ICCJ. Decizia nr. 1627/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1627/2012
Dosar nr. 5711/113/2010
Şedinţa publică din 22 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Brăila, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 61/Fcom din 7 februarie 2011 a admis acţiunea formulată de reclamantul C.M.B. împotriva pârâtei BANCA T. SA Cluj Napoca reprezentată prin BANCA T. SA, sucursala Brăila, în sensul că a obligat pe pârâtă să calculeze dobânda curentă aferentă contractului de credit nr. 34 din 16 februarie 2010 ca fiind Euribor + 2%.
A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 39,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei soluţii s-a reţinut că prin contractul de credit nr. 34 din 16 februarie 2010 reclamantul, în calitatea de împrumutat a contractat un credit de 65.000 Euro pe o durată de 360 de luni.
Ulterior, la data de 13 septembrie 2010, urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, părţile au încheiat actul adiţional nr. 1 la contractul de credit nr. 34 din 16 februarie 2010, care a fost semnat de pârâtă în forma redactată de aceasta, iar de către reclamant a fost semnat cu obiecţiuni conform notificării nr. 15691 din 13 septembrie 2010. În esenţă obiecţiunile vizează majorarea marjei fixe de la 2.00 puncte procentuale conform contractului, la 5,9 puncte procentuale conform propunerii pârâtei.
Referitor la majorarea marjei fixe, instanţa a constatat că susţinerile pârâtei cum că aceasta este făcută în conformitate cu dispoziţiile art. 37 lit. b) din OUG nr. 50/2010, sunt nefondate.
Potrivit acestor dispoziţii legale „marja dobânzii poate fi modificată doar ca urmare a modificărilor legislative care impun în mod expres acest lucru”.
Ori, niciunde în această ordonanţă sau alte „modificări legislative” nu se prevede că, creditoarea pârâtă poate modifica marja dobânzii. Dimpotrivă, din examinarea textului de lege instanţa apreciază că dispoziţia legală invocată de pârâtă îi limitează expres dreptul de a majora marja dobânzii, cu excepţia situaţiei în care modificările legislative impun în mod expres acest lucru.
În cauză, marja fixă a fost negociată pe toată durata creditului de 2%.
Pe parcursul derulării creditului dobânda variabilă internă a Băncii „Prime Rate” a fost diminuată de la 5,5% la 5%.
Odată cu promulgarea OUG nr. 50/2010, pârâta avea obligaţia conform art. 95 pct. 1 şi 21 ca în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei (respectiv până la 20 septembrie 2010) să modifice contractul de credit încheiat cu reclamantul conform dispoziţiilor art. 37 lit. a) din această ordonanţă.
Art. 37 lit. a) prevede că „în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: dobânda va fi raportată la fluctuaţiile indicilor de referinţă Euribor/Robor/Libor/rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului.
Pârâta prin actul adiţional nr. 1 din 3 septembrie 2010 a modificat contractul nr. 34/2010 în sensul că „nivelul dobânzii curente la data semnării contactului este Euribor la 6 luni 1.041, dar a modificat şi marja de 5,9 puncte procentuale, adică la 6,941%.
Modificarea marjei contravine atât dispoziţiilor art. 37 lit. b) cât şi dispoziţiilor art. 37 lit. a), care prevăd că marja este fixă pe toată durata derulării contractului.
Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, prin Decizia nr. 73/A din 22 septembrie 2011 a admis apelul declarat de pârâta Banca T. SA Cluj Napoca împotriva sentinţei nr. 61/Fcom din 7 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantul C.M.B. ca neîntemeiată.
De asemenea, a fost admis apelul declarat de pârâta Banca T. SA împotriva încheierii de şedinţă din Camera de Consiliu din 28 aprilie 2011 pe care a schimbat-o în tot, în sensul respingerii cererii de îndreptare a erorii materiale, ca nefondată.
Pentru a decide astfel, s-a stabilit că în speţă s-a pus problema aplicării în timp a unei legi civile de drept material, în vigoare la data cererii de chemare în judecată, respectiv a prevederilor art. 95 raportat la art. 37 din OUG nr. 50/2010, dar modificate la data soluţionării litigiului prin Legea nr. 288/2010.
Este cert că până la data intrării în vigoare a legii noi, Legea nr. 288/2010 care a modificat prevederile art. 95 din OUG nr. 50/2010, negocierile dintre părţi nu s-au concretizat prin încheierea unui acord de voinţă cuprins într-un act adiţional la contractul de credit.
Potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, situaţiile juridice în curs de constituire sau modificare la data intrării în vigoare a legii noi, cad sub imperiul acestei legi.
Instanţa de fond a încălcat principiul libertăţii contractuale, obligând banca să modifice clauzele contractului de credit, deşi nu există nici o dispoziţie legală care să oblige la o atare conduită.
Cât priveşte criticile formulate faţă de încheierea de îndreptare eroare materială, s-a constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 281 C. proc. civ. câtă vreme ea viza o precizare a petitului cererii şi care nu a fost pusă niciodată în discuţia părţilor.
Împotriva deciziei nr. 73/A din 22 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, a promovat recurs reclamantul C.M.B. care a criticat pentru nelegalitate această hotărâre judecătorească, solicitând în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului şi casarea deciziei atacate, în sensul menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei dată de prima instanţă şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 28 aprilie 2011.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat faptul că nelegalitatea unei dispoziţii din contractul de credit nu poate fi constatată decât de instanţa de judecată, ca o măsură străină convenţiei părţilor şi a măsurilor impuse de OUG nr. 50/2010 în spiritul prevederilor art. 95 alin. (4) teza 2 şi anume că „introducerea în actele adiţionale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanţă sunt considerate nule de drept”.
Punctul de vedere exprimat de Curtea Constituţională cu trimitere la acest cadru legal înlătură susţinerea instanţei de apel că situaţiile juridice în curs de constituire sau modificare la data intrării în vigoare a noii legi cad sub imperiul acesteia.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurentul-reclamant C.M.B., constată că sunt nejustificate, urmând a respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că între părţi a fost încheiat contractul de credit nr. 34 din 16 februarie 2010 având ca obiect acordarea de către Banca T. SA a unui credit de nevoi personale cu garanţii materiale soluţia BT, către împrumutatul C.M.B., pentru o sumă de 65.000 Euro, pe o durată de 360 luni.
Potrivit art. 2.4 din contract rata anuală a dobânzii care se achita de împrumutat era variabilă pe întreaga durată de creditare şi varia în funcţie de PR (Prime Rate) respectiv de 5,50% pentru creditele acordate în Euro la care se adaugă marja fixă de 2,00 puncte procentuale.
Noţiunea de Prime Rate – PR desemna dobânda cea mai bună pe care Banca T. o practica în relaţia de creditare cu clienţii săi persoane fizice, constituind referinţa pentru toate produsele care se raportează la acest indicator. Aceasta se calculează de către Bancă periodic având în vedere costul fondurilor influenţate cu cheltuieli aferente constituirii rezervei minime obligatorii, alte cheltuieli aferente atragerii fondurilor, condiţiile dominante ale pieţei şi politica Băncii de atragere a resurselor. Nivelul dobânzii de referinţă (PR) se calculează periodic, fiind publicat pe site-ul Băncii.
După apariţia OUG nr. 50/2010 Banca T. SA a notificat pe reclamantul C.M.B. în vederea încheierii actului adiţional la contractul de credit descris anterior, împrejurare în care reclamantul a semnat actul adiţional cu obiecţiuni, precizând că nu este de acord cu dobânda modificată.
Corect instanţa de apel a apreciat că până la intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2010 care a modificat prevederile art. 95 din OUG nr. 50/2010 părţile nu au reuşit să negocieze clauzele actului adiţional, iar legea nouă nu cuprinde nici o dispoziţie de natură să conducă la concluzia că există situaţii juridice ce rămân guvernate de legea sub imperiul căreia au început să se constituie.
De remarcat că prin Decizia nr. 1656 din 28 decembrie 2010 Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile Legii pentru aprobarea OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori sunt constituţionale OUG nr. 50/2010 a intrat în vigoare pe data de 21 iunie 2010, iar în forma iniţială menţiona că creditorii aveau obligaţia ca în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare să asigure conformitatea contractului cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă. Termenul de 90 de zile s-a scurs până la data la care s-a dezbătut de Camera Deputaţilor, în calitatea de Cameră decizională, Legea pentru aprobarea OUG nr. 50/2010. În acest timp, prevederile art. 95 şi-au epuizat efectele, obligaţiile prevăzute de ordonanţa de urgenţă trebuind să fie îndeplinite de către creditori.
În aceleaşi considerente s-a mai reţinut că dispoziţiile art. 95 din Ordonanţa de urgenţă, astfel cum a fost modificată prin legea de aprobare trebuie interpretată în coroborare cu dispoziţiile art. II alin. (1) din această lege şi anume că: „ actele adiţionale încheiate şi semnate la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformităţii contractelor cu prevederile OUG nr. 50/2010 îşi produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreaţi de părţi”.
Din această perspectivă supravieţuirea legii vechi reprezintă o excepţie, care nu este stipulată expres de legea nouă, astfel încât urmează a fi respins recursul reclamantului C.M.B. împotriva deciziei nr. 73/A din 22 septembrie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.M.B. împotriva deciziei nr. 73/A de la 22 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 22 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1629/2012. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 1626/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
