ICCJ. Decizia nr. 1372/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1372/2012
Dosar nr. 10855/3/2010
Şedinţa publică de la 13 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 2 martie 2010, sub nr. 10855/3/2010, reclamantul N.S. a chemat în judecată pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa şi pe baza probelor ce se vor administra, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 Euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. din data efectuării plăţii, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative abuzive, cu caracter politic, luate împotriva sa prin dislocarea din zona frontierei de vest şi stabilirea domiciliului obligatoriu, în perioada 18 iunie 1951-27 iulie 1955, măsură luată prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 şi ridicată prin Decizia M.A.I. nr. 6100/1955, conform dispoziţiilor art. 5 şi urm. din Legea nr. 221 din 02 iunie 2009; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
Prin sentinţa civilă nr. 1403, pronunţată la data de 18 octombrie 2010, în dosarul nr. 10855/3/2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul N.S., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a echivalentului în lei a sumei de 500 Euro, calculat la cursul B.N.R din ziua plăţii, reprezentând daune morale suferite ca urmare a aplicării măsurii administrative cu caracter politic a stabilirii domiciliului obligatoriu faţă de reclamant în perioada 18 iunie 1951- 27 iulie 1955.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, în termen, reclamantul N.S., la data de 09 decembrie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată; pârâtul Statul Român-prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti - reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti - la data de 08 decembrie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la data de 09 decembrie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată.
Prin decizia civilă nr. 138 A, pronunţată la data de 3 mai 2011, în dosarul nr. 10855/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat de apelantul-reclamant N.S. împotriva sentinţei civile nr. 1403 din 18 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 10855/3/2010; a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că: a admis cererea, în parte, şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4.000 Euro în echivalentul în lei, reprezentând daune morale, şi a respins, ca nefondate, celelalte două apeluri formulate de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi apelanţii-pârâţi Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice-reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1403 din 18 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 10855/3/2010.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârilor pronunţate în cauză şi, pe fond, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii privind acordarea de despăgubiri morale, iar, în subsidiar, menţinerea hotărârii instanţei de fond, şi pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice-reprezentat de D.G.F.P. Bucureşti, solicitând admiterea recursului, aşa cum a fost formulat, şi modificarea sentinţei civile atacate, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată, şi, în subsidiar, reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligat Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice, suma de 4.000 Euro fiind mare.
In recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a arătat că hotărârea recurată este dată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 147 din Constituţia României şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dar şi sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului cu titlu de daune morale (motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
In recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentul-pârât Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice - reprezentat de D.G.F.P. Bucureşti a criticat decizia recurată ca fiind netemeinică şi nelegală (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) şi a invocat, în esenţă, următoarele motive:
Hotărârea instanţei de apel este criticabilă întrucât în mod greşit a dispus obligarea Statului Român - prin Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamant a sumei de 4.000 Euro, fără a avea în vedere că, deşi reclamantul a înţeles să-şi întemeieze cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009, iar în cursul soluţionării litigiului a fost pronunţată decizia nr. 1358/2010 de către Curtea Constituţională, prin care art. 5 alin. (1) lit. a) a fost declarat neconstituţional.
Apreciază recurentul-pârât că, întrucât art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstituţional prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, decizie definitivă şi general obligatorie, care se aplică în toate cauzele în curs de soluţionare, instanţa avea obligaţia de a soluţiona cauza exclusiv prin prisma temeiului de drept invocat de reclamant şi să respingă acţiunea ca atare, nemaifiind necesară analizarea cauzei prin prisma Constituţiei României şi altor reglementări internaţionale.
Aşadar, susţine recurentul-pârât, în speţă, se aplică legea în forma dobândită după declararea neconstituţionalităţii, chiar dacă această declarare s-a petrecut în cursul procesului; raportul juridic dedus judecăţii în curs are caracterul unei fapte în desfăşurare (facta pendentia), astfel că, ";legea nouă"; (forma legii după data la care decizia de neconstituţionalitate produce efecte), se aplică în virtutea principiului aplicării imediate a legii civile.
Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În esenţă, recursurile declarate conţin aceleaşi critici, urmând a fi analizate prin considerente comune.
Dat fiind că Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, a fost publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 789 din noiembrie 2011, criticile recurenţilor, referitoare la admiterea cererii reclamantului de acordare a daunelor morale, ce vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, urmează a fi analizate şi din perspectiva acesteia.
Problema de drept ce se impune a fi lămurită în cauza dedusă judecăţii nu este cea a îndreptăţirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condiţiile textului de lege anterior menţionat, ci aceea dacă respectivul text mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării în recurs, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360/2010, decizii publicate în M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, dată de la care au devenit obligatorii pentru instanţele de judecată.
După cum corect a reţinut şi instanţa de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
In raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, mai sus-menţionată, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Or, în speţă, la data publicării în M.Of. nr.761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind, deci, soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune nici că, fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.(l) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece, altfel, ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia interzice în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
In speţă, se reţine, de asemenea, că nu există, însă, un drept definitiv câştigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecţie, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, câtă vreme la data publicării deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.
In plus, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că, prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru toate aceste considerente, criticile recurentului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi ale recurentului-pârât Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice - reprezentat de D.G.F.P. Bucureşti sunt fondate, şi, în temeiul art. 312 alin. (1) şi alin. (3) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursurile formulate şi a modifica decizia atacată, în sensul admiterii apelurilor formulate de apelanţii-pârâţi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice-reprezentat de D.G.F.P. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr.l403 din 18 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă; va schimba în tot sentinţa civilă nr. 1403 din 18 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi, pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamantul N.S., ca neîntemeiată, şi va respinge apelul formulat de reclamantul N.S. împotriva sentinţei civile nr. 1403 din 18 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurentul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DF APEL BUCUREŞTI şi de recurentul-pârât STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE - reprezentat de D.G.F.P. Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 138 A din 3 mai 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Modifică decizia atacată, în sensul că: admite apelurile formulate de apelanţii-pârâţi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice - reprezentat de D.G.F.P. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1403 din 18 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Schimbă în tot sentinţa civilă nr. 1403 din 18 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi, pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamantul N.S., ca neîntemeiată.
Respinge apelul formulat de reclamantul N.S. împotriva sentinţei civile nr. 1403 din 18 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 13 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 12/2012. Civil. Acţiune în anulare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1799/2012. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
