ICCJ. Decizia nr. 1170/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1170/2012
Dosar nr. 5770/1/2011
Şedinţa publică din 6 martie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea pronunţată în cauză de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca primă instanţă.
Prin sentinţa comercială nr. 7774 din 7 iulie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC E. SRL în contradictoriu cu pârâtul P.C. şi în consecinţă, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 297.383,01 lei reprezentând contravaloarea devizului de lucrări executate la imobilul situat în judeţul Ilfov.
Cererea reconvenţională formulată în cauză de pârâtul P.C. şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de P.A.G. şi P.M. au fost anulate ca netimbrate.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut din materialul probatoriu administrat că, între reclamanta, societate comercială având ca obiect de activitate realizarea de construcţii şi pârât s-a încheiat un contract comercial în formă simplificată, conform unei înţelegeri verbale cu pârâtul prin care constructorul se obliga să edifice un imobil pe terenul pârâtului, pe cheltuiala proprie, urmând ca beneficiarul lucrării să achite periodic sumele de bani reprezentând contravaloarea materialelor şi a lucrărilor.
Apărarea pârâtului potrivit căreia lucrările de construcţie s-au executat în baza unui contract de antrepriză încheiat în formă scrisă, la data de 23 februarie 2006, a fost înlăturată de instanţă cu motivarea că din înscrisul intitulat notificare datat 1 septembrie 2006, înscris emanând de la pârât, rezultă că la data de referinţă, contractul de antrepriză nu era semnat, deşi lucrarea începută în aprilie 2006 fusese finalizată în cursul lunii august 2006.
Pentru a stabili contravaloarea lucrărilor executate de reclamantă şi a cantităţilor de materiale incorporate în construcţie, prima instanţă a avut în vedere concluziile celor două rapoarte de expertiză dispuse în cauza, contabilă şi tehnică, precum şi recunoaşterea reclamantei cu privire la sumele deja achitate în contul lucrărilor, totalizând 78.035 lei, reţinând că suma rămasă de plată conform devizului de lucrări este de 297.383,01 lei.
2. Apelul - Decizia pronunţată de instanţa de control judiciar Curtea de Bucureşti la data de 6 aprilie 2011.
Împotriva sentinţei fondului a declarat apel pârâtul P.C., criticile sale vizând stabilirea greşită a situaţiei de fapt faţă de existenţa contractului de antrepriză încheiat în formă scrisă în februarie 2006, contract semnat şi ştampilat de societatea reclamantă, prin care părţile au convenit un preţ fix pentru edificarea imobilului, în cuantum de 50.000 Euro, sumă plătită integral.
Sub acelaşi aspect pârâtul pune în discuţie concluziile raportului de expertiză tehnică cu privire la materialele înglobate în construcţie, materiale ce au fost procurate din fondurile sale proprii.
Prin Decizia comercială nr. 156 din 6 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât.
Răspunzând motivelor de apel, instanţa de control judiciar confirmă situaţia de fapt şi de drept reţinută de prima instanţă, constatând că în cauză nu există dovezi care să ateste semnarea contractului de antrepriză la data de 23 februarie 2006, înainte de demararea lucrărilor de construcţie, întrucât în perioada 16 februarie 2006 – 20 februarie 2006, administratorul societăţii se afla internat în spital, ceea ce face credibilă afirmaţia acestuia că nu a putut semna contractul la 23 februarie 2006.
Cu privire la modul de calcul al sumelor datorate de pârât reprezentând contravaloarea materialelor şi manoperei suportate de constructor, instanţa constată că rapoartele de expertiză dispuse în cauză răspund documentat obiectivelor stabilite.
3. Recursul – Motivele de recurs.
Împotriva acestei decizii, pârâtul P.C. a declarat recurs la data de 28 iunie 2011, în termen legal, solicitând casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de noi probe.
Recurentul şi-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că în mod nelegal atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au lipsit de efecte juridice contractul de antrepriză încheiat în formă scrisă la data de 23 februarie 2006.
Potrivit recurentei, argumentele instanţelor întemeiate pe prezumţii şi simple afirmaţii ale reclamantei nu impuneau concluzia pe care instanţele îşi întemeiază soluţia, în sensul că semnătura de pe contract nu putea aparţine administratorului societăţii.
Susţine recurentul, în continuarea acestei critici, că instanţa de apel în virtutea rolului activ era obligată să facă aplicarea dispoziţiilor procedurale privind verificarea de scripte sau a înscrierii în fals, în condiţiile în care administratorul îşi contestă propria semnătură.
Referitor la notificarea din data de 1 septembrie 2006, interpretată de instanţe ca o recunoaştere a faptului că la acea dată contractul de antrepriză nu era semnat, recurentul arată că această concluzie este vădit eronată faţă de conţinutul clar al notificării prin care solicită de la societate un exemplar de pe contractul încheiat la 23 februarie 2006.
Concluzionând, recurentul solicită casarea deciziei cu trimitere spre rejudecarea cauzei, în vederea stabilirii modului în care au fost respectate clauzele contractului de antrepriză, contract în care părţile au convenit un preţ fix pentru lucrare de 50.000 Euro, astfel că diferenţa de achitat să se calculeze în raport de înţelegerea părţilor.
În cauză intimata SC E. SRL a depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului promovat de recurentul-pârât.
În esenţă, intimata arată că lucrarea s-a efectuat în baza unei înţelegeri verbale care apoi a fost transpusă în scris de către pârât, contractul scris nefiind agreat de societate deoarece conţinea date neconforme cu realitatea.
În opinia intimatei, la data de 1 septembrie 2006 acordul de voinţă cu privire la acest contract scris, nu era realizat, aşa încât, recurentul nu se poate prevala de dispoziţiile contractului scris, singura modalitate de evaluare a lucrărilor fiind cea oferită de expertizele dispuse în cauză.
4. Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată, în raport de criticile formulate şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.
Cu titlu preliminar Curtea aminteşte dispoziţiile cuprinse în Titlul IV din Codul de procedură civilă, „Apelul" care reprezintă sediul materiei, potrivit cărora apelul este o cale ordinară de atac devolutivă, instanţa de apel fiind obligată să verifice, în limitele cererii de apel stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de prima instanţă.
Cu alte cuvinte prin efectul devolutiv al apelului, instanţa de control judiciar este investită de plin drept cu întreg litigiul, înţelegând prin aceasta toate chestiunile de fapt şi de drept pe care le implică în măsura în care ele sunt puse în discuţie prin cererea de apel.
În cauză, chestiunea convenţiei încheiate de părţi cu privire la edificarea construcţiei de către reclamantă în calitate de executant, a condiţiilor în care s-a realizat acordul de voinţă, esenţială pentru soluţionarea litigiului având ca obiect plata lucrărilor prestate de reclamantă şi a materialelor puse în operă, a fost controversată, reclamanta susţinând că înţelegerea părţilor a fost ca pârâtul beneficiar să achite manopera şi materialele pe parcursul edificării construcţiei.
Pârâtul s-a apărat invocând existenţa unui contract de antrepriză încheiat în formă scrisă, contract pe care l-a depus la dosar în materialitatea sa.
Prin cererea de apel, faţă de soluţia adoptată de prima instanţă care înlătură contactul în formă scrisă pârâtul a repus în discuţie această chestiune prin motivele de apel.
Or, instanţa de apel, preia fără nici o cenzură argumentele primei instanţe şi fără să ordone probe suplimentare, în condiţiile în care contractul în formă scrisă, era semnat şi ştampilat la rubrica destinată reclamantei.
Din actele dosarului nu rezultă că reclamanta a contestat in terminis semnătura şi ştampila aplicate pe contactul scris, contestările sale vizând în principal momentul încheierii acestui contract, după demararea lucrărilor.
Această ipoteză nu este însă de natură să înlăture, de plano, existenţa contractului scris, încheiat ad probationem, prin care părţile materializează o înţelegere verbală anterioară.
Aşa fiind, instanţa de apel era datoare, să lămurească prin orice mijloace de probă pertinente, inclusiv prin întrebări adresate părţilor, în ce condiţii reclamanta a semnat şi ştampilat contractul scris, şi dacă pretinsele obiecţiuni cu privire la clauzele contractului scris, inclusiv cele referitoare la preţ, ca element esenţial al contractului au fost aduse la cunoştinţa pârâtului.
Lăsând neclarificate aceste chestiuni de fapt determinate pentru stabilirea corectă a modului în care s-au încheiat şi derulat raporturile contractuale dintre părţi, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală cu încălcarea dispoziţiilor care reglementează judecata apelului, art. 295 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., va admite prezentul recurs şi va casa Decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă în vederea stabilirii circumstanţelor semnării contractului de antrepriză, şi a efectelor conferite de părţi, în raporturile legate de edificarea construcţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul P.C. împotriva deciziei comerciale nr. 156 din 6 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti secţia a V-a comercială, pe care o casează cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 6 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1169/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1162/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
