ICCJ. Decizia nr. 1506/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1506/2012
Dosar nr. 426/115/2010
Şedinţa publică din 5 martie 2012
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 5 februarie 2010 la Tribunalul Caraş-Severin reclamantul G.R. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Caraş-Severin, şi a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale în baza art. 2 lit. f) şi art. 5 din Legea nr. 221/2009.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 18 iunie 1951, în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951, el împreună cu părinţii, cu doi fraţi şi o soră au fost deportaţi, sub pază armată, în Câmpia Bărăganului, unde au fost transportaţi cu vagoane pentru mărfuri. Au fost debarcaţi sub cerul liber, locul fiecărei familii fiind marcat prin ţăruşi înfipţi în pământ.
Prin Sentinţa civilă nr. 884 din 19 mai 2010 Tribunalul Caraş-Severin a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 80.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, cu titlul de despăgubiri morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin H.C.M. nr. 200/1951 s-a hotărât ca locuitorii zonei de frontieră cu Iugoslavia de pe o fâşie de 25 km de la graniţă să fie strămutaţi în interiorul ţării, iar la data de 05 iunie 1951 Ministerul Afacerilor Interne a emis hotărârea pentru declanşarea acţiunii.
Prin stabilirea domiciliului obligatoriu au fost cauzate familiei prejudicii atât materiale cât şi morale, afectându-le membrilor acesteia viaţa ulterioară şi încălcându-se dreptul personal nepatrimonial la libertate, fiind afectate onoarea şi reputaţia celor strămutaţi, şi având impact şi asupra vieţii private a familiei.
Împotriva acestei sentinţe pârâtul a declarat apel.
În motivarea apelului, s-a arătat că reclamantul şi antecesorii săi nu au suferit o condamnare cu caracter politic, ci au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic şi că, prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 221/2009 pentru acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral.
S-a mai arătat că acordarea despăgubirilor morale nu se justifică, întrucât drepturile prevăzute şi acordate în baza Decretului-lege nr. 118/1990 reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu suficiente.
S-a criticat şi cuantumul despăgubirilor acordate, nejustificat în raport cu prejudiciul real suferit.
Prin Decizia nr. 413 A din 2 martie 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a respins în totalitate acţiunea.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că motivul pentru care reclamantul nu are dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este faptul că acest text legal, care reprezintă temeiul juridic al acţiunii, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, decizie publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Curtea Constituţională a reţinut că reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu a fost temeinic fundamentată şi încalcă normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000, determinând incoerenţă şi instabilitate legislativă.
Din această cauză s-a ajuns la existenţa unor reglementări paralele şi care au aceeaşi finalitate în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă. Curtea Constituţională a ajuns la această concluzie având în vedere faptul că art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 are scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, diferenţa constând doar în modalitatea de plată a despăgubirilor morale, adică prestaţii lunare, până la sfârşitul vieţii, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 şi o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
În fine, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
În conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituţie şi cu art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile legale constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, prevederile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform art. 147 alin. (4) din Constituţie şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de la data publicării deciziile prin care se constată neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale sunt general obligatorii şi au putere de lege numai pentru viitor.
În cazul de faţă, Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010. Termenul de 45 de zile a expirat fără ca Parlamentul să pună de acord prevederile legale declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Prin urmare, această decizie a Curţii Constituţionale a devenit obligatorie pentru instanţă.
Art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care reprezintă temeiul juridic al acţiunii reclamantului G.R., şi-a încetat efectele juridice.
Inexistenţa temeiului juridic atrage nelegalitatea acţiunii reclamantului sub aspectul dreptului la despăgubiri morale.
S-a mai reţinut că reclamantul nu poate pretinde că avea, anterior deciziei Curţii Constituţionale, un ";bun"; în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului generată de aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie. Avea doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească, pe care însă o putea pune în executare doar în momentul rămânerii definitive în apel.
În cazul de faţă nu s-a pronunţat încă o hotărâre definitivă, cauza aflându-se în apel, care are un caracter devolutiv, instanţa fiind îndreptăţită să exercite un control complet asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii atacate.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor reclamantul a susţinut că decizia recurată este dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece din probele administrate rezultă că întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de el şi familia sa ca urmare a măsurii strămutării.
S-a mai arătat că suma de 80.000 lei acordată de prima instanţă cu titlu de despăgubiri morale reprezintă o despăgubire echitabilă şi din perspectiva principiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, reprezentând o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, fără a fi o amendă excesivă pentru autorii prejudiciului.
La termenul de judecată din 5 martie 2012 Înalta Curte a invocat excepţia tardivităţii recursului.
Faţă de excepţia invocată din oficiu Înalta Curte apreciază că este întemeiată şi o va admite ca atare, pentru următoarele considerente:
Aşa cum rezultă din dovada aflată la dosarul Curţii de Apel Timişoara, recurentului i-a fost legal comunicată decizia la data de 24 martie 2011, iar recursul a fost declarat la 26 aprilie 2011.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Termenul de recurs este un termen legal imperativ, astfel încât nerespectarea lui va atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, cu consecinţa respingerii recursului ca tardiv formulat, recursul fiind declarat peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul G.R. împotriva Deciziei nr. 413/A din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1500/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1508/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
