ICCJ. Decizia nr. 1270/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1270/2012
Dosar nr. 4109/115/2009
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată, pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, sub nr. 4109/115/04 decembrie 2009, reclamanţii S.I., L. (fostă S.) E. şi S.O. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 333.000 euro pentru fiecare reclamant reprezentând daune morale pentru prejudiciul moral suferit de ei şi autorul lor S.G., urmare a strămutării în Bărăgan, în perioada 18 iunie 1951 - 20 decembrie 1955.
La termenul din 18 martie 2010, reclamanţii S.I. şi L.E. şi-au precizat acţiunea în sensul că au solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri şi pentru prejudiciul moral suferit în urma strămutării bunicii lor, S.E., atât în nume propriu cât şi în calitate de descendenţi, majorând cuantumul despăgubirilor solicitate la suma de 500.000 euro pentru fiecare dintre reclamanţi.
Prin Sentinţa civilă nr. 1146 din 16 iunie 2010, Tribunalul Caraş-Severin a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârât să plătească reclamanţilor S.I. şi L.E. câte 70.000 euro şi 60.000 euro reclamantei S.O., echivalent în lei la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 221/2010, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, iar, conform dispoziţiilor art. 5 alin. (1), orice persoană care a făcut, în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acesteia, soţul sau descendenţii acesteia, până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanţei de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Din probele administrate în cauză, prima instanţă a reţinut că reclamanţii întrunesc condiţiile prevăzute de aceste articole, pentru a beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, aceştia fiind privaţi de libertate pe o perioadă de patru ani şi opt luni prin măsura impusă de autorităţi, fiind strămutaţi în Bărăgan, împreună cu tatăl ori soţul lor, pe perioada 18 iunie 1951 - 22 martie 1956.
Tribunalul a reţinut că, prin deportare, dreptul la imagine al deportaţilor a fost grav afectat, aceştia fiind excluşi din viaţa socială şi politică a comunităţii, accesul la educaţie şi la un loc de muncă corespunzător pregătirii ori mai bine remunerat fiind deosebit de greu, îngreunând practic viaţa persoanei deportate şi a membrilor familiei în societate, sub toate aspectele şi fiind de natură a împiedica progresul fiinţei umane.
Faţă de gravele prejudicii morale suferite prin măsura strămutării, prima instanţă a apreciat că suma de câte 70.000 euro, pentru reclamanţii S.I. şi L.E. şi 60.000 euro pentru reclamanta S.O., reprezintă o despăgubire echitabilă.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinţei civile apelate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 92 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul pârâtului şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins în totalitate acţiunea reclamanţilor.
În urma examinării sentinţei atacate, în raport de motivele invocate şi de Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, instanţa de apel a apreciat că apelul pârâtului este întemeiat, pentru următoarele argumentele:
Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi, în consecinţă, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale.
În ceea ce priveşte efectele Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, în raport cu cauza de faţă, instanţa de apel a avut în vedere că sunt aplicabile dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei";.
De asemenea, sunt aplicabile speţei şi dispoziţiile art. 47 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, iar, de la data publicării, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Astfel, având în vedere că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, iar, în intervalul de 45 de zile de la publicare, Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, rezultă că aceste prevederi şi-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate şi că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
Aşadar, fiind desfiinţat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acţiunii reclamantei, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, instanţa de apel a apreciat că, în cauză, se impune admiterea apelului pârâtului, cu consecinţa schimbării sentinţei şi respingerii acţiunii reclamantei.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanţii, la data de 11 aprilie 2011, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurenţii reclamanţi au susţinut că decizia recurată este nelegală întrucât a fost pronunţată cu încălcarea principiului egalităţii în drepturi, a principiului neretroactivităţii legii, precum şi a normelor legale în materie. Totodată, au susţinut că în cauză au fost încălcate dreptul la un proces echitabil şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În şedinţa publică din 24 februarie 2012, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii recursului, pe care o va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea părţii din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac, afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În speţă, decizia atacată a fost comunicată reclamanţilor la data de 23 martie 2011, aşa cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul instanţei de apel, care îndeplinesc toate condiţiile de validitate prevăzute, sub sancţiunea nulităţii, de art. 100 alin. (3) C. proc. civ.
Raportat la data comunicării deciziei atacate şi la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe zile (conform căruia nu intră în calcul nici ziua când a început şi nici ziua când s-a sfârşit termenul), urmează a se reţine că, pentru reclamanţi, termenul de declarare a recursului s-a sfârşit la data de 08 aprilie 2011.
Reclamanţii au declarat recurs după această dată, respectiv la 11 aprilie 2011, aceasta fiind data înregistrării declaraţiei de recurs, conform ştampilei cu viza de înregistrare.
Cum recursul reclamanţilor a fost declarat peste termenul legal, Înalta Curte, va admite excepţia tardivităţii recursului, invocată din oficiu şi va dispune respingerea recursului ca tardiv, făcând astfel aplicarea sancţiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., pentru neexercitarea în termen a căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanţii S.I., S.O., L.E. împotriva Deciziei nr. 92 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1269/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1271/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
