din 10 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Modifică în parte decizia, în sensul că admite apelul declarat de pârâţi împotriva Sentinţei nr. 2671/PI din 14 octombrie 2010 a Tribunalului Timiş, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa, în sensul că dispune menţinerea afectaţiunii imobilului pe o perioadă de 5 ani de la data rămânerii irevocabile a sentinţei.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1145/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1149/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
