ICCJ. Decizia nr. 1472/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1472/2012
Dosar nr.2964/105/2010
Şedinţa publică din 15 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia civilă, sub nr. 1660/105 din 12 septembrie 2007 reclamanta SC D.N. SRL Ploieşti a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA Ploieşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la predarea terenului de 1050 mp situat în Ploieşti, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 10440/2004, la plata contravalorii lipsei de folosinţă a acestuia, începând cu 23 septembrie 2004 şi până la predarea efectivă a bunului, evaluată provizoriu la 5.000 lei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 10440/2004, pârâta i-a înstrăinat un teren de 9485 mp situat în Ploieşti, precum şi o cotă indiviză dintr-un drum de acces, contract încheiat în vederea executării obligaţiilor instituite în sarcina pârâtei prin sentinţa nr. 2391/2003 a Tribunalului Prahova, însă, în realitate, pârâta nu şi-a executat integral obligaţia de predare a terenului, în condiţiile în care i-a predat un teren de o suprafaţă mai mică, respectiv 9.058 mp.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, întrucât şi-a îndeplinit integral obligaţiile stabilite în sarcina sa prin sentinţa nr. 2391/2003 şi nu mai are de predat reclamantei, nicio altă suprafaţă de teren.
Prin sentinţa civilă nr. 538 din 2 aprilie 2007 a Tribunalului Prahova, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată din oficiu şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
La Judecătoria Ploieşti, cauza a fost înregistrată sub nr. 5507/281 din 12 aprilie 2007, iar la data de 23 ianuarie 2009, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că suprafaţa de teren în litigiu este de 423 mp în loc de 1050 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 1021 din 30 ianuarie 2009 a Judecătoriei Ploieşti, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei, ca neîntemeiată, fiind obligată reclamanta să plătească pârâtei 7000 lei cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 199 din 23 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia civilă, în dosarul nr. 5507/281/2007 a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă SC D.N. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 1021 din 30 ianuarie 2009 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SA, a fost anulată în tot sentinţa apelată şi, fiind reţinută cauza spre rejudecare, în primă instanţă, ca litigiu comercial, dosarul a fost înaintat la compartimentul Registratură al Tribunalului Prahova, în vederea repartizării aleatorii ca fond - litigiu comercial, după rămânerea irevocabilă a acestei decizii.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 2964/105/2010 şi prin sentinţa nr. 53 din data de 14 ianuarie 2011 Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC D.N. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, obligând reclamanta să plătească pârâtei suma de 7.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că menţionarea în contractul nr. 10440 din 23 septembrie 2004 a unei suprafeţe de 9485 mp în loc de 9058 mp, s-a datorat faptului că intabularea dreptului de proprietate în favoarea vânzătoarei SC B. SA s-a făcut iniţial pentru suprafaţa de 9458 mp. Din coroborarea probatoriilor administrate în cauză a rezultat că părţile au înţeles să tranzacţioneze suprafaţa de teren aferentă spaţiului de depozitare şi producţie care a făcut obiectul contractului nr. 319 din 17 februarie 1997 şi prin sentinţa civilă nr. 2391 din 17 iulie 2003 s-a stabilit că obiectul vânzării îl constituie un teren în suprafaţă de 9058 mp.
Tribunalul a mai reţinut că părţile nu au înţeles să tranzacţioneze o altă suprafaţă de teren, mai mare decât cea care a făcut obiectul litigiilor dintre părţi deduse în faţa Tribunalului Prahova, având în vedere că în contract s-a menţionat că acesta s-a încheiat în executarea obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 2391 din 17 iulie 2003 pronunţată de Tribunalul Prahova.
S-a concluzionat că în cauză este vorba despre o eroare asupra întinderii suprafeţei de teren cumpărare, eroare datorată faptului că terenul a fost anterior vânzării intabulat cu suprafaţa de 9485 mp şi din expertizele de specialitate efectuate în cauză a rezultat că în realitate terenul are suprafaţa de 9058 mp.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC D.N. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 42 din 12 aprilie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă şi a obligat apelanta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte SC B. SA suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că în executarea obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 2391 din 17 iulie 2003 pronunţată de Tribunalul Prahova, părţile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10440 din 23 septembrie 2004 de BN E.
Deşi potrivit sentinţei, contractul trebuia încheiat pentru o suprafaţă de 9.058 mp, în realitate acesta s-a încheiat pentru suprafaţa de 9.485 mp teren situat în Ploieşti, strada Pompelor nr. 6 precum şi pentru suprafaţa de 623 mp - cotă indiviză din drum de acces (40% din dreptul de proprietate în suprafaţă de 1.556,4 mp indiviz din suprafaţa totală de 2.594 mp, având nr. cadastral provizoriu 3813).
Această menţionare din contract s-a datorat faptului că intabularea dreptului de proprietate în favoarea vânzătoarei se făcuse iniţial pentru suprafaţa de 9458 mp, astfel că se impunea trecerea în contract a suprafeţei cu care vânzătoarea figura în evidenţele Oficiului de Cadastru. Perimetrul terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nu poate fi altul decât cel identificat în cauză prin rapoartele de expertiză, limitele exterioare, fiind cele ce rezultă şi din schiţa de intabulare. Terenul învecinat aparţine altui activ şi are alt număr cadastral nefiind aferent activului proprietatea apelantei situat în Ploieşti. În consecinţă, în cauză este vorba despre o eroare asupra întinderii suprafeţei de teren cumpărată de apelanta-reclamantă, eroare care ar putea atrage, doar o diminuare valorică a contraprestaţiei sale, respectiv o scădere proporţională la preţ, nu predarea diferenţei de 423 mp teren dintr-o altă parcelă cu alt număr cadastral.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta SC S.C. D.N. SRL Ploieşti invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei, admiterea apelului şi pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea în fapt a recursului recurenta a arătat, în esenţă, următoarele:
- Raportat la dispoziţiile art. 1327 C. civ. s-a susţinut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10440 din 23 septembrie 2004 de către BN E. intimata-pârâtă a vândut, iar reclamanta a cumpărat un teren în suprafaţă de 9.485 mp situat în Ploieşti, jud. Prahova, achitând preţul corespunzător acestei suprafeţe în cuantum de 1.019.477.213 lei. Împrejurarea că prin sentinţele civile nr. 1790 din 25 iunie 2002 şi nr.2391 din 17 iulie 2003 pronunţate de Tribunalul Prahova intimata-pârâtă a fost obligată să vândă teren în suprafaţă de 9.058 mp la preţul de 2,5 dolari SUA/mp şi nu 9.485 mp cât s-a înstrăinat în realitate prin contract nu poate fi considerată o împrejurare de natură a convinge instanţele de fond şi de apel că părţile ar fi fost în eroare la momentul încheierii contractului în sensul că suprafaţa reală, tranzacţionată a fost de numai 9.058 mp. Prin sentinţa nr. 1790 din 25 iunie 2002 Tribunalul Prahova a stabilit doar o obligaţie de a face în sarcina S.C. B. S.A., respectiv de a încheia în viitor un contract de vânzare-cumpărare, dar nu a pronunţat o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare prin care să se suplinească acordul părţilor contractante.
- Rămânerea în pasivitate a intimatei pârâte în sensul că nu a solicitat rectificarea cărţii funciare, a înţeles să semneze contractul de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 9.485 mp, a facturat şi a primit preţ pentru această suprafaţă şi nu pentru una mai mică, nu poate fi interpretată decât ca manifestarea expresă a voinţei de a înstrăina suprafaţa de 9.485 mp, sens în care a operat şi transmiterea dreptului de proprietate, în speţă nefiind vorba despre nicio eroare. Din probele administrate în cauză reiese că S.C. B. S.A. avea cunoştinţă despre împrejurarea că există o neconcordanţă între suprafaţa reală şi cea existentă în intabulare.
- Raportat la împrejurarea că la data încheierii contractului, intimata-pârâtă a cunoscut împrejurarea că în perimetrul pe care l-a predat, exista o suprafaţă mai mică decât cea prevăzută în contract, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1327-1328 C. civ., potrivit cărora vânzătorul este obligat să predea cumpărătorului bunul vândut astfel cum a fost determinat prin contract, împlinirea suprafeţei vândute fiind perfect posibilă, aşa cum rezultă din expertizele topo efectuate în cauză, terenurile părţilor fiind limitrofe iar intimata-pârâtă deţinând teren în plus, care este nefolosit.
- Având în vedere neexecutarea culpabilă a obligaţiei de predare de către S.C. B. S.A. a terenului solicitat şi având în vedere şi concluziile expertizei ce a stabilit lipsa de folosinţă a terenului se impune admiterea acţiunii în totalitate.
Intimata-pârâtă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii. Acest motiv a fost raportat la aplicarea art. 1327-1328 C. civ.
Instanţa de apel a aplicat corect legea statuând, raportat la starea de fapt stabilită, necenzurabilă în recurs că în cauză este vorba despre o eroare asupra întinderii suprafeţei de teren cumpărată de apelanta-reclamantă, creată cu ocazia intabulării iniţiale a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu în favoarea S.C. B. S.A., eroare care ar putea atrage doar o diminuare valorică a contraprestaţiei sale, respectiv o scădere proporţională la preţ, nu predarea diferenţei de 423 mp teren dintr-o altă parcelă cu alt număr cadastral.
Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10440 din 23 septembrie 2004 de către BN E. s-a încheiat, potrivit menţiunii exprese din cuprinsul său în executarea obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 2391 din 17 iulie 2003 pronunţată de Tribunalul Prahova, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3494 din 21 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
Ca atare voinţa părţilor nu a fost aceea de a tranzacţiona o suprafaţă de teren, mai mare decât cea care a făcut obiectul litigiilor dintre părţi, ci suprafaţa de teren identificată prin rapoartele de expertiză întocmite în aceste litigii prin care s-a stabilit în urma măsurătorilor efectuate la faţa locului că terenul are suprafaţa reală de 9.058 mp.
Părţile au înţeles că obiectul vânzării îl constituie terenul aferent spaţiului de depozitare şi producţie ce a făcut obiectul contractului nr. 319 din 17 februarie 1997 şi sentinţei mai sus evocate, încât nu poate fi primită solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la predarea în completare a diferenţei de teren şi a contravalorii lipsei de folosinţă a acestuia.
Reclamanta cunoştea întinderea suprafeţei de teren aferentă activului cumpărat în anul 1997, astfel cum a fost determinată în litigiile purtate de părţi, astfel că cererea recurentei este nelegală.
Pentru considerentele expuse, se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga recurenta să plătească intimatei suma de 4.000 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC D.N. SRL, împotriva deciziei Secţiei comerciale, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti nr. 42 din 12 aprilie 2011.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 4.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1287/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1274/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
