ICCJ. Decizia nr. 130/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 130/2012
Dosar nr. 1157/96/2010
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07 mai 2010 pe rolul Tribunalului Harghita, reclamantele L.E. şi J.E.E.J. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în temeiul Legii 221/2009, să constate caracterul politic al condamnării lui L.I., soţul, respectiv tatăl reclamantelor, şi să oblige pârâtul la plata daunelor morale în cuantum de 150.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în perioada 10 iulie 1959 - 14 ianuarie 1963.
Prin sentinţa civilă nr. 3072 din 12 octombrie 2010, Tribunalul Harghita a admis în parte acţiunea şi, în consecinţă:
- a constatat caracterul politic al condamnării penale dispuse prin sentinţa penală nr. 386/16 septembrie 1959 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj în Dosarul nr. 359/1959, prin care numitul L.I. a fost condamnat la 7 ani închisoare corecţională şi 4 ani interdicţie corecţională, pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinei sociale, prevăzută şi pedepsită de art. 209 pct. 1 C. pen.;
- a obligat pe pârât să plătească reclamantei L.E. suma de 5.000 euro şi reclamantei J.E.E.J. suma de 2.500 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a aplicării măsurilor administrative cu caracter politic;
- a obligat pârâtul să plătească reclamantelor cheltuieli de judecată în sumă de 1.600 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, condamnarea aplicată soţului, respectiv tatălui reclamantelor prin sentinţa penală menţionată are de drept caracter politic şi că, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, acestea sunt îndreptăţite la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, cuantificate de reclamante la suma de 150.000 euro, tribunalul a avut în vedere durata detenţiei, respectiv 10 iulie 1959 - 14 ianuarie 1963, reţinând că efectele negative ale condamnării antecesorului reclamantelor au fost resimţite în mod direct de acestea, pe de o parte pe plan material, familia fiind lipsită de întreţinătorul principal, iar pe de altă parte din punct de vedere psihic, familia a fost expusă dispreţului public.
De asemenea, s-a ţinut cont de prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 221/2009, astfel cum acestea au fost modificate prin art. 1 pct. 1 din OUG nr. 62 din 30 iunie 2010.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, solicitând schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii privind acordarea de despăgubiri şi exonerarea sa de plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 20/ A din 27 ianuarie 2011, a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat în parte sentinţa tribunalului, în sensul că, a respins cererea privind acordarea de despăgubiri. Restul dispoziţiilor din sentinţă au fost menţinute.
La pronunţarea acestei decizii, instanţa de apel a ţinut cont de faptul că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum acestea au fost modificate prin OUG nr. 62/2010, au fost declarată neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţia României şi ale art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituţională îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of. dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, iar pe durata acestui termen, prevederea legală declarată neconstituţională, este suspendată de drept.
Având în vedere că termenul de 45 de zile menţionat era expirat la data soluţionării apelului, iar legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea normei declarate neconstituţionale, instanţa de apel a constatat că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate în cauză, deoarece conform prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile prin care s-a declarat neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale sunt definitive şi general obligatorii, ceea ce înseamnă că efectele lor se răsfrâng şi asupra altor cauze decât cea în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.
Instanţa de apel a constatat că dispoziţiile legale invocate de reclamante în susţinerea acţiunii şi aplicate ca atare de către prima instanţă în soluţionarea acesteia - sub aspectul admiterii cererii privind acordarea de daune morale, nu mai pot fi reţinute ca temei juridic al unei astfel de pretenţii, împrejurare ce atrage netemeinicia respectivei solicitări.
Pe de altă parte, instanţa de apel a apreciat că însăşi recunoaşterea caracterului politic al condamnării penale dispuse împotriva antecesorului reclamantelor este de natură a reprezenta, în planul percepţiei subiective a acestora, o acoperire parţială a prejudiciului moral invocat, dată fiind şi atenuarea în timp, respectiv de la momentul producerii lor, a suferinţelor morale resimţite.
În ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă, instanţa de apel a constat că au fost respectate prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin întâmpinarea depusă la dosar s-a solicitat respingerea acţiunii, iar reclamantele au făcut dovada onorariului achitat apărătorului ales.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către reclamante, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtului şi menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei tribunalului.
În motivarea recursului, recurentele reclamante susţin că Decizia recurată este nelegală întrucât instanţa de apel nu a respectat prevederile art. 1 şi art. 5 din Legea nr. 221/2009, modificată prin OUG nr. 62/2009.
Recurentele reclamante susţin că deşi prin Decizia recurată instanţa de apel a menţinut dispoziţiile privind recunoaşterea caracterului politic al condamnării, în mod nelegal a schimbat sentinţa tribunalului şi a respins cererea privind acordarea de despăgubiri pe motiv că a fost pronunţată de către Curtea Constituţională Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010. Arată că Decizia Curţii Constituţionale nu este incidenţă în speţă, întrucât la data soluţionării cauzei în primă instanţă Decizia menţionată nu fusese pronunţată, iar declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009, în temeiul cărora au solicitat despăgubiri pe parcursul judecăţii, nu li se poate imputa.
Recursul este nefondat.
Criticile recurentelor reclamante referitoare la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, faţă de greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011.
Problema de drept care se pune în speţă nu este, deci, cea a îndreptăţirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supuse analizei, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, ca urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
În speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel Decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul aposteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru considerentele prezentate, constatând că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii L.E. şi J.E.E.J., împotriva deciziei nr. 20/ A din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1301/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 13/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
