ICCJ. Decizia nr. 1805/2012. Civil. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1805/2012
Dosar nr.24/325/2010
Şedinţa publică din 29 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 4 ianuarie 2010 prin cererea de chemare în judecată, reclamantul promitent-cumpărător a solicitat rezoluţiunea contractului nr. 515 din 30 octombrie 2007 în consecinţa nerespectării termenului de predare – 15 iunie 2009 - şi obligarea promitentei-vânzătoare la restituirea avansului în cuantum de 28.625 Euro, cu dobândă legală calculată de la data plăţii avansului – 30 octombrie 2007 şi până la data plăţii efective.
Prin sentinţa comercială nr. 890 din 2 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 24/325/2010 s-a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
Împotriva sentinţei a declarat apel apelanta-pârâtă SC B.C. SRL, a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii.
Prin Decizia civilă nr. 226/A din 21 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a fost admis apelul declarat de SC B.C. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 890 din 02 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în contradictoriu cu intimatul-reclamant F.A.; a fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că: a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul F.A. în contradictoriu cu pârâta SC B.C. SRL, ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea intimatului-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată. A fost obligat intimatul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.017,75 lei.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut în principal că executarea cu întârziere a obligaţiei nu poate fi asimilată neexecutării raportat la conţinutul acordului contractual, a cărui analiză fost ignorată de prima instanţă ce s-a rezumat să facă referiri la discuţii postcontractuale fără nici o relevanţă în cauză.
Împotriva deciziei civile nr. 226/A din 21 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a declarat recurs F.A. invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs recurentul arată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale ale art. 969, art. 970, art. 977 C. civ. precizând că este inadmisibil ca instanţa să se substituie voinţei interne a părţilor din momentul luării hotărârii de a contracta stabilind că termenul de finalizare a imobilului şi de transferare a acestuia nu era o condiţie esenţială când tocmai clauza cuprinsă de punctul 12 din capitolul V – Sancţiuni din Antecontractul de construire şi vânzare-cumpărare nr. 515 din 30 octombrie 2007 demonstrează că a înţeles să preia imobilul în proprietate numai dacă acesta era finalizat până la termenul limită de terminare şi înscriere în CF a construcţiei, aşa cum acest termen a fost prorogat, respectiv până la 1 septembrie 2009.
Intimata SC B.C. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile recurentului Înalta Curte reţine următoarele:
Deşi recurentul a invocat ca motiv de nelegalitate art. 304 pct. 9 C. proc. civ. faţă de dezvoltarea acestuia Înalta Curte în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ. va analiza recursul şi din perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cunoscut fiind faptul că instanţa de recurs nu este ţinută de textele de lege menţionate de părţi în cererile lor atunci când criticile formulate se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Concret recurentul a criticat Decizia recurată susţinând că a fost încălcat art. 969 C. civ., or prin motivul prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Din această perspectivă coroborată cu critica recurentului referitoare la încălcarea art. 969 C. civ. Înalta Curte reţine că instanţa de apel interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Astfel, potrivit cap. III pct. 5 din antecontractul de vânzare-cumpărare părţile s-au obligat să se prezinte în faţa Notarului Public pentru semnarea şi autentificarea contractului de vânzare-cumpărare până la data de 15 iunie 2009.
Potrivit punctului 12 din antecontractul de vânzare-cumpărare în cazul în care vânzătorul refuză nejustificat să se prezinte la notariat pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare sau perfectarea contractului nu este posibilă până la termenul de 15 iunie 2009 vânzătorul va plăti/restitui cumpărătorului suma plătită cu titlu de avans precum şi toate celelalte tranşe achitate la care se adaugă penalităţi de întârziere.
Faţă de clauza contractuală prevăzută la pct. 12 şi faţă de faptul că din cuprinsul încheierii de Carte Funciară reiese că imobilul a fost intabulat la 11 septembrie 2009 rezultă că termenul de încheiere a contractului (15 iunie 2009) a fost depăşit din culpa pârâtei, astfel că instanţa de apel a interpretat în mod greşit că simpla depăşire a termenului nu atrage desfiinţarea acordului contractual şi că la momentul introducerii acţiunii 4 ianuarie 2010 pârâta era în măsură să transfere dreptul de proprietate.
În ceea ce priveşte critica recurentului în sensul că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 970, art. 977 C. civ. încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reţine că este întemeiată având în vedere clauzele menţionate în mod expres în antecontractul de vânzare-cumpărare.
Potrivit punctului 5 din antecontractul de vânzare-cumpărare intenţia părţilor – în deplină concordanţă cu art. 977 C. civ. – a fost aceea ca până la data de 15 iunie 2009 să se prezinte în faţa Notarului Public pentru semnarea şi autentificarea contractului de vânzare-cumpărare.
Faţă de dispoziţiile legale ale art. 970, art. 977 C. civ. coroborate cu intenţia părţilor concretizată în clauzele contractuale şi nu în ultimul rând faţă de înscrisurile existente la dosarul cauzei (notificarea din 2 septembrie 2009 efectuată de către reclamant, răspunsul pârâtei la notificare, notificarea din 22 septembrie 2009 de către reclamant, răspuns – propunere din 23 septembrie 2009 al pârâtei, procesul verbal încheiat cu ocazia concilierii directe) rezultă că atât termenul contractual de 15 iunie 2009 cât şi termenul prorogat de 1 septembrie 2009 aşa cum susţine recurentul, aspect necombătut de către intimată nu au fost respectate de către vânzător (pârâtă). Cele expuse scot în evidenţă că instanţa de apel a reţinut în mod greşit „că nu s-a făcut dovada neexecutării culpabile a obligaţiei de a vinde şi ca atare acţiunea în rezoluţiune nu este întemeiată”.
Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul declarat de reclamantul F.A. împotriva deciziei civile nr. 226/A din 21 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă; va modifica Decizia recurată în sensul că va respinge apelul formulat de pârâta SC B.C. SRL Timişoara împotriva sentinţei comerciale nr. 890/PI din 2 mai 2011 a Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
În conformitate cu art. 274 C. proc. civ. va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3102 lei reprezentând taxa judiciară de timbru (2102 lei) şi onorariu avocat (1000 lei) conform înscrisurilor justificative depuse în acest sens la dosarul cauzei (filele 15 şi 21).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul F.A. împotriva deciziei civile nr. 226/A din 21 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul formulat de pârâta SC B.C. SRL Timişoara împotriva sentinţei comerciale nr. 890/PI din 2 mai 2011 a Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Obligă intimata pârâtă SC B.C. SRL Timişoara la plata sumei de 3102 lei cheltuieli de judecată către recurentul reclamant F.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1807/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1804/2012. Civil → |
|---|
