ICCJ. Decizia nr. 1695/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1695/2012
Dosar nr. 26167/301/2010
Şedinţa din camera de consiliu de la 23 martie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă :
Prin sentinţa civilă nr. 16894 din 28 iunie 2010 pronunţată de Judecătoria Constanţa, secţia civilă, în dosarul nr. 2772/212/2010, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Constanţa invocată din oficiu de către instanţă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 2 alin. (1) din OG nr. 5/2001, cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă, iar potrivit art. 2 alin. (3), judecătorul verifică din oficiu competenţa instanţei, în acest sens instanţa trebuind să verifice atât competenţa materială, cât şi competenţa teritorială, deşi are caracter relativ.
Astfel, instanţa a arătat că între debitor şi creditoare a intervenit un contract având ca obiect prestarea serviciilor de telefonie mobilă, iar în temeiul acestuia au fost emise facturi fiscale pe numele debitorului.
În cererile privitoare la executarea unui contract, legea prevede competenţa teritorială alternativă, reclamantul având posibilitatea de a alege între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Potrivit art. 10 pct. 1 C. proc. civ., în afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea obligaţiunii. Pentru a fi aplicabile aceste dispoziţii, este necesar ca în contract să fie prevăzut locul executării contractului sau locul plăţii. În speţa de faţă, nu a fost făcută dovada executării contractului pe raza teritorială a Judecătoriei Constanţa.
Prin ordonanţa nr. 143 din 26 ianuarie 2011, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Constanţa şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionare.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că în raport de obiectul dosarului, respectiv somaţie de plată, competenţa de soluţionare a acestui dosar, aparţine Judecătoriei Constanţa, întrucât aceasta este instanţa care a fost sesizată cu soluţionarea acţiunii. Competenţa reglementată de art. 5 C. proc. civ. are caracter relativ, ceea ce presupune că aceasta poate fi invocată numai de debitor, ea neputând fi invocată din oficiu.
Analizând conflictul negativ de competenţă ivit ca urmare a pronunţării celor două hotărâri mai sus amintite, Înalta Curte reţine următoarele:
Judecătoria Constanţa a fost sesizată de către creditoarea SC V. România SA cu o cerere pentru somaţie de plată împotriva debitorului V.I., solicitând emiterea unei somaţii conţinând obligaţia şi termenul de plată pentru obligarea la executarea obligaţiilor asumate de debitor prin contractul pentru prestarea serviciilor de telefonie mobilă.
Judecătoria Constanţa a considerat că nu este competentă să analizeze cererea astfel formulată, întrucât a apreciat că dispoziţiile art. 5 C. proc. civ. au caracter relativ, competenţa teritorială neputând fi invocată din oficiu de către instanţă.
Pe de o parte este de amintit că, competenţa de soluţionare a unei acţiuni întemeiate pe prevederile art. 1 alin. (1) din OG nr. 5/2001 nu mai este partajată într-o manieră care să deroge de la prevederile art. 1 pct. 1 şi art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., fiind aplicabile, şi în această materie, normele dreptului comun referitoare la stabilirea competenţei materiale de soluţionare a cererilor, în funcţie de natura litigiului şi de suma ce se pretinde.
În altă ordine de idei, Înalta Curte arată că normele de competenţă teritorială, sunt norme juridice de drept privat, când se referă la litigii cu privire la bunuri şi norme juridice de ordine publică în materie de persoane, în alte pricini care nu se referă la bunuri. De la această regulă pot fi şi excepţii, una dintre acestea fiind cea reglementată în cadrul somaţiei de plată, prin art. 2 alin. (3) din OG nr. 5/2001, care este o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun.
Norma prevăzută de art. 5 C. proc. civ., reprezintă dreptul comun în materia competenţei teritoriale, astfel că, în absenţa unor dispoziţii derogatorii exprese şi de limitată aplicare, instanţa competentă teritorial va fi determinată prin aplicarea principiului actor sequitur forum rei.
Revenind la speţa de faţă, se constată că pe de o parte, potrivit art. 2 alin. (3) din OG nr. 5/2001, instanţa poate pune în discuţie, din oficiu excepţia necompetenţei materiale, iar pe de altă parte părţile nu au prevăzut în contract locul executării obligaţiei, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente şi văzând şi prevederile art. 22 alin. (2) şi (5) C. proc. civ., se va stabili competenţa de soluţionare a cererii în anulare în favoarea Judecătoriei Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1697/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1669/2012. Civil → |
|---|
