ICCJ. Decizia nr. 1711/2012. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1711/2012
Dosar nr. 38420/3/2009
Şedinţa publică din 27 martie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 12459 din 3 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 38420/3/2009 s-a respins cererea formulată de reclamanta P.C. & K.I., în contradictoriu cu pârâtele C.G.M., şi SC P.S.SRL, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă că, prin cererea ce face obiectul acestui dosar, la data de 29 septembrie 2009, reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de părţi sociale invocând lipsa consimţământului datorat lipsei contraprestaţiei pârâtei, respectiv lipsa preţului, că în contractul de cesiune este precizat atât preţul fiecărei părţi sociale înstrăinate, acesta fiind de 135.000 lei/parte socială, cât şi preţul total al celor 4399 părţi sociale, respectiv 593.865.000 lei.
Instanţa de fond a apreciat că, întrucât preţul părţilor sociale înstrăinate a fost stabilit prin contract, reclamanta a invocat neîntemeiat lipsa contraprestaţiei pârâtei ca element esenţial al contractului şi deci lipsa propriului consimţământ, contractul de cesiune de creanţă fiind perfect valabil şi obligatoriu pentru părţi potrivit art. 969 C. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelanta reclamanta SC P.C. & K.I. apreciind soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică faţă de faptul că indiferent că este vorba de o cesiune de creanţă, fie de o cesiune de părţi sociale, ea se realizează printr-un act juridic reprezentând o convenţie, un contract, astfel încât cesiunea trebuie să îndeplinească toate condiţiile de validitate ale contractului, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Prin urmare, inclusiv pentru transmisiunea de părţi sociale se aplică regulile de validitate a convenţiilor, în lipsa cărora acordul de voinţă pentru respectiva transmisiune nu se poate naşte în mod valabil. Potrivit art. 948 C. civ. convenţiile nu pot lua naştere în mod valabil în lipsa cauzei. Cesiunea este astfel doar o varietate a vânzării, având ca obiect un bun incorporai, or regulile vânzării trebuiau respectate.
Într-un contract de vânzare-cumpărare preţul ar fi trebuit să reprezinte obiectul contra-prestaţiei cesionarei pârâte, or acest element al contractului nu există, astfel încât lipseşte obiectul obligaţiei cumpărătoarei. În aceste Condiţii, arată practica instanţelor, contractul este nul absolut.
Contractul nu se referă la stingerea unei obligaţii, astfel încât nu se poate susţine că cesiunea ar reprezenta un schimb etc. în contract nu se face nicio menţiune cu privire la termenul şi modalitatea de plată a cesiunii, pur şi simplu pentru că nu s-a stabilit niciun preţ. Părţile nu au ajuns la nicio înţelegere cu privire la aşa ceva.
Hotărârea apelată reţine faptul inexistenţei plăţii, dar în mod greşit arată că nu interesează pentru că nu ar fi fost învestită cu obligarea cesionarei la plată, faptul inexistenţei plăţii fiind un element care atestă voinţa reală a cesionarei - anume că ea a înţeles să nu se oblige vreodată la plată pentru părţile sociale primite, nici în momentul încheierii contractului şi nici cu alte ocazii (majorări capital social etc.).
A mai precizat apelanta faptul că hotărârea apelată ignoră că, aşa cum rezultă din înscrisuri şi din răspunsul pârâtei la interogatoriu, aceasta nu a avut nicio contribuţie nici la capitalul social, nici la dobândirea părţilor sociale, considerând că i se cuvin gratuit.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 336 din 26 septembrie 2011 a respins, ca nefondat apelul reclamantei, reţinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate din perspectiva criticilor formulate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC P.C. & K.I. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Recurenta – reclamantă îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 7, 8 şi 9 C. proc. civ., arătând în esenţă, că faţă de situaţia de fapt relevată de probele administrate în cauză, Decizia este nelegală şi netemeinică.
În dezvoltarea criticilor formulate recurenta – reclamantă aduce următoarea argumentaţie:
- instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a art. 948 pct. 4 şi art. 966 C. civ., a denaturat şi a interpretat greşit actul dedus judecăţii în condiţiile în care recurenta a făcut proba nulităţii absolute a contractului datorată lipsei cauzei prin înscrisuri, prin răspunsurile intimatei – pârâte la interogatoriu. Sub acest aspect, conchide recurenta, instanţa de apel a pronunţat hotărârea fără a examina mijloacele de probă existente la dosar:
- prin hotărârea atacată se reţine în mod greşit că cesiunea s-ar fi făcut la valoarea nominală în condiţiile în care acest aspect nu rezultă din nicio probă administrată în cauză;
- nemotivarea deciziei atacate este confuză, neînţelegându-se care este voinţa părţilor în funcţie de contraprestaţia fiecăreia, aprecierea voinţei interne reale putându-se deduce în raport de probatoriul administrat, acesta demonstrând că părţile nu au convenit în sensul arătat de recurentă;
- deşi Decizia recurată reţine în mod expres că din probele dosarului rezultă că fiecare dintre părţi a înţeles greşit natura contraprestaţiei celeilalte părţi, instanţele s-au pronunţat în sensul că lipsa prevederii contraprestaţiei nu ar echivala cu lipsa cauzei, motiv pentru care - arată recurenta - hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât din probele administrate se reţine lipsa unei voinţe interne comune a părţilor în raport de acest contract.
Intimata - pârâtă C.G.M. a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept indicate de parte, reţine nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente.
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Chiar dacă în dezvoltarea criticilor recurentul - reclamant face referire la dispoziţiile art. 948 pct. 4 şi art. 966 C. civ., trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în argumente care să susţină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, deşi recurenta îşi subsumează criticile dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., acestea vizează situaţii de fapt şi administrarea probatoriului, fără a fi susţinute în drept prin indicarea normelor de drept încălcate sau greşit aplicate.
Aşadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentă, reiterarea unor situaţii de fapt, invocarea probatoriului administrat în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ., iar în raport de art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta să plătească intimatei C.G.M. suma de 6.200 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii privind recursul declarat de recurenta-reclamantă SC P.C. & K.I. împotriva deciziei nr. 336 din 26 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia V-a comercială, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Obligă recurenta să plătească intimatei C.G.M. 6200 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1700/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1718/2012. Civil. Procedura insolvenţei. Recurs → |
|---|
