ICCJ. Decizia nr. 1509/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1509/2012
Dosar nr. 1502/30/2010
Şedinţa publică din 5 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Timiş la data de 3 martie 2010 reclamanta G.E. (fostă B.) a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat obligarea pârâtului la despăgubiri morale în cuantum de 50.000 euro în baza Legii nr. 221/2009.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în anul 1944 a fost luată, din localitatea Peciul Nou, împotriva voinţei ei, de armatele germane aflate în retragere şi, împreună cu bunica sa, alături de alţi prizonieri, şi o mătuşă, din localitatea Peciul transportată cu vagoane de marfă până în Cehoslovacia într-un lagăr de lângă localitatea Kharzbod.
Prin Sentinţa civilă nr. 2504 din 5 octombrie 2010 Tribunalul Timiş a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 10.000 euro, reprezentând despăgubiri morale. A respins în rest acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta G.E. poate beneficia de dispoziţiile Legii nr. 221/2009 fiind deportată împreună cu familia în localitatea Kharzbod într-un lagăr.
Legea cu nr. 221/2009 conferă în mod expres calitate procesuală activă atât persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cât şi soţului sau descendenţilor până la gradul al II-lea inclusiv.
Prin urmare, prima instanţă a apreciat că inadmisibilitatea acţiuni, invocată de către pârât prin întâmpinare, este neîntemeiată şi a respins-o.
Măsura administrativă a deportării se încadrează în cazurile reglementate de Legea nr. 221/2009.
Împotriva acestei sentinţe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Timiş a declarat apel.
În motivarea apelului s-a arătat că în cauză trebuie avute în vedere Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.354 din 20 octombrie 2010 şi nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, prin care au fost declarate neconstituţionale art. I pct. 1 şi art. II din O.U.G. nr. 62/2010, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în raport cu care acţiunea reclamantei se impune a se respinge.
S-a susţinut şi faptul că pentru prejudiciul moral invocat de reclamantă există deja legislaţie în baza căreia s-au acordat măsuri reparatorii, făcându-se referire la Decretul-lege nr. 118/1990 şi la Legea nr. 214/1999.
Prin Decizia nr. 439 A din 12 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, a fost admis apelul pârâtului, a schimbat în parte hotărârea în sensul că a respins în totalitate acţiunea.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că privarea de libertate suferită de reclamanta G.E. nu se datorează unei condamnări cu caracter politic şi nici unei măsuri administrative cu caracter politic, aşa cum sunt acestea definite prin Legea nr. 221/2009.
Reclamanta a fost prizonieră de război în perioada 1944 - 1945 într-un lagăr din Cehoslovacia, unde a fost dusă de armata germană aflată în retragere.
Starea de prizonierat reprezintă o privare de libertate determinată de legile specifice stării de război.
În speţă însă, privarea de libertate a reclamantei nu a fost o măsură luată de statul român, ci de statul german. Prin urmare, nu se poate reţine în sarcina statului român încălcarea dreptului la libertate al reclamantei.
Întrucât prizonieratul reclamantei nu a reprezentat o condamnare din partea statului român şi nici o măsură dispusă de organele fostei miliţii sau securităţi din România, nu face obiectul Legii nr. 221/2009.
În altă ordine de idei, şi în situaţia în care starea de prizonierat ar fi făcut obiectul Legii nr. 221/2009, după constatarea ca fiind neconstituţionale a dispoziţiilor art. 5 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 221/1009 prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, nu mai există temeiul juridic pentru acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs fără a indica motivele de recurs potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor a arătat că a fost luată prizonieră, lucru atestat de tabelul nominal nr. 2025/1944, ce cuprinde locuitorii din Peciul Nou, care ";au plecat cu armatele inamice";. Aşa fiind despăgubirile sunt solicitate în temeiul prevederilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, unde sunt trecute ca beneficiare a acestor dispoziţii persoanele ";deportate în străinătate ori constituite în prizonieri";.
La termenul de judecată din 5 martie 2012 Înalta Curte a invocat excepţia nulităţii recursului, dat fiind că susţinerile recurentei din motivarea căii de atac nu pot fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanţă, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., reţinând cauza spre soluţionare pe acest aspect.
Faţă de excepţia invocată din oficiu Înalta Curte apreciază că este întemeiată şi o va admite ca atare, pentru următoarele considerente:
În cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei, care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fraze şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată reţine măcar din oficiu vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
Or, din perspectiva celor expuse, este de reţinut că recurenta nu face critici propriu-zise la adresa hotărârii recurate.
Cum recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ. şi cum criticile formulate de recurentă nu se circumscriu acestui cadru legal, urmează a se constata nulitatea recursului, conform art. 3021, lit. ";c)"; C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta G.E. împotriva Deciziei nr. 439/A din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1508/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1512/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
