ICCJ. Decizia nr. 1654/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1654/2012
Dosar nr. 44677/301/2011
Şedinţa publică din 8 martie 2012
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş la 22 septembrie 2011, Corpul Executorilor Bancari din cadrul SC T.B.I.L.I.F.N. SA a solicitat încuviinţarea executării silite a fidejusorului L.V., în baza titlului executoriu (contract de leasing), cu indicarea terţului poprit, Banca de credit şi dezvoltare R., cu sediul în Târgu Mureş.
Judecătoria Târgu Mureş a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3, reţinând că debitorul are domiciliul pe raza sectorului 3 Bucureşti.
La rândul ei, Judecătoria sectorului 3 a invocat excepţia de necompetenţă şi a declinat competenţa către Judecătoria Târgu Mureş, reţinând incidenţa dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., faptul că se solicită încuviinţarea executării silite prin poprire la un terţ poprit care are sediul în Târgu Mureş.
Legal învestită cu soluţionarea conflictul de competenţă, faţă de dispoziţiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 3731 alin. (1) C. proc. civ., cererea de încuviinţare a executării silite se transmite, prin intermediul executorului judecătoresc, instanţei de executare.
De asemenea, conform art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
În speţă, s-a solicitat încuviinţarea executării silite prin poprire, indicându-se ca terţ poprit, Banca de credit şi dezvoltare Romexterra, cu sediul în Târgu Mureş.
Ca atare, faţă de dispoziţiile procedurale anterior menţionate, se va constata că este instanţă de executare şi deci, competentă în soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite, Judecătoria Târgu Mureş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a conflictului de competenţă, în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1653/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1655/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|