ICCJ. Decizia nr. 1290/2012. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1290/2012
Dosar nr. 7363/2/2011
Şedinţa publică din 8 martie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 110 din 4 octombrie 2011 a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatorii debitori S.S., O.A. şi S.D. în contradictoriu cu intimata creditoare AUTORITATEA PENTRU VALOARIFICAREA ACTIVELOR STATULUI Bucureşti.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut, în principal, că cei trei contestatori, O.A., S.D. şi S.S., moştenitori ai debitorului garant S.C. au primit la data de 4 august 2011 somaţia de plată întocmită de către intimata A.V.A.S. prin care li s-a pus în vedere să achite debitul restant în valoare de 505.067,52 dolari SUA rezultat din contractul de credit nr. 11069 din 16 noiembrie 1998 şi din contractul de ipotecă autentificat sub nr. 5861 din 16 noiembrie 1998.
Contestatorii au fost somaţi să plătească debitul restant încă din cursul anului 2006, după ce au dobândit calitatea de moştenitori ai defunctului S.C., însă, urmare a numeroaselor demersuri în justiţie prin care aceştia au solicitat să se constate încetarea contractului de credit nr. 11069/1998 încheiat între B.A. SA şi SC U.G. SRL şi încetarea contractului de ipotecă autentificat sub nr. 5861 din 6 noiembrie 1998, cu consecinţa anulării actelor de executare întocmite de A.V.A.S., abia la data de 13 februarie 2009 s-a decis în mod irevocabil (cum reiese din Decizia nr. 454/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) că executarea silită declanşată de intimată, pentru recuperarea creanţei cesionate, este justificată.
Împotriva deciziei nr. 454/2009 moştenitorii defunctului au formulat şi contestaţie în anulare, contestaţie ce le-a fost respinsă.
Reiese în mod clar că executarea silită a fost iniţiată de A.V.A.S. cu respectarea dispoziţiilor art. 12 alin. (5) din OUG nr. 51/1998, că dreptul acesteia de a cere executarea silită nu s-a prescris şi că nu a operat nici perimarea invocată de contestatori în temeiul art. 389 C. proc. civ., câtă vreme cesionarea creanţei garantate putea să declanşeze executarea silită fără nici o formalitate.
În speţă nu se poate discuta despre obligativitatea A.V.A.S. de a înainta încă o dată titlurile executorii ce stau la baza somaţiei din data de 4 august 2011.
Mai mult, câtă vreme dreptul de a cere executarea silită nu s-a prescris, A.V.A.S. poate să emită noi acte de executare iar contestatorii, deşi se prevalează de incidentul perimării, omit să specifice în concret care este ultimul act de executare în raport de care au invocat excepţia amintită a perimării.
Împotriva sentinţei civile nr. 110 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, au promovat recurs contestatorii S.S., O.A. şi S.D., care au criticat pentru nelegalitate şi netemeinicie această hotărâre judecătorească, solicitând în baza art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii contestaţiei la executare.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat argumentul că atât doctrina cât şi practica judiciară susţin în mod unanim că perimarea executării poate interveni şi în cazul în care executarea se face fără somaţie.
Intimata-pârâtă A.V.A.S. a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse de recurenţii reclamanţi, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente.
Contestatorii S.S., O.A. şi S.D. au solicitat în contradictoriu cu A.V.A.S. să se constate perimarea executării silite începute în anul 2006 de către A.V.A.S. în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de ipotecă autentificat sub nr. 5861 din 16 noiembrie 1998 şi contractul de credit nr. 11069 din 16 noiembrie 1998 încheiat între B.A. SA şi SC U.G. SRL, precum şi constatarea prescripţiei executării silite începute în anul 2011, cu finalitatea anulări actelor de executare întocmite de către pârâtă.
Documentaţia existentă la dosarul cauzei atestă că, iniţial, A.V.A.B. a preluat de la B.A. SA prin contractul de cesiune nr. 155582 din 15 decembrie 1999 creanţa faţă de SC U.G. SRL, în considerarea prevederilor OUG nr. 51/1998 şi ale art. 1390 C. civ., context în care au fost transmise şi drepturile accesorii, respectiv garanţiile reale constituite pentru asigurarea creditului.
Prin contractul de cesiune, B.A. a cesionat A.V.A.S. şi dreptul derivând din contractul de ipotecă autentificat sub nr. 5861 din 16 noiembrie 1998 prin care S.C. a fost de acord să garanteze împrumutul bancar aferent contractului de credit nr. 11069 din 16 noiembrie 1998.
Întrucât A.V.A.S. nu a reuşit să recupereze creanţa cedată de la debitorul principal, respectiv SC U.G. SRL, a început executarea garanţilor, iar din certificatul de moştenitor nr. 45 din 21 august 2003 apare că sunt moştenitori legali care au acceptat succesiunea, contestatorii S.S., O.A. şi S.D., fiind emise titlurile executorii către aceştia.
De remarcat că prin sentinţa comercială nr. 34 din 27 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatorii S.S., A.O. şi D.S. în contradictoriu cu A.V.A.S. Bucureşti, reţinându-se că A.V.A.S. are un drept de urmărire conferit de art. 1790 C. civ. a bunului ipotecat aflat în patrimoniul contestatorilor.
Soluţia expusă anterior a fost menţinută prin Decizia nr. 454 din 13 februarie 2009 a Secţiei Comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a respins recursul contestatorilor îndreptat împotriva sentinţei comerciale nr. 34 din 27 februarie2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, stabilindu-se că în condiţiile în care subzistă contractul de ipotecă ca accesoriu al contractului de împrumut apare justificat şi dreptul de a trece la executarea creanţei.
Corect instanţa de fond a apreciat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 conform cărora titlul executoriu se comunică debitorului şi se pune în executare fără nici o formalitate. Executarea creanţelor preluate de A.V.A.S. este încuviinţată fără somaţie, nefiind incidente dispoziţiile art. 389 C. proc. civ. ci dispoziţiile art. 390 alin. (1) C. proc. civ.
Este de necontestat că art. 390 C. proc. civ., potrivit căruia dispoziţiile art. 387 şi art. 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviinţează executarea fără somaţie, instituie o excepţie de la regula generală în materia executării silite.
Pentru aceste raţiuni, având în vedere că dreptul A.V.A.S. de a cere executarea silită nu s-a prescris şi nu a operat nici perimarea, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorii S.S., O.A. şi S.D. împotriva sentinţei civile nr. 110 din 4 octombrie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii S.S., O.A. şi S.D. împotriva sentinţei civile nr. 110 din 4 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 8 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1425/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1282/2012. Civil. Acţiune în constatare.... → |
|---|
