ICCJ. Decizia nr. 1576/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1576/2012
Dosar nr. 2452/30/2010
Şedinţa publică de la 21 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 500 din 4 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a fost respins recursul declarat de reclamantele R.C.A. şi F.L.M. împotriva sentinţei civile nr. 3551 din 17 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 2452/30/2010, în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor.
Instanţa de apel a reţinut că, prin acţiunea înregistrată la 1 aprilie 2010 la Tribunalul Timiş sub nr. 4252/30/2010, reclamanta A.D. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, şi a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 Euro, reprezentând despăgubiri morale.
In drept, reclamanta a invocat art. 3 lit. e) şi art. 5 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 3551 din 17 decembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. 2452/30/2010, Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de reclamanta A.D., decedată, continuată de moştenitoarele sale legale R.C.A. şi F.L.M. împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş.
Împotriva sentinţei civile nr. 3551 din 17 decembrie 2010 a Tribunalului Timiş au declarat recurs în termenul legal reclamantele R.C.A. şi F.L.M.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum şi din oficiu, faţă de actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a respins recursul ca nefondat, constatând, în esenţă, următoarele:
Nu se poate reţine că prima instanţă nu şi-a exercitat rolul activ conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că nu ar fi pus în discuţia părţilor decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale.
Această decizie a Curţii Constituţionale, precum şi cea cu nr. 1354 din 20 octombrie 2010 au fost puse în discuţie chiar de către reprezentantul reclamantelor în şedinţa publică din 7 decembrie 2010, fapt consemnat în încheiere.
S-a mai reţinut că reclamantele, prin motivele de recurs, au schimbat temeiul juridic al acţiunii, invocând prevederile art. 998 şi art. 999 C. civ.
Curtea de Apel a reţinut că o asemenea modificare este inadmisibilă în recurs, conform art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Temeiul juridic al acţiunii reclamantelor pentru despăgubiri morale îl reprezintă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, reglementare care şi-a încetat efectele juridice.
Inexistenţa temeiului juridic atrage nelegalitatea acţiunii reclamantelor sub aspectul dreptului la despăgubiri morale.
Instanţa de apel a stabilit că nu se poate reţine nici că reclamantele aveau, anterior deciziei Curţii Constituţionale, un „bun" în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului generată de aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie. Aveau doar posibilitatea de a-1 dobândi printr-o hotărâre judecătorească, pe care însă o puteau pune în executare doar în momentul rămânerii definitive.
In cazul de faţă, s-a reţinut că nu s-a pronunţat încă o hotărâre definitivă la data la care a devenit obligatorie decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale.
Pe de altă parte, s-a reţinut că autorii reclamantelor au beneficiat de indemnizaţia prevăzută de Decretul-lege nr. 118/1990, iar recursul a fost apreciat ca nefondat.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamantele care au criticat decizia pentru nelegalitate şi au învederat că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel nu este irevocabilă, întrucât acţiunea se întemeiază pe dispoziţiile dreptului comun, fiind inaplicabile prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de Înalta Curte din oficiu, se vor reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, hotărârile judecătoreşti pronunţate în temeiul prevederilor alin. (1) lit. a) şi b) din acelaşi act normativ sunt supuse recursului, care este de competenţa curţii de apel.
Reclamantele au invocat, ca temei de drept al cererii introductive, prevederile art. 3 şi art. 5 din Legea nr. 221/2009, modificând acest temei în calea de atac, cu încălcarea dispoziţiilor art. 316 raportate la art. 294 C. proc. civ.
Prin urmare, hotărârea judecătorească pronunţată de instanţa de fond este supusă numai controlului judiciar exercitat în calea de atac a recursului de către Curtea de Apel.
Înalta Curte constată şi că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalităţii, consacrat de art. 129 din legea fundamentală, potrivit căruia căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.
Având în vedere considerentele expuse mai sus şi constatând că, faţă de temeiul legal invocat de reclamante în cuprinsul cererii de chemare în judecată, sentinţa pronunţată de tribunal este supusă numai recursului, care a fost deja soluţionat de Curtea de Apel, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele F.L.M. şi R.C.A. împotriva deciziei civile nr. 500 din 4 mai 2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1572/2012. Civil. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 1580/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
