ICCJ. Decizia nr. 1260/2012. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1260/2012
Dosar nr.46331/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu din data de 23 februarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov sub nr. 1823/62/2011, formulată în contradictoriu cu intimata C.P.M.A.N. – D.F.C. – S.P.M., contestatorul D.S. a contestat Decizia nr. 50877 din 31 decembrie 2010 emisă de intimată, apreciind-o ca nefiind legală şi temeinică.
La termenul de judecată din data de 23 martie 2011, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Braşov.
Prin sentinţa civilă nr. 667/ As din 21 aprilie 2011, Tribunalul Braşov, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, competenţa soluţionării acţiunii formulată de contestatorul D.S.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010 „Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare."
Art. 156 din Legea nr. 19/2000, prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul."
Deşi, în principiu, competenţa teritorială este relativă, în speţă sunt incidente dispoziţiile legii speciale (art. 156 din Legea nr. 19/2000), în cadrul cărora, legiuitorul a prevăzut norme derogatorii, făcând o diferenţiere între acţiunile introduse împotriva C.N.P.A.S./case teritoriale de pensii şi alţi pârâţi, în acest ultim caz, competentă fiind în mod exclusiv, instanţa în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
Având în vedere dispoziţiile legale anterior invocate, împrejurarea că cererea de chemare în judecată nu este îndreptată împotriva unei case teritoriale de pensii ori împotriva C.N.P.A.S., ci împotriva C.P.M.A.N. – D.F.C. – S.P.M., în baza art. 158 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Braşov şi a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, competenţa soluţionării acţiunii formulată de contestator.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale cauza a fost înregistrată la data de 7 iunie 2011.
Prin sentinţa civilă nr. 286 din 12 ianuarie 2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în conformitate cu art. 21 şi 22 C. proc. civ. s-a dispus înaintarea dosarului în vederea soluţionării conflictului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a avut în vedere următoarele:
În conformitate cu art. 156 din Legea nr. 19/2000, contestaţiile împotriva deciziilor de pensii emise de C.P.M.A.N., a M.A.I. şi S.R.I. erau de competenţa instanţei de la sediul pârâtului, adică al M.A.N., al M.A.I. şi S.R.I. pentru că aceste case de pensii erau structuri în cadrul ministerelor sau S.R.I. şi, prin interpretarea coroborată a dispoziţiilor din Legilor nr. 19/2000, nr. 164/2001 şi nr. 179/2004, competenţa aparţinea Tribunalului Bucureşti, fiind dată de cea de-a doua teză a art. 156.
În prezent, Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform art. 196 litera a) din Legea nr. 263/2010.
Art. 154 din Legea nr. 263/2010 prevede că „(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul. (2) Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul."
La intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale M.A.N., ale M.A.I. şi S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Conform art. 7 din Legea nr. 119/2000 „(1) Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare".
În speţă, Decizia de recalculare a cărei anulare se solicită a fost emisă la 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, cererea de anulare fiind formulată la instanţa de la domiciliul reclamantului pensionar, la data de 7 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000, fiind declinată către tribunalul de la sediul pârâtului.
În hotărârea de declinare s-a invocat faptul că Legea nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000.
Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 (1 ianuarie 2011), astfel că există situaţia în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat şi se pune problema în ce măsură aceasta mai poate să impună competenţa teritorială absolută la sediul pârâtului.
Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., iar Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la Codul de procedură civilă.
Când o lege specială (19/2000), care reglementează un anumit domeniu şi care cuprinde şi norme cu privire la competenţă, este înlocuită cu o altă lege (263/2010) şi există o altă lege specială (119/2010) care face trimite la normele de competenţă din legea abrogată, se aplică noua lege, competenţa fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.
Art. 727 C. proc. civ. arată că „Ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziţii abrogate sau modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti făcută, când este cazul, la dispoziţiile corespunzătoare care le înlocuiesc."
Este adevărat că Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispoziţiile codului de procedură civilă, dar acesta reprezintă legea generală în materie de procedură, astfel că, prin analogie, se poate interpreta că şi în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată, competenţa fiind o normă de procedură, atunci acel text trebuie interpretat că face trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.
O lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competenţă diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare. Chiar şi prevederile C.E.D.O. pentru o judecată echitabilă statuează respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecăţii.
În consecinţă, în baza art. 20 C. proc. civ. Tribunalul a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi, în conformitate cu art. 21 şi 22 C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului în vederea soluţionării conflictului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între două tribunale, care nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, în conformitate cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, pentru considerentele ce succed:
Decizia nr. 50877 din 31 decembrie 2010 privind recalcularea pensiei militare a contestatorului D.S. fost emisă în baza Legii nr. 119/2010 şi a fost contestată la 7 februarie 2011, la data sesizării instanţei de judecată fiind în vigoare Legea nr. 263/2010, care în art. 154 cuprinde dispoziţii privitoare la competenţa de soluţionare a contestaţiilor.
Conform art. 7 din Legea nr. 119/2010, sub incidenţa căreia a fost emisă Decizia atacată, stabilirea, plata, suspendarea, recalcularea, încetarea şi contestarea pensiilor recalculate urmează procedura prevăzută de Legea nr. 19/2000.
La data de 1 ianuarie 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, a fost abrogată Legea nr. 19/2000, astfel că trimiterea din art. 7 al Legii nr. 119/2010 nu poate ultraactiva dispoziţiilor acesteia din urmă, în lipsa unor prevederi exprese.
Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale cu privire la normele de procedură, raportate la Codul de procedură civilă, iar când o lege specială care reglementează un anumit domeniu şi care cuprinde şi norme privitoare la competenţă, este înlocuită cu o altă lege, care face trimitere la normele de competenţă din legea abrogată, se aplică noua lege, competenţa fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.
În aceste condiţii, în raport şi de prevederile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care consacră regula aplicării imediate a legii noi de procedură, din momentul intrării ei în vigoare, şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, devin incidente dispoziţiile legii noi, respectiv, art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Art. 154 alin. (1) din precizata lege prevede că, cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul ori sediul reclamantului, astfel că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Aşa fiind, faţă de textele de lege mai sus-evocate, Înalta Curte constată că Tribunalul Braşov a reţinut greşit că, în speţă, instanţa competentă să soluţioneze litigiul este instanţa de la domiciliul sau sediul pârâtului.
Având în vedere dispoziţiile legale mai sus-menţionate şi în raport de obiectul cererii - anularea deciziei privind recalcularea pensiilor militare emise în temeiul Legii nr. 119/2010, având în vedere şi faptul că reclamantul are domiciliul în municipiul Braşov, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Braşov şi, în considerarea prevederilor art. 12 C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
Văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte în favoarea Tribunalului Braşov competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul D.S., în contradictoriu cu intimata C.P.M.A.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1265/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 126/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
