ICCJ. Decizia nr. 1242/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1242/2012
Dosar nr.17491/3/2010
Şedinţa publică din 23 februarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă:
Prin cererea formulată la data de 9 aprilie 2010, reclamanta O.Ş. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin M.F.P. solicitând obligarea sa la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă, datorită măsurilor cu caracter administrativ luate pe temei politic.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1790 din 23 noiembrie 2010, a respins acţiunea ca neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 1358/2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale.
De asemenea, a constatat că, deşi, dispoziţiile art. 5 alin. (11) din Legea nr. 221/2009, introduse prin art. 1 pct. 2 din OUG nr. 62/2010, fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din acelaşi articol, trimiterile la lit. a) a alin. (1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstituţional.
Acţiunea reclamantei priveşte acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a unor măsuri administrative cu caracter politic, încadrându-se aşadar în prevederile legale declarate ca fiind neconstituţionale şi care nu mai pot fi aplicate; de asemenea, constatarea caracterului politic al acestor măsuri este strâns legată de capătul de cerere privind despăgubirile, ne mai prezentând relevanţă practică în contextul netemeiniciei acestuia. Totodată, s-a apreciat că Decizia Curţii Constituţionale are efect imediat, inclusiv asupra acţiunilor deja introduse, în caz contrar, ajungându-se la crearea unor situaţii discriminatorii între reclamanţi în raport de data formulării cererilor de chemare în judecată, iar pentru toate aceste considerente, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, inclusiv capătul accesoriu privind cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta O.Ş.
Prin Decizia civilă nr. 267/ A din 14 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. 17491/3/2010, s-a admis apelul, s-a desfiinţat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de apel a admis apelul, având în vedere următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale s-au declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Celelalte dispoziţii ale acestei legi sunt în vigoare şi ca atare aplicabile, producându-şi efectele în continuare.
Tribunalul a analizat cauza, în exclusivitate, doar sub aspectul aplicabilităţii dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 deşi, astfel cum rezultă din motivarea acţiunii şi din indicarea temeiului de drept.
Aceste norme legale sunt în vigoare, motiv pentru care se impunea cercetarea cererii de chemare în judecată şi sub acest aspect.
Soluţionând cauza numai prin raportare la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prima instanţă a încălcat principiul disponibilităţii procesului civil şi cel al unui proces echitabil, fiind încălcate prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Astfel fiind, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a admis apelul declarat de reclamantă şi, desfiinţând sentinţa atacată, a trimis cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti.
Criticile formulate prin motivele de recurs vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel este netemeinică şi nelegală (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în mod corect instanţa de fond respingând acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, având în vedere că textul de lege în baza căruia se putea dispune obligarea Statului Roman prin M.F.P. la plata de despăgubiri morale către reclamantă era art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Or, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, iar prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 au fost declarate neconstituţionale prevederile art. I pct. 1 şi art. II din OUG nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009.
Prin urmare, ca o consecinţă a caracterului obligatoriu erga ommnes al deciziilor Curţii Constituţionale, s-a constatat că prevederea normativă a cărei neconstituţionalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de nici un subiect de drept încetându-şi de drept efectul, pentru viitor.
Aşadar, având în vedere că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituţionale trimiterile la acesta normă au rămas fără obiect.
Concluzia celor arătate este aceea că, în speţă, se aplică legea în forma dobândită după declararea neconstituţionalităţii, chiar dacă această declarare s-a petrecut în cursul procesului.
Având în vedere că actualul cadru legal nu mai permite acordarea despăgubirilor morale, în condiţiile fostei litere a) de la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, nici pentru condamnări politice nici pentru măsuri administrative cu caracter politic, iar capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurilor administrative luate faţă de reclamantă este strâns legat de capătul de cerere privind despăgubirile, concluzia care se impune este aceea că instanţa investită cu soluţionarea unei acţiuni are obligaţia să nu aplice în acea cauză dispoziţiile legale constatate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale.
Examinând recursul prin prisma criticilor invocate, ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat, urmând să îl respingă, pentru considerentele ce succed:
Curtea de apel, soluţionând apelul declarat de reclamantă, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, reţinând că a încălcat principiul disponibilităţii în procesul civil şi cel al unui proces echitabil, în raport de prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
În speţă, tribunalul a analizat cauza, în exclusivitate, doar sub aspectul aplicabilităţii dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care au fost declarate neconstituţionale în cursul procesului pendinte, deşi, astfel cum rezultă din motivarea acţiunii şi din indicarea temeiului de drept al acesteia, instanţa a fost investită şi cu o cerere de constatare a caracterului politic al măsurilor administrative, prin care reclamanta a fost exclusă de 2 ori din învăţământul superior, respectiv în anul 1950 şi apoi în 1960.
Soluţionând cauza numai prin raportare la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prima instanţă a lăsat nesoluţionată cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, deşi avea obligaţia de a examina şi de a se pronunţa asupra tuturor aspectelor care formează obiectul pricinii supuse judecăţii.
Principiul disponibilităţii în procesul civil presupune că, instanţa nu are dreptul să schimbe obiectul acţiunii, nu are dreptul să depăşească obiectul acţiunii, că trebuie să rezolve toate capetele de cerere, obiectul pricinii asupra căruia trebuie să se pronunţe fiind cel stabilit prin cererea de chemare în judecată.
Este încălcat principiul disponibilităţii, iar hotărârea astfel pronunţată este lovită de nulitate, atunci când instanţa nu se pronunţă asupra tuturor aspectelor care formează obiectul pricinii supuse judecăţii.
În speţă, nu se poate reţine că solicitarea reclamantei de constatare a caracterului politic al măsurilor administrative, prin care aceasta a fost exclusă de 2 ori din învăţământul superior, În anul 1950 şi apoi în anul 1960, este strâns legată de capătul de cerere privind despăgubirile, aşa încât nu ar fi trebuit tratate distinct, astfel cum în mod eronat susţine recurentul pârât prin motivele de recurs.
Aşa cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de apel în cauză, tribunalul a fost investit şi cu o cerere de constatare a caracterului politic al măsurilor administrative, luate faţă de reclamantă, ce se întemeiază pe dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 (în vigoare) care prevede că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Lăsând nesoluţionată această cerere, prima instanţă a încălcat principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, precum şi dreptul părţii la un proces echitabil, hotărârea astfel pronunţată fiind lovită de nulitate, aşa încât, în mod corect făcând aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de apel a admis apelul declarat de reclamantă şi, desfiinţând sentinţa atacată, a trimis cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă de fond.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte reţine că s-a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale în cauză, nefiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 267/ A din 14 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 126/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1207/2012. Civil → |
|---|
