ICCJ. Decizia nr. 1811/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1811/2012
Dosar nr.1520/103/2010
Şedinţa publică din 29 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 7 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 1520/103/2010, având în vedere că părţile deşi legal citate au lipsit de la judecata cauzei, şi nici nu au solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispoziţiile art. 242 pct. 2 C. proc. civ., s-a suspendat judecata cauzei privind apelul declarat de apelanta-contestatoare A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 713/COM din 15 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 1520/103/2010, în contradictoriu cu intimata SC T.X. SRL.
Prin Decizia nr. 83/2011 din 1 noiembrie 2011 Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a constatat perimat apelul formulat de apelanta-contestatoare Autoritatea de Sănătate Publică Neamţ – Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, împotriva sentinţei comerciale nr. 713/COM din 15 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 1520/103/2010, în contradictoriu cu intimata SC T.X. SRL, reţinând, în esenţă, că de la data suspendării au trecut mai mult de 6 luni, cauza rămânând în nelucrare din vina părţilor, instanţa făcând aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 248 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii contestatorul Spitalul Municipal de Urgenţă Roman a declarat recurs, fără a indica temeiul de drept, susţinând, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ. termenul de perimare era de un an şi cum în cauză suspendarea apelului s-a dispus la 7 decembrie 2010, perimarea putea fi constatată abia la 7 decembrie 2011 şi nu la termenul din data de 1 noiembrie 2011, solicitând admiterea recursului.
Recursul este nefondat.
Prealabil prezentării argumentelor care justifică soluţia adoptată Înalta Curte consideră necesară efectuarea unor precizări cu privire la aplicarea în timp a dispoziţiilor Legii nr. 71/2011, publicată în Monitorul Oficial la data de 10 iunie 2011, prin care au fost abrogate dispoziţiile art. 248 alin. (3) C. proc. civ., normă de procedură care a fost avută în vedere de către instanţa de apel.
Din acest punct de vedere, potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011, procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Codului civil din 2011 se soluţionează de către instanţele legal investite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când aceste procese au fost pornite, afară de cazul în care în Legea nr. 71/2011 există dispoziţii care prevăd altfel.
În aceste condiţii, în lipsa unei dispoziţii speciale care să prevadă expres că noua reglementare se aplică şi proceselor în curs de judecată, în litigiul de faţă născut anterior datei de 10 iunie 2011, se poate motiva soluţia bazată pe argumentele din vechea reglementare.
Astfel fiind, critica recurentului conform căreia termenul de perimare era de 1 an şi nu de 6 luni este nefondată, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (3) C. proc. civ. « în materie comercială termenul de perimare este de şase luni» dispoziţii ce erau aplicabile la momentul constatării perimării.
Totodată se impun câteva consideraţii legate de buna-credinţă în exercitarea drepturilor procedurale precum şi în legătură cu îndatoririle părţilor în procesul civil.
Sancţiunile care se aplică în situaţii determinate procedural cum este şi sancţiunea perimării a fost instituită pentru nerespectarea cerinţei de a exista continuitate în desfăşurarea procesului. Altfel spus această sancţiune procedurală intervine pentru a se curma starea de incertitudine creată asupra unor raporturi juridice deduse judecăţii şi are drept consecinţă stingerea procesului în faza în care se găseşte. Sancţiunea procedurală amintită operează şi ca o prezumţie de desistare care se deduce din nestăruinţa părţilor, în termenele prevăzute expres pentru reluarea judecării cauzei. Procedural, consideraţiile de mai sus au în vedere dispoziţiile art. 248 C. proc. civ. dar şi dispoziţiile art. 129 alin. (1) din acelaşi cod prin care se stabileşte că părţile au îndatorirea, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului.
De asemenea ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1) precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.
În sprijinul concluziei că recurenta avea la dispoziţie termenul de 6 luni în care putea să săvârşească acte procedurale în scopul de a se relua judecata sunt prevederile art. 2441 C. proc. civ., potrivit cărora recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului. În acelaşi termen partea avea posibilitatea conferită de lege de a solicita repunerea pe rol a cauzei.
Această concluzie se bazează şi pe prevederile anterior analizate care se referă la obligaţia părţilor de a urmări continuitatea desfăşurării procesului cât şi pe faptul că recursul poate fi declarat oricând după suspendare până la împlinirea termenului de perimare.
Aşa fiind, constatând că nu sunt motive de nelegalitate care să ducă la reformarea deciziei pronunţată de Curtea de Apel, conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul Spitalul Municipal Urgenţă împotriva deciziei nr. 83/2011 din 1 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1812/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1810/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
