ICCJ. Decizia nr. 1508/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1508/2012
Dosar nr. 793/115/2010
Şedinţa publică din 5 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin la 10 martie 2010, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 221/2009, reclamanţii S.R. şi T.O. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale pentru măsura administrativă cu caracter politic a dislocării şi stabilirii domiciliului obligatoriu luată prin decizia M.A.I. nr. 200/1951, pentru perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955.
Tribunalul Caraş-Severin, prin Sentinţa civilă nr. 909 din 25 mai 2010, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi şi l-a obligat pe pârât la plata către reclamanţi a sumei de 75.000 euro, echivalentul în lei la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că măsura dislocării şi stabilirii domiciliului obligatoriu în Câmpia Bărăganului, măsură dispusă prin H.C.M. nr. 344 din 15 martie 1951, se încadrează în dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 221/2009, şi a produs consecinţe în planul vieţii private a familiei reclamanţilor, după momentul întoarcerii acasă, respectiv după aproape cinci ani, când au găsit în locul gospodăriei o casă complet distrusă. S-a apreciat că sunt întrunite dispoziţiile art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009, considerându-se că suma de câte 5.000 euro/persoană/an de deportare reprezintă o reparaţie echitabilă, raportat la importanţa valorii morale lezate.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel ambele părţi.
Prin Decizia civilă nr. 94 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor în totalitate.
Prin aceeaşi hotărâre s-a respins apelul reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel având în vedere motivul de ordine publică pus în discuţie la şedinţa din 26 ianuarie 2011, constând în admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, a reţinut că prevederile legale constatate neconstituţionale şi-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate, la fel ca normele abrogate.
S-a considerat că se impune această soluţie chiar dacă procesul se află în faza apelului, având în vedere că norma constatată ca fiind neconstituţională a dat naştere unei situaţii juridice legale obiective, în curs de desfăşurare, care nu era pe deplin constituită până la pronunţarea unei hotărâri definitive.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii S.O. şi S.R., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenţii au susţinut că hotărârea instanţei de apel este netemeinică şi nelegală, întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că întrunesc condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin privarea de libertate urmare a măsurii strămutării impuse de autorităţile comuniste.
S-a susţinut că în stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanţa trebuie să stabilească un echilibru între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi niciodată înlăturat în totalitate şi daunele acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură să-i atenueze suferinţele, fără a se ajunge în situaţia îmbogăţirii fără just temei.
Intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La prima zi de înfăţişare în recurs, Curtea, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 304 şi 306 C. proc. civ.
Examinând cu prioritate excepţia invocată din oficiu Curtea va constata că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac şi dezvoltarea lor.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
În cauză, recurenţii reclamanţi nu s-au conformat dispoziţiilor înscrise în art. 3021 şi 304 C. proc. civ., întrucât, deşi au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., s-au referit exclusiv la probele administrate şi criteriile pentru stabilirea daunelor morale, precizând că întrunesc condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin măsura deportării.
Ca atare, se va constata că niciuna dintre susţinerile recurenţilor nu se circumscrie soluţiei pronunţate de instanţa de apel, în sensul inexistenţei temeiului juridic al acordării despăgubirilor morale, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
În consecinţă, Curtea va reţine că nu există critici de nelegalitate care să permită cenzurarea deciziei recurate, din perspectiva motivării soluţiei instanţei de apel, nefiind posibilă încadrarea motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu o nemotivare a căii de atac.
Din dezvoltarea motivelor de recurs invocate nu rezultă care este textul de lege încălcat şi nici în ce constă greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii sau schimbarea naturii ori înţelesului vădit neîndoielnic al acestuia, reclamanţii referindu-se doar la criteriile generale ce trebuie avute în vedere la stabilirea daunelor morale deşi, prin hotărârea apelată s-a reţinut inexistenţa temeiului juridic pe care şi-au întemeiat acţiunea.
În consecinţă, Curtea, în temeiul art. 306 alin. ultim C. proc. civ., va constata nulitatea recursului reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii S.O., S.R. şi T.O. împotriva Deciziei nr. 94 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1506/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1509/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
