ICCJ. Decizia nr. 1712/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1712/2012
Dosar nr. 897/91/2010
Şedinţa publică din 27 martie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. 897/91/2010, reclamanta B.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat constatarea caracterului politic al condamnării defunctului M.S. şi obligarea pârâtului la despăgubiri materiale în sumă de 7.000 lei şi 600.000 Euro despăgubiri morale.
Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009.
La 18 mai 2010 C.A. a depus cerere de intervenţie în interes propriu solicitând obligarea pârâtului la aceleaşi despăgubiri şi în favoarea sa care este tot fiică a defunctului nefiind însă menţionată de către reclamantă în acţiunea dedusă judecăţii.
La 17 iunie 2010 reclamanta a depus cerere de renunţare la judecata capetelor de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării şi a despăgubirilor materiale.
Prin sentinţa civilă nr. 456 din 17 iunie 2010 a Tribunalului Vrancea a fost admisă în parte acţiunea şi cererea de intervenţie în nume propriu şi a fost obligat pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantei şi intervenientei suma totală de 18.000 Euro în echivalent în lei la cursul BNR la data plăţii reprezentând despăgubiri morale.
S-a luat act de renunţarea la judecata capetelor de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării şi obligarea la despăgubiri materiale.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală nr. 20 din 15 martie 1958 a Tribunalului Militar al regiunii a II-a Militare Bucureşti în deplasare la Galaţi, M.S. a fost condamnat la 10 ani închisoare corecţională, 4 ani interdicţie şi confiscarea averii pentru fapta prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. care, potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) Legea nr. 221/2009, reprezintă de drept condamnare politică, fiind privat de libertate în perioada 14 ianuarie 1958-02 martie 1960 respectiv 2 ani şi 1 ½ lună. M.S. a decedat la 14 aprilie 2003, reclamanta şi intervenienta fiind descendente de gr. I ale condamnatului şi că potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) acestea au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor prin condamnare.
Împotriva sentinţei civile nr. 456 din 17 iunie 2010 a Tribunalului Vrancea a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, apelantul a susţinut că reclamanta şi intervenienta, în calitate de moştenitori, nu pot pretinde daune morale pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor, acestea putând, cel mult, să continue acţiunea introdusă de autorul lor, ceea ce în cauză nu este cazul.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 216 A din 17 octombrie 2011 a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul respingerii capătului de cerere ca nefondat, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de apel a avut în vedere faptul că, urmare deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial, caracterul obligatoriu al dezlegărilor date în recursul în interesul legii precum şi împrejurarea că, în cauză, la data publicării deciziilor Curţii Constituţionale nu fusese pronunţată o hotărâre definitivă, Curtea constată că, practic, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 nu îşi mai produc efectele şi nu mai pot constitui temei de drept pentru acordarea despăgubirilor morale solicitate prin acţiunea dedusă judecăţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta B.E., solicitând casarea deciziei recurate şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca legală şi temeinică.
Deşi nu-şi încadrează în drept criticile formulate, dezvoltarea acestora permite încadrarea lor în motivul de nelegalitate configurat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi vizează în esenţă, greşita aplicare în timp a art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 în raport de deciziile Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010 şi de Decizia nr. XII din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul unui recurs în interesul legii.
Înalta Curte, examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Criticile referitoare respingerea cererii de acordare a daunelor morale, faţă de greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011.
Problema de drept care se pune în speţă nu este deci cea a îndreptăţirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Or, în speţă, la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel Decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanţii nu erau titularii unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecinţa menţinerii deciziei pronunţate de instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.E. împotriva deciziei civile nr. 216/A pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1713/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1708/2012. Civil → |
|---|
