ICCJ. Decizia nr. 1156/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1156/2012
Dosar nr. 3132/3/2010
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia formulată de M.E. în contradictoriu cu intimaţii S.C. C. S.A., Ministerul Finanţelor Publice, A.V.A.S., C.N.C.F. CFR - SA, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 14070/2002 emisă de antecesoarea intimatei S.C. C.H. S.A. - S.C. C. S.A. Deva, precum şi a Deciziei nr. 258/2004 emisă de A.V.A.S. Bucureşti, prin care s-a respins cererea sa de restituire în natură a suprafeţei de 3170 mp teren, expropriat antecesorului său D.I. şi obligarea intimatelor la restituirea, prin echivalent, a respectivului imobil.
Prin Sentinţa civilă nr. 2540 din 13 septembrie 2006 Tribunalul Hunedoara a respins contestaţia, reţinând că nu a fost epuizată faza procedurii prealabile şi nu s-a elucidat dacă a beneficiat sau nu contestatoarea de despăgubiri pentru respectivul teren.
Prin Decizia civilă nr. 48/A din 26 ianuarie 2007 Curtea de Apel Alba-Iulia a admis apelul, a desfiinţat sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că respingerea cererii ca prematură este excesivă şi nesocoteşte caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001.
Soluţia din apel a fost confirmată prin Decizia civilă nr. 7658 din 13 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La rejudecare, Tribunalul Hunedoara a pronunţat Sentinţa civilă nr. 60 din 4 martie 2009 prin care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor C.N.C.F. CFR - SA Bucureşti, C.N.C.F.R. SA Regionala Căi Ferate Timişoara şi SC C.H. SA Bucureşti, şi a admis în parte contestaţia, a anulat Decizia nr. 258 din 24 noiembrie 2004 emisă de intimata A.V.A.S. Bucureşti. A constatat calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul în suprafaţă de 3170 mp, pe raza localităţii Chişcădaga. S-a dispus ca pentru suprafaţa de 415,5 mp teren inclus în patrimoniul SC C.H. SA, intimata A.V.A.S. Bucureşti să emită decizie motivată prin care să propună contestatoarei măsuri reparatori prin echivalent, prin despăgubiri în condiţiile Titlului VII a Legii nr. 247/2005. S-a dispus ca pentru suprafaţa de 1204,27 mp teren afectat de construcţii şi linii de cale ferată industriale, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţele Publice să emită decizie motivată prin care să propună contestatoarei măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile Titlului VII a Legii nr. 247/2005 cu modificările şi completările ulterioare. A fost respinsă în rest contestaţia precizată.
Prin Decizia civilă nr. 178/A/2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, s-au admis apelurile declarate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara şi A.V.A.S. Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 60/2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia civilă. S-a anulat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti. Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins excepţia tardivităţii cererii modificatoare, invocată de pârâta A.V.A.S., ca neîntemeiată, a respins excepţia prematurităţii şi cea a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.N.C.F. CFR Bucureşti - Sucursala Regională CFR Timişoara, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor SC C. SA şi Ministerul Finanţelor Publice, a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâţii menţionaţi, a admis în parte acţiunea modificată şi precizată de reclamanta M.E., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, SC C.H. SA Bucureşti, A.V.A.S., C.N.C.F. CFR Bucureşti - Sucursala Regională CFR Timişoara. În consecinţă, a dispus anularea Deciziei nr. 258 din 24 noiembrie 2004 emisă de pârâta A.V.A.S., a obligat pârâta C.N.C.F. CFR să restituie reclamantei în natură suprafaţa de 1401,7 mp şi să emită dispoziţie prin care să dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 1204,27 mp din terenul situat în Chişcădaga, judeţ Hunedoara. A fost obligată pârâta A.V.A.S. să emită dispoziţie prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren în suprafaţă de 415,15 mp situat în Chişcădaga, judeţ Hunedoara (inclus în patrimoniul SC C. SA) şi a respins acţiunea pentru celelalte solicitări, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a constatat, cu prioritate, că SC C.H. SA Bucureşti este succesoare prin fuziune şi absorbţie a fostei SC C. SA Deva, respectiv că reclamanta a înţeles să se judece în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, nu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, neexistând nicio modificare a acţiunii în acest sens la dosar.
Reclamanta a formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificare adresată A.P.A.P.S. Bucureşti - privind acordarea măsurilor reparatorii pentru terenul de 3170 mp din satul Chişcadaga, comuna Soimuş, judeţ Hunedoara. Notificarea a fost înaintată de unitatea notificată către SC C. SA Deva (actuala SC C.H. SA Bucureşti), care a emis adresa din 17 septembrie 2002 - prin care a arătat că nu are calitatea de a o despăgubi în baza Legii nr. 10/2001. Ulterior, prin Decizia nr. 3333 din 2 iunie 2008, SC C.H. SA Bucureşti a respins cererea în baza Legii nr. 10/2001, pentru acelaşi motiv.
Prin Decizia nr. 258/2004 emisă de intimata A.V.A.S. Bucureşti, aceasta a respins notificarea reclamantei, întrucât nu au fost depuse actele doveditoare referitoare la dreptul de proprietate asupra imobilului.
Instanţa a reţinut că reclamanta este moştenitoarea numitului D.I., astfel cum a reieşit din certificatul de moştenitor din 17 iunie 2002, iar prin Decretul nr. 170/1972 s-au expropriat şi s-au trecut în proprietatea statului terenuri în suprafaţă de 293.470 mp, în scopul construirii Fabricii de ciment şi var M., judeţul Hunedoara, inclusiv terenul lui D.I., de 3170 mp.
S-a constatat astfel că sunt incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, referitoare la prezumţia de proprietate care funcţionează în favoarea celui pe numele căruia a avut loc preluarea.
Faţă de prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, raportate la dispoziţiile art. 4 alin. (2) din acelaşi act normativ faţă de situaţia de fapt reţinută, tribunalul a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul teren preluat de stat.
S-a reţinut că parcelele de 1204,7 mp şi 1401,7 mp sunt administrate de C.N.C.F. CFR - SA Bucureşti, C.N.C.F.R. SA Regionala Căi Ferate Timişoara, iar suprafaţa de 415,15 mp este în incinta SC C.H. SA, societate integral privatizată din anul 1995 cu implicarea A.V.A.S.
Ca atare, potrivit art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispoziţiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.
În consecinţă, pârâta A.V.A.S. este cea ţinută a emite dispoziţie pentru suprafaţa de 415,15 mp care se găseşte în incinta SC C.H. SA, societate integral privatizată din anul 1995 cu implicarea A.V.A.S.
S-a constatat potrivit raportului de expertiză efectuat, că pe suprafaţa de 1401,7 mp nu se află construcţii, putând fi aşadar restituită în natură, iar pe suprafaţa de 1204,27 mp se află linii de cale ferată şi construcţii.
De asemenea, întrucât în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 21 şi 29 din Legea nr. 10/2001, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor SC C. SA şi Ministerul Finanţelor Publice, care nu au calitatea de persoane obligate la soluţionarea notificării reclamantei.
Împotriva sentinţei au declarat apel pârâtele C.N.C.F. CFR - SA Bucureşti, Sucursala Regionala Căi Ferate Timişoara şi A.V.A.S. Bucureşti, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a pronunţat Decizia civilă nr. 226/A din 2 martie 2011 prin care a respins ambele apeluri ca nefondate.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut, cu privire la apelul declarat de A.V.A.S., caracterul nefondat al criticii referitoare la nedovedirea dreptului de proprietate al autorului intimatei-reclamante.
Aceasta, întrucât dreptul de proprietate poate fi dovedit prin orice înscris constatator al unui act juridic şi care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.
Din cuprinsul anexelor la Decretul de expropriere nr. 170/1872 rezultă că imobilul a fost preluat de la numitul D.I., astfel încât contestatoarea beneficiază de prezumţia simplă instituită la art. 24 din Legea nr. 10/2001, întrucât autorul său este cel care este indicat în actul de preluare ca fiind proprietarul terenului în suprafaţă de 3.170 mp.
Omisiunea intabulării dreptului de proprietate de către autorul intimatei în cartea funciară nu este de natură să conducă la concluzia susţinută de apelantă, anume că aceasta nu ar fi îndreptăţită să beneficieze de măsuri reparatorii.
Aceasta, mai ales în condiţiile în care, din probele suplimentare administrate în apel, a rezultat că pentru terenul de 3.170 mp aparţinând lui D.I. nu a fost deschisă niciodată carte funciară şi nu că, în cartea funciară ar fi figurat alte persoane ca proprietari.
Totodată, intimata - reclamantă nu numai că a depus certificate de stare civilă, din care rezultă că este fiica lui D.I., dar a depus chiar şi certificatul de moştenitor din care reiese că este unica moştenitoare legală a tatălui său.
Apelul formulat de C.N.C.F. CFR - SA Bucureşti, Sucursala Regionala Căi Ferate Timişoara, a fost apreciat neîntemeiat.
Aceasta, având în vedere că apelanta a susţinut că nu are calitatea de unitate deţinătoare în cauză, întrucât parte din terenul în litigiu nu este evidenţiat în proprietatea sa, deşi în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, entitatea obligată să primească şi să soluţioneze notificarea este nu doar proprietarul bunului solicitat, ci şi deţinătorul acestuia. Or, deţinător, în sensul legii, este şi cel care are un drept de folosinţă.
Este deci suficient ca unitatea deţinătoare să deţină doar, în orice mod şi cu orice titlu, bunul solicitat.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, terenul pe care a fost obligată apelanta să-l restituie în natură, vizează suprafaţa de 1.401 mp situată în parcela 275, între gara C.F.R. Chişcădaga şi cursul nou al râului Caian şi se află în folosinţa şi deţinerea sa, chiar dacă nu este identificat în baza de date a Serviciului de Cadastru.
Decizia a fost atacată cu recurs de către C.N.C.F. ";CFR"; SA şi de A.V.A.S.
1) Recurenta A.V.A.S. a susţinut că, în mod greşit instanţele fondului au constatat calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001, a intimatei-contestatoare.
Aceasta, întrucât terenul în litigiu se află într-o zonă supusă regimului de publicitate imobiliară reglementată de Decretul-lege nr. 115/1938, astfel că inexistenţa unui contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, coroborată cu inexistenţa înscrierii în cartea funciară conduc la concluzia că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate.
În plus, intimata-contestatoare nu a făcut dovada calităţii de moştenitor, conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu a depus certificat de moştenitor, iar actele de stare civilă depuse în copie în dosarul administrativ demonstrează filiaţia, nu şi calitatea de moştenitor.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2) În motivele recursului declarat de C.N.C.F. ";CFR"; SA s-au prezentat, în mod detaliat, etapele anterioare ale desfăşurării judecăţii, începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată, în anul 2005, pe rolul instanţei şi continuând cu toate hotărârile pronunţate în cauză, inclusiv considerente care au stat la baza adoptării unora dintre soluţii.
- S-a arătat că Decizia nr. 226/A din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, ca şi Sentinţa civilă nr. 1200 din 8 iulie 2010 a Tribunalului Bucureşti au fost pronunţate cu încălcarea dreptului la apărare al recurentei întrucât, deşi a învederat instanţelor că nu figurează, în evidenţele cadastrale ale societăţii terenul revendicat, acestea nu au ţinut seama de faptul că nu este proprietara bunului.
De aceea, recurenta a arătat că reiterează cele susţinute în faţa instanţelor anterioare, cu referire la raportul de expertiză topografică efectuat.
- De asemenea, au fost prezentate elementele de fapt ale pricinii, vizând preluarea imobilului, prin expropriere, în vederea construirii fabricii de ciment şi var Mintia, privatizarea fabricii, transmiterea notificării în vederea recuperării bunului şi modalitatea în care, la momentul rejudecării, instanţa a procedat la reevaluarea probatoriului, inclusiv a raportului de expertiză completat.
S-a susţinut că, societatea nefiind proprietara imobilului în litigiu, nu poate fi obligată la restituirea acestuia.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.
Analizând recursurile deduse judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:
1) Recursul declarat de A.V.A.S. este nefondat.
Pretinzând că în cauză, instanţele fondului au apreciat greşit asupra calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, instituţia recurentă susţine că nu s-a depus actul de vânzare-cumpărare în formă autentică şi nici dovada intabulării dreptului în cartea funciară, ceea ce echivalează cu nedemonstrarea proprietăţii în patrimoniul autorilor acesteia.
Formulând o astfel de critică, recurenta ignoră statuările corecte ale instanţei anterioare, potrivit cărora asupra imobilului în litigiu nu a fost deschisă niciodată carte funciară, pentru a se putea susţine că potrivit evidenţelor de publicitate imobiliară, aşadar cu opozabilitate faţă de terţi, ar fi figurat altcineva proprietar.
Pe de altă parte, în această materie a restituirii proprietăţilor preluate abuziv de către stat, regulile probaţiunii cunosc un caracter specific, dat de dispoz. art. 24 din Legea nr. 10/2001, care instituie o prezumţie de proprietate în favoarea celui pe numele căruia s-a realizat preluarea bunului (în sensul că, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive).
Or, în speţă, preluarea imobilului s-a făcut pe numele autorului reclamantei, faptul că acesta nu era intabulat în cartea funciară neconstituind, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, un impediment ca exproprierea de către stat să se realizeze pe numele D.I.
Ca atare, în absenţa unor probe contrare, prezumţia de proprietate instituită în favoarea celui pe numele căruia s-a făcut exproprierea, nu a fost răsturnată, devenind incidente prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (";… în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ … prin care s-a dispus măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar";) a căror aplicare la speţă s-a realizat în mod corect.
- Tot astfel, este nefondată critica potrivit căreia nedovedirea calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii ar proveni şi din aceea că nu s-a depus certificatul de moştenitor de pe urma autorului.
Formulând o asemenea critică, recurenta este în eroare asupra conţinutului probatoriului administrat în cauză, precum şi asupra considerentelor determinante ale deciziei din apel pe acest aspect, care reţine punctual faptul că reclamanta şi-a legitimat poziţia procesuală depunând certificatul de moştenitor nr. 173/2002 (Dosar nr. 339/2005 Tribunalul Hunedoara), din care rezultă că este unica moştenitoare legală a tatălui său.
În acelaşi timp, critica ignoră reglementarea specială în materie, faptul că şi în absenţa unui certificat de moştenitor, cererea de restituire valorează oricum, acceptare a moştenirii, în termenii art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Aşadar, constatând calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, instanţele fondului au realizat o corectă aplicare a prevederilor legale, recursul A.V.A.S. întemeiat pe dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având caracter nefondat.
2) Recursul declarat de C.N.C.F. CFR S.A. aduce judecăţii critici neîncadrabile în dispoz. art. 304 C. proc. civ. fiind supus sancţiunii nulităţii, în condiţiile art. 3021 alin. (1) lit. c), coroborat cu art. 306 alin. (1) şi (3) (interpretat a contrario) C. proc. civ.
Astfel, recurenta ignoră faptul că în această fază procesuală pot fi valorificate doar critici de nelegalitate în condiţiile strict reglementate prin dispoz. art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
În acest sens, nesocotind exigenţele procedurale menţionate, reclamanta prezintă etapele procedurii jurisdicţionale, cu indicarea hotărârilor pronunţate în cauză, extrăgând pasaje din considerentele acestora.
Atunci când face referire la încălcarea dreptului de apărare, reclamanta nu relevă nereguli procedurale care să-i argumenteze această susţinere şi să ducă la concluzia nerespectării garanţiei procesuale menţionate ci trimite, în realitate, la mijloacele de probă administrate, arătând că s-a apreciat greşit asupra titularului dreptului de proprietate în pofida evidenţelor cadastrale.
Or, modalitatea de evaluare a probatoriului nu se circumscrie principiului dreptului de apărare, aşa cum pretinde recurenta, ci este o operaţiune care vizează determinarea elementelor de fapt şi care este în căderea instanţelor fondului.
De aceea, un asemenea aspect, ca şi cele ulterioare prezentate în memoriul de recurs, care privesc situaţii de fapt ale pricinii tind în realitate, la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu structura recursului.
Tot astfel, fără să formuleze propriu-zis o critică de nelegalitate, recurenta-pârâtă susţine că, nefiind proprietara imobilului în litigiu, nu putea fi obligată la restituirea lui.
Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut, răspunzând aceleiaşi critici a pârâtei, că din perspectiva reglementărilor Legii nr. 10/2001, pentru a exista calitatea de unitate deţinătoare nu interesează ca dreptul de proprietate să se afle în patrimoniul celui solicitat la restituire, fiind suficientă deţinerea bunului, indiferent cu ce titlu este ea făcută.
Fără să combată argumentele instanţei şi să arate ce dispoziţie a legii speciale incidente ar impune o altă condiţie - respectiv, a deţinerii imobilului cu titlu de proprietate - recurenta face o simplă afirmaţie, nesusceptibilă de a fi considerată critică şi ca atare, necenzurabilă în recurs.
Rezultă din cele expuse anterior, că indicarea ca temei juridic al cererii de recurs a dispoz. art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., s-a realizat formal, nefiind dezvoltate argumente care să fie încadrabile în aceste motive, pentru a putea fi analizate de instanţa de recurs.
Simplele afirmaţii, ca şi prezentarea etapelor procesuale anterioare ori a elementelor de fapt ale pricinii nu se constituie în critici de nelegalitate, astfel încât, cu aplicarea dispoz. art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului exercitat de C.N.C.F. S.A. Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva Deciziei nr. 226A din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Constată nulitatea recursului declarat de pârâta C.C.F. CFR SA - Sucursala regională CF Timişoara, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1154/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1157/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
