ICCJ. Decizia nr. 1493/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1493/2012
Dosar nr. 93 5 7/99/2011
Şedinţa Camerei de consiliu din 02 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul Sindicatul Naţional al funcţionarilor publici în calitate de reprezentant legal al membrilor de sindicat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a solicitat să se constate prelungirea de drept a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator cu încă un an, respectiv până în data de 23 martie 2011, să oblige pârâta la plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2010, restante începând cu 10 mai 2010, plata premiului anual cuvenit salariaţilor pe anul 2009, plata de daune interese, cu cheltuieli de judecată.
În şedinţa publică din 14 aprilie 2011 s-a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanţii B.D., U.M.V., A.G. şi s-a invocat excepţia necompetenţei teritoriale.
Prin Sentinţa civilă nr. 3738 din 14 aprilie 2011 Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Iaşi, reţinând că potrivit art. 282 alin. (2) C. mun. competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă aparţine instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul sau reşedinţa reclamantului.
S-a reţinut că, având în vedere că domiciliul reclamanţilor este situat în judeţul Iaşi, cum normele legale referitoare la competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă au caracter absolut, în temeiul Legii nr. 54/2003 sindicatul acţionând numai în calitate de mandatar al salariaţilor reclamanţi, care sunt membri ai săi, s-a declinat competenţa de a soluţiona cauza în favoarea Tribunalului Iaşi, în circumscripţia căruia se află domiciliul reclamanţilor.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi cu nr. 9357/99/2011.
La termenul din data de 16 decembrie 2011 pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi, arătând că potrivit practicii constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa teritorială aparţine instanţei de la sediul sindicatului, iniţiator al acţiunii şi nu de la domiciliul fiecărui membru de sindicat, pentru care a fost promovată acţiunea.
La rândul său, Tribunalul Iaşi, Secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 2839/2011, a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că, prin Deciziile nr. 885/2011 şi nr. 943/2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, soluţionând conflicte negative de competenţă, că în raport de dispoziţiile legale, sindicatul are legitimitate procesuală activă în temeiul legii, el nefiind doar un reprezentant al membrilor săi, iar competenţa teritorială este determinată de sediul sindicatului potrivit art. 284 alin. (2) C. mun.
S-a arătat că, mai mult, chiar în această acţiune soluţia de principiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost reafirmată, întrucât ca urmare a disjungerii acţiunii pentru o parte dintre reclamanţi, Tribunalul Braşov a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat dosarul în favoarea Tribunalului Bucureşti, iar Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă s-a pronunţat prin Decizia civilă nr. 6811 din 05 octombrie 2011 prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti.
În concluzie, s-a reţinut că, pentru identitate de raţiune, soluţia de principiu trebuie aplicată şi în prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât argumentele instanţei iniţial învestite nu sunt sustenabile din punct de vedere procesual, în condiţiile în care, faţă de obiectul cererii şi litisconsorţiul procesual opera legal o prorogare de competenţă. Astfel, conform art. 47 C. proc. civ. mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţie comună ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză. Or, în materia litisconsorţiului procesual civil, operează de drept prorogarea legală de competenţă, peste şi în pofida unei norme exclusive de competenţă teritorială.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, cauza a fost transmisă Înaltei Curţi pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Legal învestită, faţă de dispoziţiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Cererea ce a învestit instanţa de judecată a fost formulată de către Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, în valorificarea unor drepturi aparţinând membrilor de sindicat referitoare la prelungirea de drept a contractului colectiv de muncă, obligarea la plata drepturilor salariale restante, la plata premiului anual cuvenit salariaţilor şi la plata daunelor interese pentru fiecare salariat.
Declinarea reciprocă de competenţă a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv dacă aceasta trebuie recunoscută sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca raportat la sediul/domiciliul acestora să se stabilească şi competenţa teritorială, conform art. 284 alin. (2) C. mun.
Această dispută jurisdicţională a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 se recunoştea organizaţiilor sindicale posibilitatea de a formula acţiuni în justiţie în numele şi interesul membrilor lor (în valorificarea aşadar, a drepturilor acestora) dar fără a avea nevoie de mandat expres din partea lor.
Norma legală conducea la o confuzie între calitatea de reprezentant şi aceea de reclamant, care a fost tranşată însă, prin noua Lege a dialogului social nr. 62/2011 (care a abrogat printre altele, şi Legea nr. 54/2003).
Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, atribuţii în exercitarea cărora au dreptul de a introduce orice acţiune în justiţie în numele membrilor lor.
De asemenea, se statuează expres (alin. (3) al art. 28) că în exercitarea acestor atribuţii, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.
Aşadar, în determinarea competenţei teritoriale în asemenea cauze în care sindicatului i se recunoaşte calitatea nu doar de a acţiona (de reprezentant), ci legitimare procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, se va ţine seama, în sensul art. 284 alin. (2) C. mun., de sediul sindicatului-reclamant.
Cum în speţă, sediul sindicatului se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, în favoarea acestei instanţe, pe calea regulatorului, va fi stabilită competenţa de soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1484/2012. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 1500/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
