ICCJ. Decizia nr. 1536/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1536/2012
Dosar nr. 20185/3/2010
Şedinţa publică din 6 martie 2012
În temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (2) C. proc. civ. rămâne în pronunţarea asupra recursului.
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 23 aprilie 2010, reclamanţii S.F., S.M. şi S.R.A. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, la cursul BNR, reprezentând preţul de piaţă al imobilului situat în Bucureşti, Str. A.M.Z., pct. 1, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, reclamanţii au arătat că, la data de 26 septembrie 1996, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 184/27543, au cumpărat de la Primăria Municipiului Bucureşti, prin SC H.N. SA, imobilul compus din 4 camere, situat la adresa menţionată, iar la data de 16 martie 2004, au fost chemaţi în judecată de E.C.V., căreia, prin Decizia civilă nr. 984 din 9 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, i s-a admis acţiunea în revendicare.
S-a precizat că, urmare a pronunţării deciziei menţionate, au fost obligaţi să îi lase acesteia în deplină proprietate şi posesie imobilul, fără a se da relevanţă bunei lor credinţe la momentul contractării cu autoritatea administrativă locală, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi faptului că fosta construcţie a fost demolată şi s-a edificat una nouă pe fosta amprentă, cu 12 camere, în loc de 4, câte existau iniţial.
La termenul de judecată de la 17 iunie 2010, reclamantul a precizat că înţelege să se judece în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi nu cu Ministerul Finanţelor Publice.
Tribunalul, din oficiu, a invocat la acelaşi termen excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în raport cu temeiul cererii de chemare în judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 908 din 17 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea reclamanţilor ca fiind formulată împotriva unui pârât fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că Legea nr. 10/2001, prin dispoziţiile sale speciale, stabileşte calitatea de pârât a Ministerul Finanţelor Publice, în nume propriu şi nu ca reprezentant al Statului Român, conform art. 25 din Decretul-Lege nr. 31/1954.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanţii S.F., S.M. şi S.R.A. criticând-o pentru ignorarea autorităţii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 984 din 9 iunie 2009 a Secţiei a III-a a Curţii de Apel Bucureşti.
De asemenea, s-a susţinut că, prin Hotărârea nr. 117 din 23 octombrie 1996, fostul Primar al Capitalei a eliminat, în mod unilateral, din contracte, clauza de răspundere pentru evicţiune, Primăria Generală exonerându-se de responsabilitate, cu atât mai mult cu cât fusese mandatată doar să înstrăineze acele mijloace de inventar date în administrarea fostelor ICRAL-uri, operaţiune pentru care încasa un comision de 1%.
Apelanţii reclamanţi au învederat că nu le poate fi refuzată cererea de despăgubire, întrucât nu au pierdut calitatea de proprietari, iar reparaţia dreptului vătămat trebuie să incumbe statului şi nu terţilor faţă de actul de preluare abuzivă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 178 A din 21 februarie 2011, a respins apelul declarat de reclamanţi ca nefondat, reţinând, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 50 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, restituirea preţului de piaţă al imobilelor ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
S-a concluzionat că Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român sunt subiecte de drept distincte, iar împrejurarea că acesta din urmă este reprezentat, de regulă, de ministerul cu rol de sinteză nu are nicio relevanţă, sub aspectul identităţii lor. Mai mult, s-a considerat că poziţia exprimată de reclamanţi, la solicitarea instanţei, la termenul din 17 iunie 2010, exclude orice confuzie din partea acestora.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii S.F., S.M. şi S.R.A., criticând-o ca nelegală şi solicitând ca, urmare a admiterii apelului, să se desfiinţeze sentinţa şi să se trimită cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Dezvoltând motivele de recurs, fără a indica vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reclamanţii au susţinut că înstrăinările imobilelor în temeiul Legii nr. 112/1995 nu au fost, în realitate, nişte vânzări în sensul normelor Codului civil, ci o materializare a unei obligaţii de a face, respectiv de a elimina fondurile proprietăţii de stat, iar modul în care au fost desfiinţate aceste fonduri a urmat regulile de înstrăinare a mijloacelor fixe. S-a învederat că prin aceasta s-a angajat răspunderea Statului Român în acordarea de daune interese, ca titular al obligaţiei de a suporta reparaţia pentru actul abuziv.
Ca un motiv distinct de recurs s-a invocat faptul că, prin Decizia civilă nr. 250 A din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a reţinut calitatea procesuală pasivă a Statului Român în acordarea de despăgubiri reprezentând valoarea de piaţă, a imobilului, conform art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, s-a susţinut că Ministerul Finanţelor Publice nu apare în raportul juridic în nume propriu, cum greşit au apreciat instanţele, nefiind obligat la restituire din fondurile proprii, ci ca reprezentant al Statului, ca administrator al fondului extrabugetar constituit la dispoziţia sa.
Examinând criticile invocate de reclamanţii recurenţi, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., căruia parţial acestea i se circumscriu, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 50 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii cererii introductive, cererile sau acţiunile în justiţie pentru restituirea preţului de piaţă al imobilelor ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, ce au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile se îndreaptă împotriva Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (21) al art. 50 se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, din fondul extrabugetar constituit în sensul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Astfel, aşa cum corect au reţinut instanţele de fond şi apel, aplicând dispoziţiile legale menţionate, subiectul pasiv din raportul juridic ce are în conţinut dreptul chiriaşilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, de a obţine restituirea preţului de piaţă al imobilelor, precum şi titularul obligaţiei corelative este Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Conform art. 25 din Decretul nr. 31/1954, Statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii. Într-adevăr, acesta participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor, în afara cazurilor în care legea stabileşte alte organe în acest scop. Ca atare, este evident că Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român sunt subiecte de drept distincte, poziţia exprimată de reclamanţi la solicitarea primei instanţe, la termenul din 17 iunie 2010, în sensul că a înţeles să cheme în judecată Statul Român, excluzând orice confuzie.
Argumentele invocate prin motivele de recurs vizând răspunderea Statului pentru situaţia reclamanţilor, prin măsurile legislative incoerente adoptate, nu pot fi primite întrucât nu se circumscriu niciunuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., câtă vreme nu se indică în concret încălcarea vreunui text de lege.
Totodată, se va constata că este nefondată şi critica referitoare la încălcarea puterii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 250 A din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în litigiul întemeiat pe dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care a avut, însă, alte părţi: respectiv reclamanţii I.T. şi I.M.M. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de pârât, nefiind, astfel, întrunite dispoziţiile art. 1201 C. civ.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va reţine că instanţa de apel, confirmând soluţia primei instanţe, a aplicat corect dispoziţiile legale în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul reclamanţilor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii S.F., S.M. şi S.R.A. împotriva Deciziei nr. 178/A din 21 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1535/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1541/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
