ICCJ. Decizia nr. 1571/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1571/2012
Dosar nr. 29042/3/2009
Şedinţa publică din 21 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A.P.P.F.I. SRL a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei SC Z. SA Bucureşti, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 181.936,51 lei, reprezentând contravaloarea folosinţei autovehiculelor pe care le-a deţinut în calitatea de utilizator, (134.048,78 lei) contravaloarea reîntregirii asigurărilor CASCO şi franşiza, aferentă flotei auto utilizată în sistem de leasing operaţional, (17.781,42 lei) contravaloarea reparaţiilor care nu sunt acoperite de asigurare (12.746,19 lei) şi penalităţi pentru neplata la scadenţă a sumelor datorate în sumă de 17.360,12 lei, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte cererea, a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 6.466,96 lei reprezentând contravaloare reparaţii neacoperite de asigurare, plus 646,69 lei reprezentând penalităţile de întârziere calculate până la 31 mai 2009, a respins primele capete de cerere ca neîntemeiate şi, compensând în parte cheltuielile de judecată, a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei 13.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut prin sentinţa comercială nr. 7347 din 22 iunie 2010, că între cele două părţi s-au încheiat patru contracte de leasing, având obiect închirierea în regim de leasing operaţional a mai multor autoturisme, iar la data de 16 ianuarie 2009 pârâta a fost înştiinţată cu privire la expirarea perioadei de leasing, obligaţia de restituire a autoturismelor şi aplicarea sancţiunii penalităţilor de întârziere de 15,65 Euro pentru fiecare autoturism, în situaţia nerestituirii.
Având în vedere că în conformitate cu art. 21 raportat la art. 5 din contract, data valabilităţii contractului este data de 30 ianuarie 2009, întrucât factura pentru plata ultimei rate a fost emisă la 15 ianuarie 2009, iar data încasării sumei a fost 30 ianuarie 2009 şi că autoturismele au fost predate la 26 ianuarie 2006, s-a demonstrat că prima factură era aferentă lunii februarie, fără a cuprinde jumătatea lunii ianuarie, astfel că primul capăt de cerere a fost respins.
Analizând art. 3 lit. a) şi art. 10.1 din contractele de leasing, instanţa a constatat că pârâta nu şi-a asumat plata vreunei diferenţe de primă sau franşiză şi că obligaţia asumată în legătură cu asigurarea CASCO nu este condiţionată de vreo rată a daunalităţii, a valorii de reîntregire a asigurărilor ori a cotaţiilor de primă, fiind lipsită de fundament susţinerea reclamantei privind asumarea obligaţiei de a suporta costul CASCO, doar în limita unei anumite cotaţii de primă, astfel că a respins şi cel de-al doilea capăt de cerere.
Analizând cel de al treilea capăt de cerere în lumina prevederilor art. 10.4 lit. b) şi art. 10.5 din contractele de leasing instanţa de fond a reţinut că numai pentru trei dintre autoturisme, respectiv: , existau avarii menţionate în procesele-verbale de predare-primire, natura şi locul avariilor ducând la prezumţia că ar fi fost produse într-un accident, iar pârâta nu a dovedit o altă împrejurare pentru producerea lor şi cum contravaloarea reparaţiilor rezultă din facturile şi devizele de plată emise şi anexate cererii, pârâta a fost obligată la plata sumei de 6.466,96 lei, conform art. 969 alin. (1) C. civ., fiind admis doar în parte, cel de-al treilea capăt de cerere.
Făcând aplicarea art. 15 din contracte care obligă la plata penalităţilor de întârziere de 0,10 % din valoarea creanţei restante, pentru nerespectarea termenelor de plată, în temeiul art. 1066 şi următoarele C. civ. şi art. 43 C. com., instanţa a obligat-o pe pârâtă la plata penalităţi de întârziere în sumă de 646,69 lei, pentru perioada 21 februarie 2009 – 31 mai 2009 şi constatând că ambele părţi sunt în culpă procesuală, cheltuielile efectuate de reclamantă şi relevante în cauză constau în taxa judiciară de timbru corespunzător pretenţiilor admise: – 537,82 lei, timbrul judiciar – 3 lei şi 600 lei onorariu de avocat, iar cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă, conform art. 274 alin. (1) şi (3) şi art. 276 C. proc. civ., a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi, stabilind suma datorată de reclamantă, cu acest titlu, la 13.000 lei.
Împotriva sentinţei instanţei de fond, reclamanta a formulat apel, care a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 142 din 28 martie 2011, în sensul că a fost schimbată în parte sentinţa atacată, fiind obligată reclamanta la 7.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 9 din contractele de leasing perioada de leasing este de la data semnării şi până la data încasării contravalorii ultimelor rate, iar valabilitatea contractelor conform art. 21 întăreşte clauza prevăzută la art. 5 deci, respectiv că „valabilitatea ... este de la data semnării prezentului contract până la data încasării ultimei rate”, potrivit art. 10.5 din contractele în litigiu returnarea autovehiculelor se face la sfârşitul perioadei de leasing, astfel că factura emisă la 15 ianuarie 2009 acoperă contravaloarea folosinţei autovehiculelor încheiată pe toată luna ianuarie.
A mai reţinut instanţa de apel că în mod corect a fost analizat şi cel de-al doilea capăt de cerere de către instanţa fondului, obligaţiile asumate de pârâtă nefiind condiţionate de vreo rată a daunalităţii, a primelor de asigurare, a valorii de reîntregire a asigurărilor ori a cotaţiilor de primă corespunzătoare contractului de asigurare, după cum în mod corect a fost analizat şi cel de-al treilea capăt de cerere referitor la obligarea pârâtei privind suportarea contravalorii reparaţiilor care nu sunt acoperite de asigurare, invocând incidenţa în cauză a art. 10.4 din contractele de leasing raportate la procesele - verbale de constatare a avariei.
Motivul de apel referitor la cheltuielile de judecată a fost admis în parte în sensul că instanţa de apel a constatat că suma de 1851,94 Euro în echivalent Euro a fost eronat solicitată de SC Z. SA, astfel că reclamanta urmează a fi obligată la 7.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, fiind respinse celelalte cheltuieli.
La data de 4 iulie 2011 reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 998 – 999 C. civ., art. 970 C. civ., art. 1073 C. civ.
A susţinut în motivarea cererii, că nu se poate confunda perioada de leasing cu perioada de valabilitate a contractului, contractul de leasing operaţional nefiind o simplă locaţiune ci, o facilitate de finanţare, perioada de folosinţă a autovehiculelor neputând fi considerată până la încasarea ultimei facturi, facturile fiind emise conform art. 9 din contractele de leasing.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere a apreciat că, în mod greşit, instanţele anterioare l-au respins, prevederile art. 998 – 999 C. civ. fiind pe deplin aplicabile, nefiind corectă analiza doar în contextul prevederilor art. 13 lit. a) şi art. 10.1 din contractele de leasing.
A susţinut, în continuare, că societatea de asigurare nu i-a decontat sumele plătite pentru efectuarea reparaţiilor autovehiculelor, intimata nerespectând termenul legal de a se prezenta la poliţie, pentru întocmirea documentelor de constatare în caz de accident.
Intimata SC Z. SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat, formulând apărări pentru toate motivele invocate în recurs.
Recursul este nefondat.
Recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care prevede două ipoteze de modificare a deciziei atacate, atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În speţă este vizată cea de-a doua ipoteză, cu referire la aplicarea dispoziţiilor art. 9, art. 10.4 lit. b), art. 10.5, art. 10, art. 13 din contractele de leasing fără a se aplica şi dispoziţiile art. 998 – 999 C. civ. „referitoare la răspunderea pentru fapte cauzatoare de prejudicii”.
Este de necontestat faptul că instanţa de apel a analizat răspunderea pârâtei în funcţie de prevederile contractelor de leasing, prioritare în determinarea acesteia fiind legile speciale, respectiv contractele încheiate între părţi şi nu dreptul comun în materie.
Este de reţinut că toate susţinerile recurentei reclamante au avut în vedere răspunderea contractuală şi motivele cererii de chemare în judecată s-au raportat la clauzele din contract referitoare la perioada de valabilitate a contractelor, la reîntregirea asigurărilor CASCO şi franşiza aferente autovehiculelor închiriate în sistem de leasing operaţional precum şi la contravaloarea reparaţiilor care nu erau acoperite de asigurare, fiind invocate dispoziţiile art. 2, art. 9, art. 10.4 lit. b), art. 10.5, art. 15 din contractele de leasing.
În acest context Înalta Curte constată că în mod corect, au fost aplicate dispoziţiile art. 3.1 din Condiţii Generale raportat la art. 21 din Condiţii Specifice din contractele de leasing, în sensul că perioada de valabilitate a contractelor de leasing este de la data semnării acestora până la data încasării ultimei rate, încasarea ultimei rate fiind raportată la scadenţa ultimei facturi, astfel că, legal, instanţa de apel a apreciat asupra perioadei de valabilitate a contractelor până la 30 ianuarie 2009.
Cu privire la asigurarea autovehiculelor, corect, instanţa de apel, analizând art. 10.1 – 10.4 din contracte - Condiţii Generale, a constatat că pârâta nu şi-a asumat plata vreunei diferenţe de primă sau franşiză şi că obligaţia asumată în legătură cu asigurarea CASCO nu este condiţionată de vreo rată a daunalităţii, a valorii de reîntregire a asigurărilor ori a cotaţiilor de primă, nefiind astfel dovedită susţinerea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata reîntregirii asigurărilor CASCO şi franşiză pentru autoturismele utilizate în sistem de leasing operaţional.
Afirmaţia recurentei cum că în speţă erau aplicabile doar dispoziţiile art. 998 – 999 C. civ., nu au suport legal, aceste dispoziţii având în vedere doar delictele şi cvasidelictele, nefiind incidente în cauză.
În ceea ce priveşte critica privind plata contravalorii reparaţiilor ce nu sunt acoperite de asigurare, ca urmare a nerespectării termenului legal de către pârâtă de a se prezenta la poliţie pentru a întocmi documentele de constatare în caz de accident, se constată că recurenta nu a invocat textul de lege încălcat de instanţă, prin această critică relatând doar o situaţie de fapt, generată de nedecontarea de către societatea de asigurare a sumelor pentru efectuarea reparaţiilor autovehiculelor, astfel că acest motiv vizează netemeinicia hotărârii.
Întrucât în recurs nu se pot analiza decât motive de nelegalitate, motivul astfel invocat nu poate fi primit de către instanţa de control judiciar.
Pentru considerentele menţionate mai sus, în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.P.P.F.I. SRL ŞTEFĂNEŞTII DE JOS împotriva deciziei comerciale nr. 142 din 28 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1574/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1425/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
