ICCJ. Decizia nr. 144/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 144/2012
Dosar nr. 695/45/2009
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 17 iunie 2009, Tribunalul Iaşi a suspendat judecarea recursului formulat de P.I. în baza dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ., având în vedere că revizuentul nu şi-a indicat domiciliul corect pentru a se putea îndeplini procedura de citare cu acesta, ceea ce a împiedicat desfăşurarea normală a procesului.
Împotriva acestei încheieri, P.I. a formulat recurs, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin încheierea de şedinţă din 16 octombrie 2009, Curtea de Apel Iaşi a suspendat judecarea recursului, în baza dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă.
Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de revizuire recurentul P.I., susţinând prin motivele cererii de revizuire că au fost încălcate dispoziţiile Constituţiei României, ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi ale altor convenţii şi tratate privind drepturile omului la care România este parte.
Instanţa de revizuire a procedat la stabilirea taxelor judiciare de timbru datorate, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 146/1997 şi art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Revizuentul s-a prezentat în instanţă şi a susţinut că nu este necesară achitarea taxelor judiciare ce i-au fost puse în vedere.
Pentru termenul de judecată din 20 noiembrie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a procedat la citarea revizuentului cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru datorate de 10 lei - taxă judiciară de timbru şi 0,15 lei timbru judiciar.
În şedinţa publică din 20 noiembrie 2009, revizuentul prezent personal în instanţă a învederat că nu înţelege să achite taxele judiciare, astfel că, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia netimbrării cererii, astfel că s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
În consecinţă, prin decizia civilă nr. 556 din 20 noiembrie 2009 instanţa a decis anularea ca netimbrată a cererii de revizuire pentru neconformarea revizuentului la obligaţiile fiscale despre care a fost înştiinţat în mod legal.
Împotriva acestei decizii, revizuentul a promovat recurs la 27 noiembrie 2009, fără a proceda la motivarea căii de atac, dosarul fiind înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a fost înregistrat pe rolul Secţiei Civile şi de Proprietate Intelectuală sub nr. 695/45/2009.
La primul termen de judecată acordat în cauză, respectiv, 7 mai 2010, nefiind solicitată judecarea cauzei în lipsă de niciuna dintre părţi, s-a dispus suspendarea soluţionării pricinii, dată fiind absenţa ambelor părţi, măsura suspendării fiind prioritară faţă de dispoziţiile imperative ale art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în raport cu invocarea altor incidente procedurale (excepţia inadmisibilităţii recursului promovat împotriva unei decizii irevocabile).
Înalta Curte constată că de la data suspendării cauzei niciuna din părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., părţile fiind legal citate pentru termenul de azi, 13 ianuarie 2012.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an”.
Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speţă, de la data când a intervenit suspendarea (7 mai 2010) şi până la data repunerii pe rol din oficiu (15 noiembrie 2011), cursul perimării nu a fost întrerupt, dosarul fiind lăsat în nelucrare.
Faţă de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părţii, Înalta Curte constată incidenţa art. 248 alin. (1) C. proc. civ., sens în care se va dispune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de revizuentul P.I. împotriva deciziei nr. 556 din 20 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 143/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 145/2012. Civil. încuviinţare executare... → |
---|