ICCJ. Decizia nr. 1707/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1707/2012
Dosar nr.1958/88/2010
Şedinţa publică din 27 martie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin reclamanta SC S.B.C. SRL Galaţi a solicitat obligarea pârâtei SC M.L. SRL Luncaviţa la plata sumei de 120.250,80 lei reprezentând debit restant ca urmare a achiziţionării de mărfuri în anul 2006, precum şi la achitarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea demersului său judiciar reclamanta a arătat că în cursul anului 2006 a livrat pârâtei seminţe agricole, conform facturilor fiscale şi avizelor de însoţire a mărfii, însă aceasta, cu rea credinţă, nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a contravalorii produselor, cu toate că, în fiecare an, a fost contactat administratorul şi i s-au propus mai multe variante de achitare, pe care le-a refuzat, că din totalul valorii facturilor fiscale nr. 0155247 din 11 aprilie 2006 emisă pentru suma de 25.528 lei, nr. 0155169 din 17 mai 2006 emisă pentru suma de 64.108 lei şi nr. 0155197 din 1 iunie 2006 emisă pentru suma de 47.493 lei, urmare a unor plăţi parţiale, a rămas un rest de plată în cuantum de 120520,86 lei, iar în luna august 2008, s-a comunicat pârâtei o notificare la care s-a răspuns la 29 august 2008 şi s-a recunoscut existenţa debitului rezultând din facturile fiscale menţionate, solicitându-se şi eşalonarea debitului.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 942 şi art. 969 C. civ., art. 43 şi art. 44 C. com.
Prin sentinţa civilă nr. 379 din 16 iunie 2010 Judecătoria Măcin a admis excepţia de necompetenţă materială avânt în vedere valoarea obiectului cererii, şi-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, pe rolul căruia s-a format dosarul nr. 1958/88 din 02 iulie 2010.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Prin sentinţa civilă nr. 2900 din 19 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Tulcea s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, acţiunea fiind respinsă ca atare, şi în temeiul art. 274 C. proc. civ. reclamanta a fost obligată reclamanta la plata sumei de 3100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către societatea pârâtă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, raportat la data emiterii fiecăreia dintre facturi, că termenul de prescripţie de 3 ani era împlinit la data sesizării Judecătoriei Măcin - 6 mai 2010 deoarece societatea reclamantă, deşi a invocat întreruperea termenului prescripţiei prin recunoaşterea debitului de către pârâtă, prin adresa nr. 51 din 29 august 2007, nu a dovedit acest aspect.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC S.B.C. SRL, care a criticat-o ca fiind nelegală considerând că în mod eronat a fost admisa excepţia prescripţiei acţiunii invocate de către parata SC M.L. SRL, faţă de probele administrate.
Curtea de Apel Constanţa, secţia maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 49/COM din 30 martie 2011, a admis apelul reclamantei, a desfiinţat hotărârea apelată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe în vederea soluţionării fondului litigiului.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în raport de dispoziţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, că reclamanta a probat recunoaşterea de către pârâtă a debitului ce izvorăşte din prestaţiile aferente facturilor în litigiu, data de 29 august 2007 fiind momentul de la care urmează a se calcula termenul de prescripţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC M.L. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului şi menţinerii ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond.
Recurenta – pârâtă îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 8 şi 9 C. proc. civ. vizând, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv adresa nr. 61 din 29 august 2008 emisă de recurenta – pârâtă şi astfel a aplicat greşit, în raport de situaţia de fapt reţinută, dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, ce vizează cauzele de întrerupere a prescripţiei.
Înalta Curte, examinând Decizia recurată din perspectiva criticilor formulate constată că recursul este nefondat.
Aceasta pentru că în aplicarea art. 16 din Decretul nr. 167/1958 instanţa de apel a avut în vedere recunoaşterea neechivocă exprimată de recurenta – pârâtă SC M.L. SRL dedusă din cuprinsul adresei nr. 51 din 29 august 2008 în care se evidenţiază în mod clar cererea adresată de recurentă intimatei, de amânare a momentului achitării debitului izvorât din facturile fiscale invocate în dovedirea acţiunii.
Ca atare, constatând caracterul expres şi neechivoc al recunoaşterii datoriei, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 din perspectiva verificării îndeplinirii condiţiilor de întrerupere a cursului prescripţiei.
Aşa fiind, întrucât Decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă SC M.L. SRL LUNCAVITA împotriva deciziei nr. 49/COM din 30 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1708/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1706/2012. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
