ICCJ. Decizia nr. 1682/2012. Civil. Anulare act. Revizuire - Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1682/2012
Dosar nr.3823/1/2011
Şedinţa publică din 08 martie 2012
Deliberând asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
La data de 05 mai 2011 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererea de revizuire a deciziei nr. 281/ R din 08 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, formulată de revizuenţii S.P., T.S., S.M. şi P.L.
Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 şi 7 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte cazul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenţii au susţinut că Decizia nr. 281/ R din 08 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov, a cărei anulare o solicită, este contrară deciziei civile nr. 218/ A din 04 noiembrie 2010 a Tribunalului Braşov.
În legătură cu acelaşi caz de revizuire, revizuenţii au solicitat repunerea în termenul de exercitare a căii de atac, arătând că au formulat în prealabil o cerere de îndreptare, lămurire şi completare a deciziei nr. 281/ R din 08 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov, demers judiciar care trebuia soluţionat cu prioritate întrucât admiterea acestei cereri ar fi făcut inutilă promovarea căii de atac a revizuirii.
Intimaţii T.A.M. şi C.T. au formulat întâmpinare prin care au invocat, în baza art. 324 pct. 1 C. proc. civ., excepţia de tardivitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 7 C. proc. civ.
A fost invocată şi excepţia de inadmisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., cu motivarea că, faţă de prevederile art. 323 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte nu este competentă material să soluţioneze o astfel de cerere. În ceea ce priveşte cazul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a susţinut că cererea este inadmisibilă întrucât deciziile pretins contradictorii sunt pronunţate în acelaşi ciclu procesual, nefiind astfel întrunite condiţiile prevăzute de textul de lege menţionat.
Analizând cererea de revizuire cu care a fost învestită, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin calea de atac promovată, revizuenţii S.P., T.S., S.M. şi P.L. au solicitat anularea deciziei nr. 281/ R din 08 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ. şi în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susţinând, în acest din urmă caz, că Decizia nr. 281/ R din 08 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov este contrară deciziei civile nr. 218/ A din 04 noiembrie 2010 a Tribunalului Braşov.
1. În ceea ce priveşte cererea de revizuire a deciziei nr. 281/ R din 08 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.:
În legătură cu această cerere, revizuenţii au solicitat repunerea în termenul de declarare a căii de atac, susţinând că au formulat în prealabil o cerere de îndreptare, lămurire şi completare a deciziei nr. 281/ R din 08 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov, ceea ce i-a împiedicat să promoveze calea de atac a revizuirii.
Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ. neexercitarea unei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Revizuenţii susţin că împrejurarea mai presus de voinţa lor de a exercita calea de atac a revizuirii constă în faptul că anterior, au formulat o cerere de îndreptare, lămurire şi completare a aceleiaşi decizii.
Situaţia invocată nu se încadrează în dispoziţiile legale şi nu constituie prin ea însăşi o împrejurare mai presus de voinţa părţii, care s-o fi împiedicat să declare şi să motiveze revizuirea în termenul legal. Prin sintagma „împrejurare mai presus de voinţa ei" legiuitorul a înţeles să reglementeze acele situaţii, de natură obiectivă, care au condus la o imposibilitate de exercitare a dreptului în termenul prevăzut, asimilabilă forţei majore. Formularea unei cereri în justiţie nu reprezintă o situaţie excepţională, mai presus de voinţa părţii, ci constituie chiar voinţa părţii, neputând determina repunerea în termenul de declarare a căii de atac.
Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se socoteşte în cazurile prevăzute la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de la pronunţarea ultimei hotărâri.
Aşa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, data pronunţării ultimei hotărâri - Decizia nr. 281/ R din 08 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov - este data de 08 martie 2011. De la această dată, revizuenţii aveau la dispoziţie un termen de o lună pentru formularea unei cereri de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Sesizarea instanţei la data de 04 mai2011 ( data poştei aflată pe plicul existent la fila 20 din dosarul Înaltei Curţi) cu soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este făcută cu depăşirea termenului legal imperativ menţionat şi determină respingerea, ca tardivă, a căii de atac formulate.
Faţă de soluţia de admitere a excepţiei de tardivitate şi de prevederile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte nu va mai analiza excepţia de inadmisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., astfel cum aceasta a fost susţinută prin întâmpinarea formulată de intimaţi.
2. În ceea ce priveşte cererea de revizuire a deciziei nr. 281/ R din 08 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.:
Potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Cum în cauză Decizia civilă a cărei revizuire se solicită a fost pronunţată de Curtea de Apel Braşov, iar norma de competenţă reglementată de art. 323 alin. (1) C. proc. civ. este una imperativă, în baza art. 158 C. proc. civ. raportat la art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a acestei cereri, în favoarea Curţii de Apel Braşov.
Înalta Curte nu va analiza excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum aceasta a fost susţinută prin întâmpinarea formulată de intimaţi, deoarece argumentele dezvoltate în sprijinul excepţiei inadmisibilităţii vizează, de fapt, competenţa materială a instanţei învestite prin cererea de revizuire, aspect asupra căruia Înalta Curte s-a pronunţat prin considerentele anterioare.
Nici excepţia de tardivitate a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., excepţie invocată prin întâmpinare nu va fi analizată de Înalta Curte. Numai o instanţă competentă material în soluţionarea cererii de revizuire poate verifica respectarea termenului imperativ de declarare a căii de atac. Or, pentru argumentele expuse anterior, Înalta Curte a apreciat că nu este competentă material în soluţionarea cererii de revizuire a deciziei nr. 281/ R din 08 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de declarare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii S.P., T.S., S.M. şi P.L. împotriva deciziei nr. 281/ R din 08 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire împotriva aceleiaşi decizii întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. în favoarea Curţii de Apel Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 martie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1684/2012. Civil. Completare/lămurire... | ICCJ. Decizia nr. 1679/2012. Civil. Acţiune în constatare.... → |
---|