ICCJ. Decizia nr. 1284/2012. Civil. Fond funciar. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1284/2012
Dosar nr. 4092/1/2010
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală (în prezent, secţia I civilă) la data de 11 mai 2010 sub nr. 4092/1/2010, reclamantul V.S. a formulat cerere de revizuire a Deciziei civile nr. 7857 din 1 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate Intelectuală în Dosarul nr. 59/32/2009, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi I.V., Comisia Locală Bârgăuani de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi Comisia Judeţeană Neamţ de Stabilire a Dreptului de Proprietate privată asupra terenurilor, prevalându-se de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor cererii de revizuire, revizuentul a învederat că după pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită a descoperit înscrisuri noi reţinute de partea potrivnică, anume: Sentinţa civilă nr. 3705 din 19 octombrie 2009 a Judecătoriei Piatra-Neamţ şi Decizia civilă nr. 31R din 19 ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul Piatra-Neamţ.
Se mai arată că prin întâmpinarea formulată, pârâtul I.V. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale active şi excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii, iar pe fondul cauzei a învederat că terenul aparţine altei persoane pe nume D.F.
Revizuentul arată că intimata pârâtă Comisia Locală Bârgăuani de aplicare a Legii nr. 18/1991 a încălcat legea întrucât procesul-verbal atacat de reclamant a fost dat unei persoane străine de succesiunea defunctei P.M., iar din probatoriul existent la dosarul cauzei - certificatul de naştere şi certificatul de deces pe numele defunctei P.M. rezultă că pârâtul I.V. nu este fratele defunctei.
Revizuentul conchide în sensul că procesul-verbal atacat în justiţie este nul de drept, iar instanţa trebuia să constate nulitatea din oficiu.
Prin Decizia civilă nr. 7857 din 1 octombrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins ca inadmisibil recursul formulat de reclamantul V.S. împotriva Deciziei civile nr. 234 din 9 martie 2009 prin care Curtea de Apel Bacău a respins ca inadmisibilă o altă cerere de revizuire promovată de aceeaşi parte, împotriva Deciziei civile nr. 5 din 7 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bacău prin care s-a respins ca inadmisibil recursul formulat de reclamantul V.S. împotriva Deciziei civile nr. 1079 din 20 octombrie 2008 a Tribunalului Neamţ.
La termenul de azi, Înalta Curte, din oficiu a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, având în vedere cerinţa premisă din art. 322 alin. (1) C. proc. civ.
Textul menţionat prevede că se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul.
Aşadar, hotărârea dată de o instanţă de recurs este susceptibilă de revizuire, pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, doar în situaţia în care prin aceasta a fost evocat fondul cauzei; or, cerinţa de admisibilitate analizată nu este întrunită în ipoteza în care s-a respins recursul, cu atât mai mult cu cât motivul respingerii a fost acela al inadmisibilităţii căii de atac.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul V.S. împotriva Deciziei nr. 7857 din 1 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1283/2012. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 1286/2012. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
---|