ICCJ. Decizia nr. 1742/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1742/2012
Dosar nr. 1727/108/2009
Şedinţa publică din 9 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 374 din 18 mai 2010, Tribunalul Arad a admis, în parte, acţiunea reclamanţilor P.L. şi P.A. şi, în consecinţă, a obligat pe pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA, la plata, către reclamanţi, a sumei de 177.469 lei, cu titlu de despăgubiri, compensând cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere considerentele următoare:
Prin procesul-verbal nr. 45 din 06 aprilie 2009, Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 a acordat reclamanţilor suma de 13.661 euro pentru exproprierea unei suprafeţe de teren de 820 m.p., înscrisă în C.F. 67525 Arad, teren necesar variantei de ocolire a autostrăzii Nădlac-Arad.
În cauză, s-a dispus efectuarea unor expertize în condiţiile legii, art. 9 din Legea nr. 198/2004, respectiv art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Potrivit dispoziţiilor legale, expertiza se efectuează de trei experţi. Astfel, expertul pârâtei a stabilit valoarea terenului la 12.300 euro, iar ceilalţi doi experţi au stabilit o valoare de 177.469 lei.
Analizând expertizele, se poate constata că expertiza care a evaluat terenul la 177.469 lei este cea mai aproape de realitate, fiind examinate toate aspectele care ţin de criteriile de evaluare.
Concluziile diferite ale expertului desemnat de pârâtă, deşi pertinente, prezintă o valoare mai mică decât însăşi valoarea despăgubirii.
Expertiza iniţială a fost semnată de expertul judiciar şi de cel al reclamanţilor.
Ulterior, la obiecţiunile făcute, experta desemnată din partea reclamanţilor a stabilit o altă valoare a terenului, cu toate că a semnat prima expertiză, iar, în final, s-a întocmit un raport comun de expertiză, în care s-au stabilit şi daune din partea primilor doi experţi, acestea fiind mai mari decât suma apreciată ca reprezentând valoarea terenului expropriat. Astfel, la expertul I. apare valoare teren 177.469 lei şi valoare daune 177.389 lei, expert P., valoare teren 210.494 şi daune 226.580 lei, iar expert U. consecvent 56.400 lei, respectiv 13.180 euro.
Faţă de numărul mare de valori stabilite prin expertiză, răspunsul la obiecţiuni şi expertiza comună, instanţa a apreciat că valoarea stabilită în prima expertiză, respectiv 177.469 lei, este cea corectă, fiind agreată de primii doi experţi.
Daunele nu au apărut în prima expertiză, ci doar în cea finală, şi nu sunt susţinute prin niciun fel de argument.
În consecinţă, prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 5, 9 şi 10 din Legea nr. 198/2004, acţiunea reclamanţilor este întemeiată în parte, sens în care a obligat pârâtul la plata, către reclamanţi, a sumei de 177.469 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii P.L. şi P.A. şi pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA
Prin decizia civilă nr. 478 din 22 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, s-a admis apelul declarat de pârât, s-a schimbat sentinţa apelată, în sensul că s-a respins acţiunea formulată de reclamanţi; s-a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva hotărârii primei instanţe.
În pronunţarea acestei decizii, Curtea a reţinut că, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a terenului expropriat şi din prejudiciul cauzat proprietarului, iar, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului.
Or, în urma analizării celor 8 contracte de vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei în apel (4 contracte depuse de către pârât şi 4 contracte de către expertul U.), ce reprezintă probe concludente pentru stabilirea valorii de despăgubire conform criteriilor stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, rezultă că valorile tranzacţionate obişnuite din zona imobilului expropriat sunt mult inferioare valorii de despăgubire, de 16,66 euro/m.p., acordate de expropriator, nedepăşind valoarea de 15 euro/m.p.
În acest context, nu pot fi primite constatările experţilor I.C. (desemnat de instanţă) şi P.I.M. (desemnată de reclamanţi) în privinţa valorii terenului expropriat, întrucât contractele depuse de către expertul U.I.R. se referă tot la terenuri arabile în intravilan, şi nu în extravilan.
În ceea ce priveşte suma de 226.580, lei solicitată de reclamanţi cu titlu de despăgubire pentru „suprafaţa de teren pentru care există interdicţie de construire, iar acest teren nu poate fi folosit”, Curtea a apreciat că, în mod corect, acest petit a fost respins de către prima instanţă, deoarece aceste daune ar fi avut justificare doar în cazul în care terenul expropriat ar fi avut categoria de folosinţă „intravilan curţi – construcţii”, în baza unui P.U.Z. sau P.U.D. aprobat. Or, terenul reclamanţilor are destinaţia de teren arabil, iar zona de protecţie a autostrăzii nu afectează terenul rămas în proprietatea reclamanţilor, suprafaţa de teren reprezentând zona de siguranţă şi fiind supusă exproprierii tocmai pentru instituirea interdicţiilor de construire pe aceasta.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru următoarele motive:
Hotărârea instanţei de apel este greşită, dat fiind faptul că, în mod nejustificat, aceasta a înlăturat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, luând în considerare contractele de vânzare-cumpărare depuse de către pârât, care se referă la terenuri de o altă categorie decât terenul recurenţilor.
Astfel, în cele patru contracte de vânzare-cumpărare depuse de către pârât, obiectul contractelor îl reprezintă terenuri arabile în extravilan şi, preponderent, păşune în zonă industrială, deci, nicidecum teren în intravilan, cum este terenul expropriat.
În aceste condiţii, în mod greşit instanţa de apel a luat în considerare aceste probe ale pârâtului, dat fiind faptul că valoarea unui teren cu destinaţie de păşune nu poate fi comparată cu valoarea unui teren situat în intravilanul unei localităţi.
De asemenea, contractele de vânzare cumpărare anexate de către expertul U. ridică anumite suspiciuni. În majoritatea contractelor figurează în calitate de cumpărător P.D. De asemenea, în trei contracte figurează acelaşi vânzător, K.l., prin mandatar J.O.C. Ceea ce este de analizat în aceste contracte, raportat la situaţia exproprierilor, este faptul că vânzătoarea K.l. figurează în lista anexă a raportului de expropriere, la poziţia 87, cu o suprafaţă expropriată, pentru care s-au acordat despăgubiri în cuantum de 134 euro/m.p.
Suma de 16,66 euro/m.p., stabilită pentru despăgubiri, nu reprezintă valoarea reală a terenului expropriat, dat fiind faptul că acesta se află în intravilanul localităţii, cum rezultă din extrasul de carte funciară, iar această sumă reprezintă valoarea stabilită pentru terenurile situate în extravilanul localităţii. În mod greşit pârâtul, atunci când a calculat despăgubirile pentru terenul reclamanţilor, a calculat aceste despăgubiri având în vedere un teren arabil în extravilan, când, în realitate, terenul este în intravilan, astfel cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei.
De asemenea, pentru o parcelă de teren expropriată şi situată în apropierea parcelei în cauză, a fost stabilită, ca despăgubire, suma de 134 euro/m.p., deoarece s-a avut în vedere că este vorba de un teren în intravilanul localităţii, la fel ca şi terenul reclamanţilor. Astfel, conform raportului de evaluare al pârâtului, numita M.M., poziţia 55 şi 56 din tabel, a primit o despăgubire în cuantum de 134 euro/m.p., având teren în imediata apropiere şi de aceeaşi categorie cu terenul în litigiu, în intravilanul localităţii.
Mai mult, recurenţii deţin în această zonă o suprafaţă de 20.000 m.p., unde este construită şi casa de locuit, precum şi mai multe sere de flori, unde îşi desfăşoară activitatea. Pentru întreaga suprafaţă de teren pe care o au în proprietate, recurenţii au întocmit planul urbanistic de detaliu, depus la dosarul primei instanţe, urmând ca pe întreaga suprafaţă de teren să ridice construcţii.
În aceste condiţii, valoarea stabilită de către expropriator, ca despăgubire, în cuantum de 16,66 euro/m.p., nu reprezintă valoarea reală a terenului proprietatea reclamanţilor, fiind mult subevaluat.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de către cei 3 experţi, au fost calculate trei variante de despăgubiri. Prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanţii au solicitat acordarea de despăgubiri în sumă totală de 109.880 euro. Varianta cea mai apropiată de solicitarea lor este cea prin care au fost stabilite despăgubiri în valoare totală de 102.160 euro, echivalentul a 437.074 lei, din care suma de 49.200 euro echivalentul a 210.494 lei despăgubiri pentru suprafaţa expropriată, iar suma de 52.960 euro echivalentul a 226.580 lei despăgubiri pentru suprafaţa de teren pentru care există interdicţie de construire, iar acest teren nu poate fi folosit. Această poziţie a fost menţinută de către cei doi experţi şi în suplimentul de expertiză efectuat în faţa instanţei de apel.
Ulterior exproprierii terenului în litigiu, în timpul derulării prezentului proces, au fost realizate şi alte exproprieri în zonă şi au fost acordate despăgubiri în cuantum de 126 euro/mp., pentru terenuri aflate în apropierea terenului în cauză, aşa cum rezultă din probele depuse la instanţa de apel, la termenul din 11 mai 2010. Astfel, conform actelor depuse, a mai fost expropriată o suprafaţă de 88 m.p. teren prin hotărârea nr. 15 din 07 ianuarie 2010, suprafaţă pentru care au fost stabilite despăgubiri în valoare de 11.088 euro, respectiv o valoare de 126 euro/m.p. De menţionat este faptul că această suprafaţă de teren, de 88 m.p., este în apropierea parcelei în speţă, care le-a fost expropriată iniţial, precum şi de suprafaţa care le-a rămas în proprietate.
În aceste condiţii, este total nejustificată situaţia creată, respectiv valoarea de 16,66 euro/m.p. stabilită iniţial ca şi despăgubire şi valoarea de 126 euro/m.p. stabilită şi acordată în timpul procesului pentru cealaltă suprafaţă de teren de 88 m.p., învecinată cu parcela reclamanţilor.
Recurenţii au solicitat admiterea recursului, modificarea, în tot, a hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului pârâtului S.R., reprezentat de M.T., prin C.N.A.D.N.R. SA, admiterea, în parte, a apelului reclamanţilor, în sensul schimbării, în parte, a hotărârii primei instanţe, respectiv obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată din primă instanţă, menţinerea în rest a hotărârii primei instanţe, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul pârât S.R., prin M.T., reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA, nu a formulat întâmpinare, dar a invocat oral excepţia nulităţii căii de atac, pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Analizând cu prioritate această excepţie, în condiţiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o respingă, ca neîntemeiată, deoarece criticile recurenţilor, astfel cum au fost redate mai sus, se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Părţile invocă, în esenţă, nerespectarea criteriilor prevăzute de Legea nr. 33/1994 la stabilirea valorii terenului expropriat, ceea ce implică o problemă de respectare a dispoziţiilor legale incidente în materie, motiv de modificare a deciziei atacate potrivit textului de lege sus-menţionat.
Pe fondul căii de atac, analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Este adevărat că instanţa de apel, în motivarea soluţiei, s-a referit la cele patru contracte de vânzare-cumpărare depuse de pârât în apel, care vizau terenuri cu altă destinaţie decât terenul în litigiu sau de o altă natură, fie că erau situate în extravilanul municipiului Arad, fie că aveau destinaţia de păşune, în timp ce terenul reclamanţilor are destinaţia de teren arabil în intravilan.
Totodată, însă, Curtea a avut în vedere şi suplimentul la expertiză întocmit de expert U.I.R. în aceeaşi fază procesuală, care s-a raportat la contracte de vânzare-cumpărare privind terenuri din aceeaşi categorie cu terenul în litigiu şi adiacente acestuia, contracte conform cărora preţul stabilit era inferior valorii despăgubirilor acordate de pârât în favoarea recurenţilor.
Prin urmare, faptul că o parte dintre mijloacele de probă administrate în dosar şi avute în vedere de instanţă la pronunţarea soluţiei, în realitate, trebuia să fie înlăturate, este nerelevant, atât timp cât un alt mijloc de probă, respectiv suplimentul la raportul de expertiză sus-menţionat susţine soluţia adoptată şi relevă, în cele din urmă, respectarea criteriilor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în stabilirea valorii despăgubirilor cuvenite reclamanţilor.
În ceea ce priveşte „suspiciunile” invocate de recurenţi în legătură cu actele juridice avute în vedere de expertul U., aceste susţineri nu se circumscriu unor motive de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc. civ., ci reprezintă simple speculaţii ale recurenţilor în legătură cu părţile din acele contracte; ca atare, acestea nu pot fi examinate de prezenta instanţă.
Susţinerea privind eroarea expropriatorului asupra destinaţiei terenului la data stabilirii despăgubirilor este corectă, însă, de asemenea, nerelevantă.
Chiar dacă pârâtul a reţinut în mod greşit că terenul în litigiu este situat în extravilan, în suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expert U. şi avut în vedere la soluţionarea apelurilor, de către Curte, acesta a ţinut seama de categoria corectă a bunului, respectiv „teren arabil intravilan”, stabilind valoarea terenului (15 euro/m.p.) raportat la această destinaţie.
Cum Curtea s-a bazat pe această probă în pronunţarea soluţiei, iar suma din expertiza corect întocmită este inferioară celei acordate de pârât, suma mai mare urmând să fie încasată de recurenţi, nu mai prezintă importanţă eroarea pârâtului cu privire la situarea bunului, în extravilan, în loc de intravilanul localităţii.
Referitor la valoarea despăgubirilor obţinute de un alt proprietar expropriat pentru un teren situat în apropierea terenului reclamanţilor, respectiv suma de 134 euro/m.p. sau 126 euro/m.p., acest aspect este nerelevant în soluţionarea cauzei, deoarece valoarea despăgubirilor acordate altor persoane expropriate nu reprezintă un criteriu legal în stabilirea valorii despăgubirilor acordate unui anumit proprietar, într-un caz concret, în sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Textul de lege se referă la „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, iar nu la despăgubirile obţinute de alte persoane expropriate.
Pe de altă parte, terenurile altor proprietari expropriaţi, chiar dacă fac parte din aceeaşi categorie de folosinţă sau, chiar, sunt situate în vecinătatea terenului în discuţie, pot avea caracteristici diferite de cele ale terenului în discuţie, care să justifice acordarea unor despăgubiri superioare celor obţinute pentru acest bun.
Demersurile efectuate de reclamanţi în vederea întocmirii documentaţiei P.U.D. şi P.U.Z. pentru scoaterea terenului din circuitul agricol şi folosirea lui în scopul edificării de construcţii nu au niciun fel de relevanţă în obţinerea unor despăgubiri superioare, aferente unui teren dintr-o altă categorie de folosinţă, respectiv cea de „curţi-construcţii” atât timp cât acestea nu s-au finalizat, terenul expropriat păstrând la data exproprierii, ca şi în prezent, destinaţia de teren „arabil intravilan”.
La fel, activitatea desfăşurată pe terenul rămas în proprietatea lor, precum şi existenţa unei case de locuit în zonă nu pot influenţa valoarea despăgubirilor, cât timp terenul expropriat face parte din categoria enunţată mai sus.
Au mai susţinut recurenţii că varianta din expertiză cea mai apropiată de pretenţiile lor este cea care a stabilit despăgubiri în cuantum de 102.160 euro, echivalent a sumei de 437.074 lei, din care suma de 49.200 euro (210.494 lei) reprezentând despăgubiri pentru suprafaţa de teren expropriată, iar suma de 52.960 euro (226.580 lei) reprezentând despăgubiri pentru terenul pentru care există interdicţie de construire.
În finalul cererii de recurs, ca şi prin concluziile scrise, au solicitat, însă, menţinerea hotărârii primei instanţe, sub aspectul cuantumului despăgubirilor, fiind de acord, în consecinţă, cu acordarea sumei de 177.469 lei, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat, stabilită de Tribunal raportat la expertiza efectuată de experţi I.C. şi P.I.M.
Această sumă nu poate fi reţinută, deoarece a fost stabilită de experţii sus-menţionaţi nu prin raportare la criteriul prevăzut de Legea nr. 33/1994, şi anume „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, ci prin efectuarea unei medii între valorile stabilite prin aplicarea unei metode care nu se regăseşte în lege, şi anume metoda comparaţiei prin bonitare aplicată terenului în cauză pentru care s-a elaborat P.U.D. şi aceeaşi metodă pentru cazul în care această documentaţie nu ar fi fost elaborată. Or, problema utilizării unei astfel de metode s-ar pune eventual în cazul în care, la data întocmirii raportului de expertiză, nu ar exista tranzacţii încheiate pentru imobile de acelaşi gen şi din aceeaşi unitatea administrativ-teritorială cu cel în litigiu, aspect necercetat prin administrarea unor probe certe în dosarul primei instanţe, care s-a rezumat să ţină seama de simplele afirmaţii ale experţilor în sensul inexistenţei unor asemenea contracte.
Prin urmare, singura probă pertinentă, întocmită cu respectarea criteriului legal sus-amintit, este suplimentul la raportul de expertiză întocmit în dosarul de apel, de către expertul U., în cadrul căreia, raportându-se la tranzacţii efectuate pentru imobile de acelaşi fel din Municipiul Arad, acesta a arătat că valoarea terenului expropriat este de 15 euro/m.p., inferioară celei acordate de expropriator, de 16,6 euro/m.p.
În concluzie, având în vedere cele sus menţionate, Curtea de Apel a procedat la o corectă soluţionare a cauzei, întemeindu-se pe singurul mijloc de probă care a fost întocmit cu respectarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, şi, ulterior, în urma admiterii apelului declarat de pârât, respingând acţiunea faţă de concluziile expertizei respective şi de dispoziţiile art. 27 din aceeaşi lege.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţi, ca nefondat, nefiind întrunite cerinţele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondată, excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul pârât S.R., reprezentat de M.T., prin C.N.A.D.N.R. S.A.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii P.L. şi P.A. împotriva deciziei civile nr. 478 din 22 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1719/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1797/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
