ICCJ. Decizia nr. 1708/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1708/2012
Dosar nr. 3913/103/2009a1
Şedinţa publică din 27 martie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, reclamanta W.S.B.E.V. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC D.A. SRL Bucureşti, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GIROV şi COMUNA GIROV prin PRIMAR V.O. a solicitat anularea licitaţiei publice din data de 17 august 2009 şi a tuturor actelor premergătoare sau ulterioare, anularea deciziei de stabilire a ofertei câştigătoare, suspendarea executării contractului de concesiune, obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de concesionare cu întocmirea unor documente care să respecte prevederile legale.
Cauza a fost înregistrată ca un litigiu în materia contenciosului administrativ având ca obiect anularea unor acte emise de autorităţi locale (cod 4850).
Prin încheierea din 11 februarie 2010 instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de către pârâta SC D.A. SRL apreciind că este vorba de un contract de natură comercială şi nu administrativă, motivat de faptul că bunurile imobile sunt proprietate privată dispunând înregistrarea cauzei pe rolul instanţei comerciale.
La termenul din 21 octombrie 2010 reclamanta a invocat excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei de către instanţa comercială arătând că prin acţiune a solicitat anularea tuturor actelor premergătoare datei de 17 august 2009, precizând că a solicitat anularea H.C.L. Girov nr. 5019 din 4 iunie 2009, .C.L. H H.C.L. de aprobare a organizării procedurii de concesionare a terenului în suprafaţă de 8 ha, prin licitaţie publică, anularea H.C.L. de aprobare a documentaţiei de atribuire şi a caietului de sarcini, procesul-verbal de deschidere a ofertelor, de analiză şi evaluare şi Decizia comisiei de evaluare a ofertelor.
Prin încheierea din 27 ianuarie 2011, instanţa de fond a respins excepţia de necompetenţă materială a completului specializat în soluţionarea cauzelor de drept comercial, reţinând în esenţă, în raport de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2009 privind contenciosul administrativ, că faţă de datele speţei, nu s-a constatat niciun temei pentru a califica actele atacate drept acte administrative astfel încât, actuala cauză nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ, competenţa de soluţionare fiind în favoarea completului specializat în soluţionarea cauzelor comerciale.
Prin sentinţa nr. 342 din 24 februarie 2011 Tribunalul Neamţ a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. W.S.B.E.V. SRL, instanţa de fond reţinând că autoritatea publică locală a organizat licitaţie publică în vederea concesionării unei suprafeţe de teren de 8 ha aflat în extravilanul comunei Girov terenul fiind proprietatea privată a comunei în vederea amenajării de către adjudecatar a unui spaţiu de măsurători şi de producţie energie eoliană, că reclamanta a dorit să participe la procedura de atribuire însă nu a reuşit să îndeplinească toate condiţiile de participare, că la licitaţie au participat 3 societăţi iar adjudecatară a fost pârâta SC D.A. SRL.
A reţinut instanţa de fond că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe nerespectarea de către părţile contractante a dispoziţiilor OUG nr. 54/2004, dar că bunul concesionat nu aparţine domeniului public ci privat al comunei astfel încât, textele de lege a căror încălcare este invocată de reclamantă nu au relevanţă în soluţionarea cauzei. Nefiind vorba de concesiunea unor bunuri proprietate publică temeiul de drept pretins a fi încălcat nu a putut fi reţinut ca motiv de anulare actelor a căror anulare se cere în actuala cauză. Totodată nu s-a constatat alte motive de nelegalitate care să ducă la anularea actelor a căror anulare se cere în petitul acţiunii. Contractul de concesiune încheiat de societatea pârâtă adjudecatară nu s-a dovedit a fi nelegal, astfel că cererea de suspendare a executării acestuia a fost apreciată ca fiind neîntemeiată.
Împotriva încheierii din 27 ianuarie 2011 şi a sentinţei nr. 342/2011 pronunţată de Tribunalul Neamţ a declarat apel reclamanta.
În motivarea apelului reclamanta SC E.S.B.E.V. SRL Iaşi arată sub un prim aspect că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că prezenta cauză nu s-ar supune prevederilor Legii 554/2004, făcând trimitere la definiţia dată actului administrativ. Astfel, se arată că hotărârile 34/2009 şi 51/2009 precum şi caietul de sarcini solicitate a fi anulate sunt acte unilaterale cu caracter individual emise de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii şi care dau naştere la raporturi juridice.
Sub un al doilea aspect apelanta arată, că fiind vorba de un teren care făcea parte din domeniul privat al comunei; în lipsa unui act normativ care să conţină prevederi explicite referitoare la metodologia de elaborare a documentaţiei de atribuire şi a caietului de sarcini, sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile explicite ale OUG nr. 54/2006 ca lege specială, prin care este reglementată întreaga procedură de concesionare.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială de contencios administrativ fiscal, prin Decizia nr. 70 din 30 septembrie 2011, a admis apelul reclamante, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza Secţiei de contencios administrativ a instanţei pentru următoarele considerente.
- în aplicarea principiului disponibilităţii instanţa este ţinută a respecta, din perspectiva obiectului acţiunii, voinţa reclamantului de a învesti instanţa şi a se pronunţa asupra cererilor acestuia.
- prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat în primul capăt de cerere anularea licitaţiei din 17 august 2009 şi a actelor premergătoare. Ulterior, reclamanta a înţeles să indice ca acte premergătoare mai multe acte, respectiv caietul de sarcini, documentaţia de atribuire, hotărârea consiliului local nr. 51 din 29 iunie 2009, precum şi alte hotărâri ale consiliului, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
- Legea contenciosului administrativ a asimilat actului administrativ doar contractele care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, per a contrario, bunurile care fac parte din domeniul privat neintrând în sfera de aplicare a contenciosului administrativ, însă, instanţa era ţinută a observa că reclamanta, prin demersul său nu a urmărit doar anularea contractului de concesionare a terenului, ci şi anularea unor hotărâri ale consiliului local care au stat la baza emiterii şi desfăşurării procedurii de licitaţie publică.
- în ipoteza în care se solicita doar anularea unui contract de concesionare având ca obiect un teren aparţinând domeniului privat al comunei, puteau fi reţinute considerentele instanţei cu referire la existenţa raportului juridic comercial deoarece un astfel de contract intră în sfera raporturilor de drept privat şi nu public. Ţinând cont de modul cum a fost formulată acţiunea, se reţine că reclamanta a urmărit anularea actelor emise în procedura de licitaţie publică, iar anularea contractului era doar o consecinţă a anulării procedurii.
- câtă vreme reclamanta a solicitat instanţei analiza actelor de autoritate legate de organizarea şi desfăşurarea procedurii licitaţiei publice, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de contencios administrativ. Hotărârile consiliului local contestate nu pot fi analizate de un complet specializat în materia dreptului comercial având în vedere că sunt acte administrative emise de o autoritate publică în regim de putere publică în vederea executării în concret a legii şi care dau naştere la raporturi juridice.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. W.S.B.E.V. SRL IAŞI solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate.
Recurenta-reclamantă îşi subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
I. Instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea aplicabilităţii în cauză a prevederilor OUG nr. 54/2006 privind contractul de concesiune de bunuri publice.
II. În mod greşit instanţa de apel a reţinut că bunurile care fac parte din domeniul privat al unităţii administraţiei teritoriale nu intră în sfera de aplicare a contenciosului administrativ, chiar dacă este vorba de o procedură de concesionare a unui teren.
I. Prin Decizia recurata, instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea aplicabilităţii în cauză a prevederilor OUG nr. 54/2006 privind contractul de concesiune de bunuri publice.
II. În mod greşit, instanţa de apel a reţinut faptul că bunurile care fac parte din domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale nu intră în sfera de aplicare a contenciosului administrativ, chiar dacă este vorba de o procedură de concesionare a unui teren.
În susţinerea acestor critici recurenta – reclamantă aduce următoarea argumentaţie:
- instanţa a reţinut eronat că în speţa de faţă nu sunt aplicabile dispoziţiile OUG nr. 54/2006, cu atât mai mult cu cât ultimul capăt de cerere constă în obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de concesionare a terenului cu respectarea dispoziţiilor acestui act normativ, întrucât dispoziţiile OUG nr. 54/2006 sunt pe deplin aplicabile în speţa de faţă, ca efect al normelor de interpretare legislativă şi aceasta pentru că:
a) în aplicarea dispoziţiilor Legii administraţiei publice nr. 215/2001, republicată, coroborat cu dispoziţiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, autoritatea administrativ teritorială hotărăşte ca bunurile ce aparţin domeniului public sau privat de interes local să fie date în administrare regiilor autonome şi instituţiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate în urma unor licitaţii publice, organizate în condiţiile legii;
b) condiţiile de desfăşurare a procedurilor cu privire la concesionarea bunurilor din domeniu public şi privat al statului ori al unităţilor administrativ teritoriale au fost reglementate iniţial de Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor care, însă, a fost abrogată de OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesionare de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, actualizată, fără ca aceasta din urmă să aducă o nouă reglementare în ce priveşte concesionarea bunurilor;
- lipsa de reglementare în materia concesionării bunurilor a fost acoperită în parte de OUG nr. 54/2006, care reglementează regimul contractelor de concesiune a bunurilor proprietate publică;
- atât Legea nr. 215/2001, cât şi Legea nr.213/1998 stipulează faptul că dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniu privat al unităţilor administrativ - teritoriale este supus regimului juridic de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar actele de dispoziţie emise în scopul concesionării sau închirierii bunurilor din domeniul public, cât şi cele referitoare la înstrăinarea, concesionarea sau închirierea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ - teritoriale trebuie să fie rezultatul unor licitaţii publice organizate în condiţiile legii.
- în acelaşi cadru legislativ se constată că dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul privat al statului, cât şi al unităţilor administrativ-teritoriale este supus regimului de drept comun cât timp legea nu dispune altfel, situaţie în care, în privinţa concesionării bunurilor, dreptul de proprietate privată nu poate fi supus decât celor mai apropiate reglementări în materie, respectiv OUG nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, pentru stabilirea cadrului de desfăşurare a licitaţiilor şi de atribuire a contractelor.
- potrivit normelor de interpretare sistematică a legii civile, în concursul dintre legea specială şi legea generală, câştig va avea întotdeauna legea specială (generalia specialibus derogant sau specialia generalibus derogant), iar acolo unde legea generală nu prevede, se aplică întotdeauna legea specială (generaţia specialibus non derogant), chiar dacă acest lucru nu este prevăzut în mod expres în legea specială.
Concluzionează recurenta – reclamantă în sensul că, în situaţia în care terenul supus procedurii de concesionare face parte din domeniul privat al Comunei Girov, pe baza principiilor de drept, precum şi a normelor de interpretare sistemică a legii civile, în lipsa unui act normativ care să conţină prevederi explicite referitoare la metodologia de elaborare a documentaţiei de atribuire şi a caietului de sarcini, în cazul procedurii de concesionare a bunurilor proprietate privată a unităţii administrativ teritoriale sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile explicite ale OUG nr. 54/2006, ca lege specială, prin care este reglementată întreaga procedură de concesionare.
Înalta Curte, examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta.
Prin Decizia recurată instanţa de apel s-a pronunţat asupra naturii administrative a cauzei luând ca repere temeiurile învestirii instanţei, în aplicarea principiului disponibilităţii.
Fiind găsită întemeiată critica vizând necompetenţa materială a instanţei civile în soluţionarea cauzei cea de-a doua critică, în mod evident, nu a mai fost analizată întrucât punea în discuţie chestiuni de fond ce erau exclusiv de resortul instanţei în sarcina căreia a fost stabilită competenţa.
În realitate, prin cea de-a doua critică formulată în apel şi prin criticile formulate în recurs recurenta – reclamantă propune ca printr-o eventuală substituire a considerentelor hotărârilor atacate să i se creeze un cadru legislativ care să extindă prevederile OUG nr. 54/2006 specifice contractelor de concesiune având ca obiect terenuri aflate în domeniul public al statului şi contractelor de concesiune având ca obiect terenuri aflate în proprietatea privată a statului, pe baza normelor de interpretare sistemică a legii civile.
Controlul de legalitate al unei hotărâri se face din perspectiva legii incidente, în forma şi conţinutul pe care legiuitorul i-au dat-o.
Lipsa unor reglementări legale, nu poate fi suplinită de instanţa de judecată prin schimbarea unor considerente, calea aleasă de recurenta – reclamantă fiind astfel improprie din acest punct de vedere şi contrară limitelor pe care legea fundamentală o conferă puterii judecătoreşti.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte constatând că nu este susceptibilă de a fi reformată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. W.S.B.E.V. SRL IAŞI împotriva deciziei nr. 70 din 30 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1712/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1707/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
