ICCJ. Decizia nr. 1626/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1626/2012
Dosar nr. 5467/83/2010
Şedinţa publică din 22 martie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 989/D din 4 martie 2011 a Tribunalului Satu-Mare s-a respins acţiunea reclamantului D.I.T., deţinut în Penitenciarul Satu-Mare, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru daune morale.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că reclamantul a investit instanţa cu o cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri în sumă de 500.000 Euro pentru repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a nesoluţionării unor cereri de eliberare de copii dintr-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Oradea. Ca temei de drept al cererii sale invocă dispoziţiile art. 3, art. 5 pct. 1 şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi cele ale art. 21 -23 din Constituţia României, dispoziţii a căror incidenţă în cauză nu a fost probată.
Reclamantul a arătat că prin nesoluţionarea cererilor de eliberare de copii, pe fondul diabetului şi a bolii cardiace de care suferă, i-au fost cauzate dureri fizice.
Tribunalul a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 3, art. 5 pct. 1 şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul arătând că datorită faptului că nu i s-au eliberat copiile solicitate de la Curtea de Apel Cluj a fost împiedicat să petiţioneze şi să beneficieze de un proces echitabil în alte cauze, situaţie în care s-au încălcat art. 21 şi art. 51 din Constituţie.
Se mai arată că s-a adresat şi Curţii de Apel Oradea pentru a i se elibera copii din dosarul nr. 1572/84/2008 menţionând că este arestat şi că nu dispune de bani în cont, dar cu toate acestea Curtea de Apel Oradea prin comunicarea nr. 45 din 17 noiembrie 2009 a refuzat să elibereze aceste acte, deşi există legi în baza cărora instanţele aveau obligaţia să-i elibereze copiile solicitate. În aceste sens arată că a anexat o comunicare a Tribunalului Sălaj nr. 5/39 din 12 ianuarie 2011 care confirmă faptul că Administraţia Penitenciarului Satu-Mare avea obligaţia să achite taxa judiciară de timbru pentru copiile pe care le-a solicitat în baza Legii nr. 275/2006 art. 46 pct. 5.
Prin Decizia civilă nr. 190/A din 27 septembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia a I-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul D.I.T.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut că reclamantul ar fi trebuit să facă dovada stresului, respectiv a suferinţelor psihice la care a fost supus ca urmare a faptului că nu i-au fost eliberate copiile cerute. Ori, acesta nu a adus nicio dovadă în ceea ce priveşte cele arătate anterior, ci a făcut dovada că suferă de diabet şi că a formulat cereri pentru eliberarea de copii la care a primit răspuns, altfel decât şi-a dorit.
Faptul că instanţele de judecată au soluţionat cererile într-un alt mod decât şi-a dorit reclamantul, nu poate constitui un temei pentru acordarea daunelor morale solicitate, nefiind incidente nici dispoziţiile art. 21 -23 din Constituţia României şi nici art. 3, art. 6 şi art. 5 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul, criticând-o sub următoarele aspecte.
Conform legilor în vigoare în România niciun magistrat nu se poate pronunţa asupra unor acte medicale în lipsa unor expertize medico-legale, însă recurentul, fiind arestat nu a putut să obţină un astfel de certificat medico-legal şi nu are bani pentru a achita taxe.
Se mai arată că din cauza stresului la care a fost supus a suferit numeroase crize diabetice hiperglicemice, care la rândul lor produc dureri fizice şi necesită un număr mai mare de injecţii şi analize medicale.
În susţinerea recursului, la dosar s-a depus copia unei adrese pe care recurentul a primit-o de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi copia unei adrese a CSM.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Recurentul a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 500.000 Euro daune morale, invocând dispoziţiile art. 3, art. 5 pct. 1 şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Recurentul nu a făcut dovada incidenţei în cauză a acestor dispoziţii legale, ci doar a faptului că suferă de diabet şi că a adresat mai multe cereri instanţelor judecătoreşti, cereri care nu au primit soluţionarea pe care şi-o dorea recurentul.
Este adevărat că niciun magistrat nu se poate pronunţa asupra unor acte medicale, dar în speţă, instanţele nu au făcut acest lucru, ci doar au apreciat că, în conformitate cu actele medicale depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul recurent suferă de diabet.
Potrivit principiului general în ceea ce priveşte sarcina probei în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, reclamantul este acela care trebuie să facă faptelor care constituie tortură, tratamente ori pedepse inumane sau degradante.
În cauză nu s-a probat suferinţa puternică fizică sau psihică ce i-a fost provocată intenţionat, cu scopul special de a obţine informaţii ori mărturii de la acesta, de a-l pedepsi ori de a exercita asupra sa ori asupra unui terţ o presiune.
Recurentul-reclamant avea posibilitatea în situaţia în care era în imposibilitatea de a achita taxele judiciare de timbru în vederea eliberării copiilor solicitate, de a formula cerere de ajutor public judiciar pentru scutire de la plata acestor taxe.
De altfel, în acest sens este şi adresa pe care recurentul a primit-o de la Curtea Europeană a Dreptului Omului (fila 4 dosar recurs); în care se arată: „..... vă invit ca până la data de 17 octombrie 2011 să o completaţi, comunicând Curţii dacă v-aţi adresat judecătorului delegat cu o cerere de scutire de la plată a taxelor de timbru pentru eliberarea documentelor solicitate, în temeiul art. 46 alin. (5) din Legea nr. 275/2006”.
Aşa fiind, recurentul nu a probat pretenţiile sale, iar instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 3, art. 5 pct. 1 şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici ale art. 21-23 din Constituţia României.
Faţă de aceste considerente, apreciind că în cauză nu există motive care să impună casarea sau modificarea deciziei atacate, Înalta Curte potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul D.I.T. împotriva deciziei nr. 190/A/2011 de la 27 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 22 martie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1627/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1624/2012. Civil → |
---|