ICCJ. Decizia nr. 1530/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1530/2012
Dosar nr. 21647/3/2008
Şedinţa publică de la 6 martie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia civilă nr. 219 A din 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins apelul Primăriei municipiului Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 323 din 9 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă. A admis apelul reclamanţilor V.D., O.M. şi C.F. împotriva aceleiaşi sentinţe. A schimbat în parte sentinţa în sensul că a dispus restituirea în natură către reclamanţi a imobilelor teren în suprafaţă de 818 mp, identificat prin raportul de expertiză prin punctele I-L-M-N-O-F-34-G-H şi construcţia CI în suprafaţă de 323 mp existentă pe teren. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 care s-a finalizat cu emiterea Dispoziţiei nr. 10161/2008 prin care s-au stabilit măsuri reparatorii în echivalent, decizie care a fost contestată prin acţiunea obiect al prezentei cauze.
În măsura în care a constatat că dispoziţia nu corespunde cerinţelor legii şi a anulat-o, prima instanţă trebuia în mod direct să dispună restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil. Aceste considerente au constituit argumentele avute în vedere la pronunţarea Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost admis recursul în interesul legii în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Raportându-şi soluţia pe care a pronunţat-o şi la raportul de expertiză întocmit de experta A.M., prima instanţă în mod greşit a hotărât că dispoziţia de restituire în natură priveşte imobilul compus din teren în suprafaţă de 88 mp şi construcţia CI existentă pe acesta, întrucât din conţinutul raportului de expertiză rezultă că suprafaţa de teren ce ar putea fi restituită în natură are în realitate 818 mp.
Cât priveşte apelul declarat de Primăria municipiului Bucureşti, s-a arătat că susţinerea acesteia în sensul că prin hotărârea atacată s-ar fi încălcat principiul aducerii la îndeplinire a unei hotărâri definitive şi irevocabile prin care a fost obligată să emită o dispoziţie privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în str. N., sector 2 nu prezintă relevanţă întrucât printre înscrisurile ce au constituit documentaţia pe care a avut-o în vedere la emiterea dispoziţiei date în baza hotărârii nu se regăseşte şi această hotărâre judecătorească. Pe de altă parte, hotărârea nu se regăseşte nici în materialul probator administrat în prezenta cauză.
Reprezentantul apelantei nu a fost de acord cu administrarea probei cu expertiză, nu a formulat obiective pentru această probă solicitată de contestatori şi nici nu a învestit instanţa de apel cu o cerere în acest sens.
Susţinerea potrivit căreia imobilul revendicat aparţine patrimoniului SC I. SA, astfel cum rezultă din Decizia nr. 1666/2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, nu poate fi primită deoarece prin această hotărâre s-a lămurit dispozitivul unei alte hotărâri prin care a fost admisă acţiunea reclamanţilor şi s-a anulat în parte certificatul de atestare a dreptului de proprietate a SC I. SA în ceea ce priveşte suprafaţa de 1420 mp teren situat în Bucureşti, str. N.
2. Recursul
2.1. Motive
Pârâţii Primăria municipiului Bucureşti şi municipiul Bucureşti, prin Primarul General au declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care au formulat următoarele critici:
Hotărârea este nelegală întrucât pârâţii nu au calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte restituirea în natură a imobilului care nu face parte din domeniul privat al municipiului Bucureşti, fiind atribuit prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor.
Are calitate procesuală pasivă pentru restituirea în natură doar SC I. SA.
La dosar nu se regăseşte o situaţie juridică clară şi la zi a imobilului în litigiu.
Primăria municipiului Bucureşti nu are capacitate procesuală de folosinţă în litigiu, faţă de dispoziţiile Legii nr. 215/2001, ci în proces trebuie să stea municipiul Bucureşti.
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au încălcat principiul obligativităţii aducerii la îndeplinire a unei hotărâri definitive şi irevocabile. Prin Sentinţa civilă nr. 513/2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, Primăria municipiului Bucureşti a fost obligată să emită o dispoziţie privind acordarea de despăgubiri reclamanţilor pentru imobilul situat în Bucureşti, str. N. S-a arătat că imobilul nu poate fi restituit în natură întrucât a fost finisat, extins şi transformat de Ministerul de Interne şi ca atare este un imobil nou faţă de cel iniţial preluat.
Nu s-a stabilit ca obiectiv al expertizei obligaţia expertului de a preciza dacă imobilul solicitat este unul şi acelaşi cu cel preluat de stat în 1956.
Imobilul revendicat este evidenţiat în patrimoniul SC I. SA, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/12001.
2.2 Analiza recursului
Recursul este întemeiat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Prin notificarea înregistrată sub nr. 1347 din 13 iulie 2001, V.D., O.M. şi C.O. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. N.
În aplicarea Sentinţei civile nr. 513/2002, prin care Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a obligat Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria municipiului Bucureşti, în soluţionarea notificării, să emită o dispoziţie motivată privind oferta de acordare a despăgubirilor băneşti, Primăria municipiului Bucureşti a emis Dispoziţia nr. 10.161 din 11 aprilie 2008.
Atât din considerentele sentinţei enunţate, cât şi ale deciziei date asupra recursului exercitat împotriva sa rezultă că instanţele de contencios administrativ nu au analizat fondul raportului juridic vizând posibilitatea restituirii în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. N., ci au obligat la emiterea unei dispoziţii în soluţionarea notificării.
În cuprinsul Dispoziţiei nr. 10.161 din 11 aprilie 2008 s-a reţinut că ";terenul pentru care se solicită acordarea de măsuri reparatorii este în prezent inclus în actualul imobil numerotat cu nr. X - Y din str. N., unde în prezent funcţionează SC I. SA";.
Pe de altă parte, în raportul de expertiză efectuat în primă instanţă s-a arătat că ";imobilul în litigiu este ocupat de SC I. SA (...) şi identificarea imobilului s-a realizat în baza planurilor cadastrale şi a planului de situaţie al imobilelor nr. X şi nr. Y";";.
Faţă de menţiunile din cele două mijloace de probă, prin obligarea Primăriei municipiului Bucureşti la restituirea în natură a terenului situat în str. N. - şi a construcţiei aflate pe teren - instanţa de apel nu a lămurit situaţia de fapt şi de drept a terenului, respectiv dacă acesta mai are sau nu numărul din nomenclatorul stradal pretins prin notificare şi dacă se află sau nu în patrimoniul SC I. SA, astfel încât să se poată determina dacă restituirea în natură poate fi dispusă şi, în caz de răspuns afirmativ, cui îi revine această obligaţie. Pentru lămurirea acestui aspect urmează a se ţine cont şi de faptul că prin Dispoziţia nr. 8807 din 28 septembrie 2007, Primăria municipiului Bucureşti a dispus restituirea în natură în proprietatea lui H.G. un apartament situat în imobilul din Bucureşti, str. N. nr. X, terenul în suprafaţă de 507,62 mp fiindu-i atribuit în folosinţă.
Pentru a răspunde criticii formulate în apel de către Primăria municipiului Bucureşti, în sensul că imobilul construcţie este unul nou faţă de cel preluat de la autorul contestatorilor, ceea ce ar atrage incidenţa prevederilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel trebuia să pună în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize având un asemenea obiectiv, nefiind suficient că în practicaua încheierii de dezbateri s-a reţinut că părţile nu mai au probe de administrat.
Administrarea probei cu expertiză era esenţială stabilirii adevărului judiciar în cauză, motiv pentru care trebuia dispusă chiar din oficiu şi să se procedeze în sensul art. 1711 C. proc. civ. Numai dacă niciuna dintre părţi nu era de acord cu achitarea onorariului expertului, iar acesta ar fi refuzat ca onorariul să-i fie achitat ulterior, în cadrul cheltuielilor de judecată la care ar fi fost obligată partea căzută în pretenţii, se putea trece la judecarea procesului în lipsa expertizei.
Faţă de cele ce preced, pentru a determina felul măsurilor reparatorii ce se cuvin reclamanţilor, precum şi persoana obligată să le acorde, Înalta Curte apreciază că se impune administrarea de probe suplimentare constând, în principal, în expertiză, pentru a se stabili dacă terenul ce formează obiectul notificării este sau nu în patrimoniul SC I. SA şi dacă imobilului construcţie identificat în expertiza efectuată în primă instanţă ca fiind CI îi sunt aplicabile prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001.
În temeiul art. 312 alin. (3) şi art. 313 C. proc. civ. recursul va fi admis şi hotărârea va fi casată cu trimitere la aceeaşi instanţă spre o nouă judecată a apelurilor declarate de reclamanţii V.D., O.M. şi C.F. şi de pârâta Primăria municipiului Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 323 din 9 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii Primăria municipiului Bucureşti şi municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva Deciziei civile nr. 219 A din 10 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, şi în consecinţă:
Casează decizia şi trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti spre o nouă judecată a apelurilor declarate de reclamanţii V.D., O.M. şi C.F. şi de pârâta Primăria municipiului Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 323 din 9 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1512/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1531/2012. Civil → |
|---|
