ICCJ. Decizia nr. 1718/2012. Civil. Procedura insolvenţei. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 1718/2012

Dosar nr. 9358/1/2011

Şedinţa publică din 27 martie 2012

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, contestatoarea SC B. SA a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 887 din 19 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, solicitând anularea acestei decizii şi rejudecarea recursului pe fond, iar până la soluţionarea căii extraordinare de atac suspendarea executării sentinţei 40 din 12 ianuarie 2010, cu dare de cauţiune, temeiul de drept al cererii fiind art. 318 teza II a, art. 319 şi art. 581, art. 403 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.

Prin contestaţia înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. 66.1,1/114/2006 la 6 iulie 2010 administratorul judiciar al SC B. SA - SC F. & F.I.C. I.P.U.R.L. a solicitat anularea deciziei nr. 887 din 19 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti şi rejudecarea recursului formulat împotriva sentinţei 40 din 12 martie 2010, contestaţia fiind întemeiată în drept pe disp. art. 318 teza II-a C. proc. civ., iar până la soluţionarea contestaţiei în anulare a solicitat admiterea cererii de suspendare a sentinţei civile nr. 40 din 12 ianuarie 2010, cu dare de cauţiune.

Prin încheierea pronunţată în şedinţă publică în 4 august 2010 s-a constatat că sunt incidente disp. art. 164 C. proc. civ. astfel că s-a dispus conexarea dosarului nr. 66.1,11/114/2006 la dosarul nr. 66.1,1/114/2006, iar prin încheierea din 6 august 2010 au fost soluţionate cererile de suspendare a executării decizie nr. 887 din 19 mai 2010 formulate de cele două contestatoare, în sensul respingerii acestora.

Urmare a promovării unei cereri de strămutare a judecăţii contestaţilor ce fac obiectul acestui dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în conformitate cu dispoziţiile art. 40 alin. (2) C. proc. civ. suspendarea judecăţii până la 23 februarie 2011 dată la care s-a soluţionat cererea de strămutare, iar prin încheierea din 10 ianuarie 2011 Curtea de Apel Ploieşti a luat act de suspendarea judecăţii.

La data de 8 septembrie 2011 cauza a fost repusă pe rol din oficiu , iar în şedinţa publică din 17 octombrie 2011 Curtea a invocat excepţia perimării judecăţi celor două contestaţii.

Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 2401 din 17 octombrie 2011, a admis excepţia perimării contestaţiilor – invocată din oficiu şi a constatat perimate cele două cereri, în aplicarea art. 248 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs administratorul special al SC B. SA, respectiv R.P.G. solicitând anularea deciziei atacate.

La data de 23 martie 2012 lichidatorul judiciar al SC B. SA a declarat că nu îşi însuşeşte recursul formulat de administratorul special, împrejurare faţă de care Înalta Curte a invocat din oficiu şi a rămas în pronunţare asupra nulităţii cererii de recurs în raport de dispoziţiile art. 3021 lit. d) C. proc. civ.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 85/2006 privind insolvenţa una dintre principalele atribuţii ale lichidatorului judiciar desemnat de judecătorul sindic este acea de a reprezenta legal în justiţie societatea aflată în insolvenţă în derularea demersurilor judiciare reglementate de art. 25 lit. c) şi g) din evocate lege.

În speţă, recursul a fost formulat de administratorul special al societăţii în lichidare care, la data iniţierii demersului judiciar, nu mai avea calitatea de reprezentant legal al acesteia.

Potrivit art. 3021 lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, semnătura.

Cum prezentul recurs nu poartă semnătura lichidatorului judiciar, în calitate să reprezinte în drept societatea aflată în insolvenţă, faţă de declaraţia acestuia, că nu îşi însuşeşte recursul declarat de administratorul special, Înalta Curte, în temeiul art. 3021 lit. d) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nulitatea cererii privind recursul declarat de recurenta - contestatoare SC B. SA prin administrator special R.P.G. împotriva deciziei nr. 2401 din 17 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 3021 lit. d) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1718/2012. Civil. Procedura insolvenţei. Recurs