ICCJ. Decizia nr. 1797/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1797/2012
Dosar nr. 2767/104/2010
Şedinţa publică din 13 martie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de fată, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 18 august 2010, reclamanţii P.Ş. şi P.M.I. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Caracal solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună anularea dispoziţiei din 20 iulie 2010 emisă de Primarul Municipiului Caracal privind soluţionarea notificărilor, formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1341 din 22 noiembrie 2010, Tribunalul Olt, a admis acţiunea formulată de reclamanţii P.Ş. şi P.M.I. şi a dispus anularea dispoziţiei din 20 iulie 2010 emisă de Primăria Municipiului Caracal.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că Primăria Municipiului Caracal nu putea reveni asupra dispoziţiei din 01 decembrie 2005 prin care li s-a recunoscut reclamanţilor dreptul de a primi măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, compus din clădire, hotel, prăvălii şi terenul de 1.397 m.p., situat în Caracal, Piaţa 1 Mai, prin emiterea dispoziţiei din 20 iulie 2010, prin care s-a dispus modificarea primei dispoziţii în sensul diminuării suprafeţei terenului la 828 m.p., în condiţiile în care prima dispoziţie nu a fost contestată de persoanele îndreptăţite în termenele impuse de Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii, a declarat apel pârâta Primăria Mun. Caracal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de apel s-a susţinut în esenţă că soluţia instanţei de fond este nelegală în condiţiile în care s-au aplicat greşit dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, ce se referă la acte doveditoare ale dreptului de proprietate ce pot fi depuse până la data soluţionării notificării, arătând că numai prevederile art. 25 alin. (4) din lege ar putea avea legătură cu motivarea în drept dată de instanţă.
S-a invocat adresa din 20 ianuarie 2010 emisă de A.N.R.P. înregistrată din 5 februarie 2010 ca urmare a analizării dosarului în privinţa căruia s-a constatat că nu există dovezi pentru suprafaţa de 1.397 m.p., susţinându-se că din actele depuse în completarea dosarului aferent notificărilor, rezultă suprafaţa de 828 m.p. raportată la buletinele clădirii, teren aferent construcţiilor (hotel şi prăvălii) naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 de la autorii P.E. şi P.N.
Prin decizia nr. 166 din 14 martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dispoziţia de restituire în natură a imobilului sau de acordare a măsurilor reparatorii are forţa probantă a unui înscris autentic şi, ca atare, o anulare sau o revocare a dispoziţiei nu se mai poate realiza pe cale administrativă, aceasta fiind supusă doar controlului judecătoresc.
Primarul Municipiului Caracal, în soluţionarea notificării formulate de reclamanţi, a emis iniţial dispoziţia din 01 decembrie 2005 prin care a propus acordarea despăgubirilor pentru imobilul clădire (hotel şi prăvălii) şi terenul aferent în suprafaţă de 1.397m.p. Această dispoziţie a intrat în circuitul civil, producându-şi astfel efectele.
Ulterior, s-a emis dispoziţia din 20 iulie 2010, de Primarul Mun. Caracal, prin care s-a dispus modificarea art. I al dispoziţiei din 01 decembrie 2005, emisă de Primarul Mun. Caracal, în sensul că s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reclamanţilor, pentru imobilul clădire (hotel şi prăvălii) şi terenul aferent în suprafaţă de 828 m.p., conform buletinelor clădirii, str. Piaţa 1 Mai, în cotă de VI fiecare.
În art. II din dispoziţia contestată, s-a prevăzut că rămân valabile celelalte prevederi ale dispoziţiei din 01 decembrie 2005, emisă de Primarul Mun.Caracal.
Instanţa de apel a arătat că, potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, decizia sau, după caz dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţă probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.
Alin. (6) al aceluiaşi text legal prevede că decizia sau, după caz, dispoziţia prevăzută la alin. (4) trebuie pusă în executare în termen de 3 ani de la data primirii ei de către persoana îndreptăţită.
Din interpretarea dispoziţiilor legale arătate, Curtea de Apel, a constatat că alin. (4) şi (6) ale art. 25 din lege, consacră regimul complex al dispoziţiei de aprobare a restituirii în natură, în sensul că această dispoziţie este asimilată înscrisului sub formă autentică, constituind actul juridic de bază pentru efectuarea formalităţilor de publicitate imobiliară şi titlul executoriu, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.
Dispoziţia ulterioară din 20 iulie 2010, emisă de primar, prin care se revocă în parte dispoziţia din 01 decembrie 2005, în sensul diminuării suprafeţei de teren solicitată de reclamanţi prin notificare, este nelegală, întrucât dispoziţia iniţială emisă în anul 2005 a intrat deja în circuitul civil, fiind înaintată Comisiei Centrale pentru acordarea despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În consecinţă, instanţa de apel, a reţinut că o anulare sau o revocare ulterioară emiterii primei dispoziţii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din construcţii şi teren aferent nu se mai poate realiza pe cale administrativă.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Caracal prin Primar, solicitând modificarea celor doua hotărâri pronunţate în cauză, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor şi, pe cale de consecinţă, menţinerea, ca temeinică şi legală, a dispoziţiei din 20 iulie 2010 emisă de Primarul Mun. Caracal.
În motivarea recursului, pârâta a invocat greşita interpretare a dispoziţiilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în sensul că acest art. se referă în mod imperativ la forţa probantă pe care o poate avea o dispoziţie de restituire în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent cu alte bunuri, servicii, aşa cum se precizează la art. 1 din Legea nr. 10/2001.
Pârâta-recurentă a invocat şi aplicabilitatea art. 25 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că obiectul dispoziţiei contestate îl constituie acordarea de măsuri reparatorii pentru o suprafaţă de teren de 828 m.p., în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi nu o restituire în natură a acestei suprafeţe de teren. în situaţia acordării de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti, decizia finală este luată de C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P.
Prin motivele de recurs s-a susţinut şi faptul că, menţinerea soluţiei pronunţate în speţă ar duce la o situaţie atipică şi anume, reclamanţii notificatori ar beneficia de măsuri reparatorii pentru o suprafaţă de teren mult mai mare faţă de cât ar fi îndreptăţiţi, putând vorbi chiar de o îmbogăţire fără justă cauză.
Motivarea şi dispozitivul sentinţei Tribunalului sunt în totală contradicţie cu documentele depuse la dosarul aferent notificărilor formulate de petenţi în baza Legii nr. 10/2001, motivat de faptul că, în urma adresei din 20 ianuarie 2010 emisă de către A.N.R.P., ca urmare a analizării dosarului s-a constatat că nu există dovezi în ceea ce priveşte suprafaţa totală de 1.397 m.p., fapt pentru care acesta a fost restituit în vederea reanalizării.
Având în vedere actele depuse în completarea dosarului aferent notificărilor, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a constatat că terenul aferent construcţiilor (hotel şi prăvălii) naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950 de la autorii P.E. şi P.N., pentru care nu s-au acordat despăgubiri băneşti, este în suprafaţă de 828 m.p., propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în acest sens.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Dispoziţia emisă de primar în procedura Legii nr. 10/2001 este un act civil, întrucât, soluţionând notificările de restituire a bunurilor preluate abuziv de către stat, primarul nu acţionează ca reprezentant al puterii executive locale, ci ca reprezentant al persoanei juridice (unitatea administrativ-teritorială) deţinătoare a bunului.
De aceea, dispoziţia de restituire al cărei emitent este primarul nu întruneşte caracteristicile unui act administrativ de autoritate, nefîind emisă în regim de putere publică (în soluţionarea unor raporturi bazate pe inegalitate juridică, adică pe subordonarea părţilor, specifică raporturilor administrative).
Indiferent de calitatea entităţii deţinătoare a bunurilor imobile (societate comercială, regie autonomă, instituţie publică, organizaţie cooperatistă, unitate administrativ-teritorială) deciziile sau dispoziţiile de restituire sunt acte de drept privat, respectiv, acte juridice civile (mai exact, acte de dispoziţie făcute asupra bunurilor din patrimoniu şi care, potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, au valoarea unui titlu de proprietate şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie).
Cu privire la aceste decizii/dispoziţii emise în procedura prealabilă, legiuitorul a reglementat modalitatea de contestare la îndemâna persoanei îndreptăţite nemulţumite, prin dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Ca urmare, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, fiind vorba de un act juridic civil, el nu se află în afara controlului legalităţii sale, numai că acţiunea pentru constatarea nevalabilităţii condiţiilor de emitere trebuie să urmeze regimul juridic de drept comun.
Potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 dispoziţia de restituire în natură a imobilului sau de acordare a măsurilor reparatorii are forţa probantă a unui înscris autentic şi, ca atare, o anulare sau o revocare a dispoziţiei nu se mai poate realiza pe cale administrativa, aceasta fiind supusă doar controlului judecătoresc.
În absenţa beneficiarilor dispoziţiei nu se poate statua asupra nevalabilitătii pretinse a actului, pentru că s-ar ajunge la nesocotirea drepturilor dobândite de persoanele îndreptăţite fără ca acestea să aibă posibilitatea de a se apăra în procedura judiciară astfel declanşată.
În speţă, pârâta-recurentă a soluţionat notificările formulate de petenţii P.Ş. şi P.M.I., emiţând dispoziţia din 01 decembrie 2005, care cuprinde toate elementele impuse de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, fiind comunicată petenţilor şi care a intrat în circuitul civil, producându-şi astfel efectele.
Prin emiterea deciziei menţionate de către pârâtă, s-a răspuns la notificările formulate şi nu se poate ca aceleaşi cereri de restituire să fie soluţionate prin mai multe decizii (răspunsuri) emise de către entitatea notificată, când prevederile art. 22 şi următoarele din Legea nr. 10/2001 reglementează o procedură unică de soluţionare a cererilor de restituire a bunurilor preluate în mod abuziv.
Cum dispoziţiile Legii nr. 10/2001 prevăd o procedură unică de soluţionare a notificării, după emiterea deciziei la notificările formulate de petenţi, pârâta s-a dezinvestit şi nu poate să procedeze la emiterea altei decizii ca răspuns la aceleaşi cereri de restituire a imobilelor.
Aşadar, dispoziţia ulterioară din 20 iulie 2010, emisă de primar, prin care a fost revocată în parte dispoziţia din 01 decembrie 2005, în sensul diminuării suprafeţei de teren solicitată de reclamanţi prin notificare, este nelegală, întrucât o anulare sau o revocare ulterioară emiterii primei dispoziţii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din construcţii şi teren aferent nu se mai poate realiza pe cale administrativă.
Faţă de toate considerentele reţinute, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii în cauză, recursul urmând a fi respins, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Primăria Municipiului Caracal prin Primar împotriva deciziei nr. 166 din 14 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1742/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1800/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
