ICCJ. Decizia nr. 143/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 143/2012
Dosar nr. 41849/3/2008
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 6 august 2007 pe rolul Judecătoriei sector 1 sub nr. 15860/299/2007, reclamantul F.L. a chemat în judecată pe pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti, A.V.A.S. şi SC Z. SA solicitând instanţei prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună restituirea imobilului situat în Bucureşti, Bd. Bucureştii Noi, sector 1, respectiv, teren în suprafaţă de 596 mp.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe depoziţiile art. 480 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 11698 din 1 octombrie 2008, Judecătoria sector 1 a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a procedat la declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului, secţia a V-a civilă, sub nr. 41849/3/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 1919 din 29 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S., respingând pe calea acestei excepţii cererea de chemare în judecată împotriva A.V.A.S., s-a admis cererea formulată în contradictoriu cu celelalte două pârâte şi s-a dispus obligarea pârâtei SC Z. SA să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 596 mp, situat în Bucureşti, Bd. Bucureştii, sector 1, conform raportului de expertiză efectuat de expert B.I.D.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta SC Z. SA a formulat apel criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 548 din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiată acţiunea în contradictoriu cu SC Z. SA; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Reclamantul a promovat recurs împotriva acestei decizii, prevalându-se de ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La termenul de judecată din 1 octombrie 2010, Înalta Curte a suspendat soluţionarea recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatându-se absenţa ambelor părţi şi având în vedere că niciuna dintre ele nu a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Înalta Curte constată că de la data suspendării cauzei niciuna din părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., părţile fiind legal citate pentru termenul de azi, 13 ianuarie 2012.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an”.
Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speţă, de la data când a intervenit suspendarea (1 octombrie 2010) şi până la data repunerii pe rol din oficiu (13 noiembrie 2011), cursul perimării nu a fost întrerupt, dosarul fiind lăsat în nelucrare.
Faţă de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părţii, Înalta Curte constată incidenţa art. 248 alin. (1) C. proc. civ., sens în care se va dispune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantul F.L. împotriva deciziei nr. 548 din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 141/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 144/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
