ICCJ. Decizia nr. 141/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 141/2012
Dosar nr. 10384/1/2010
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2012
Asupra cauzei civile da faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 309 din 17 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au admis apelurile formulate de reclamantul Iordănescu Grigore şi de intervenientul P.C.I. împotriva sentinţei civile nr. 155 din 25 iunie 2009 a Tribunalului Gorj, secţia civilă în contradictoriu, cu intimaţii pârâţi E.M.R.P., S.N.L.O., E.M.M., intimaţii chemaţi în garanţie SC U.M.R. SA Rovinari, SC U. SA prin lichidator S.S.P.R.L. şi SC G. SRL; s-a desfiinţat sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Gorj.
Împotriva acestei decizii au promovat recurs reclamantul, intervenientul şi pârâta Exploatarea de Carieră Roşia, fiecare invocând motive proprii de nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 6562 din 3 decembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei invocate de recurenta E.C.R., privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 43 alin. (3) fraza a II-a şi art. 45 alin. (3) fraza a II-a din Legea nr. 64/1991; a fost admis recursul formulat de pârâta E.M.C.R. şi continuat de E.C.R.; s-a modificat decizia recurată, în sensul că au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamant şi intervenient; au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de reclamant şi intervenient împotriva deciziei civile nr. 309 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Intervenientul P.C.I. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei instanţei de recurs la data de 17 decembrie 2010, calea extraordinară de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală sub nr. 10384/1/2010.
Prin cererea de declarare a acestei căi de atac, contestatorul a învederat că va proceda la depunerea ulterioară a motivelor contestaţiei în anulare, printr-un memoriu separat, după ce va primi decizia nr. 6562/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul de judecată din 23 septembrie 2011, primul în cauză, Înalta Curte a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei în anulare în aplicarea dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatându-se lipsa părţilor la termen şi având în vedere că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin cererea formulată la 27 septembrie 2011, intimata pârâtă E.C.R. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, repunerea pe rol fiind dispusă pentru termenul de azi, 13 ianuarie 2012.
Constatând că nici până la această dată contestatorul intervenient nu a procedat la motivarea căii de atac, Înalta Curte, la termenul de azi a invocat excepţia nulităţii contestaţiei în anulare.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi formulată pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 317 (contestaţia în anulare propriu zisă sau obişnuită) ori art. 318 C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială), cea din urmă având ca obiect exclusiv deciziile instanţelor de recurs.
În Titlul V - Căile extraordinare de atac, Capitolul I1 - Contestaţia în anulare, reglementată prin dispoziţiile art. 317 - 321 C. proc. civ. nu se prevăd forme de procedură speciale, derogatorii de la dreptul comun în ce priveşte cererea prin care instanţa este învestită cu soluţionarea acestei căi extraordinare de atac, astfel că, Înalta Curte constată că în această materie este aplicabil dreptul comun.
Astfel, în Titlul II – Dispoziţii generale de procedură, art. 82 C. proc. civ. prevede că: „Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie făcută în scris şi să cuprindă arătarea instanţei, numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul lor şi ale reprezentantului, obiectul cererii şi semnătura.”
Aplicând această regulă generală în materia contestaţiei în anulare, rezultă că nerespectarea formelor de procedură pentru legala formulare a acesteia cu consecinţa legalei învestiri a instanţei, este susceptibilă să antreneze aplicarea sancţiunii nulităţii în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nulitate care, nefiind expres prevăzută de lege, este una virtuală.
Art. 105 alin. (2) C. proc. civ. dispune că: „Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămare se presupune până la dovada contrarie.”
Textul anterior interesează din perspectiva clasificării nulităţilor de procedură în exprese sau virtuale (cu efect în ce priveşte proba vătămării), fără însă a avea vreo influenţă asupra naturii imperative sau dispozitive a normei, întrucât pot exista norme imperative care prevăd expres nulitatea şi norme dispozitive care să prevadă explicit sancţiunea nulităţii, după cum pot exista şi norme dispozitive sau imperative pentru a căror încălcare să opereze o nulitate virtuală.
Aşa fiind, nerespectarea dispoziţiilor care prevăd în mod expres nulitatea va duce, după caz, la o nulitate absolută sau relativă, în funcţie de caracterul imperativ sau dispozitiv al normei încălcate, regula fiind valabilă şi în cazul nulităţilor virtuale.
Aplicând la materia contestaţiei în anulare cele redate cu privire la nulităţile de procedură, întrucât aceasta este o cale extraordinară de atac posibil a fi exercitată pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, normele ce o reglementează sunt norme de ordine publică.
În consecinţă, încălcarea oricăreia dintre ele atrage nulitatea absolută a actului de procedură neregulat sau defectuos îndeplinit, ceea ce este pe deplin aplicabil în privinţa unei cereri prin care partea arată că recurge la formularea unei contestaţii în anulare (astfel cum a procedat contestatorul), fără a indica însă ipoteza legală pe care se întemeiază dintre cele de la art. 317 şi 318 C. proc. civ., nulitatea fiind una virtuală.
Nulităţile absolute, de ordine publică pot fi invocate şi de instanţă din oficiu, astfel cum dispune art. 108 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte în aplicarea dispoziţiilor art. 317 şi 318 C. proc. civ. rap. la art. 105 alin. (2) şi art. 108 alin. (1) C. proc. civ., va constata nulitatea contestaţiei în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulă contestaţia în anulare formulată de contestatorul P.C.I., împotriva deciziei civile nr. 6562 din 3 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 139/2012. Civil. încuviinţare executare... | ICCJ. Decizia nr. 143/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
