ICCJ. Decizia nr. 1813/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1813/2012
Dosar nr.4467/99/2010
Şedinţa publică din 29 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamantul B.E. prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, a solicitat obligarea pârâtului Statutul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi la plata daunelor morale în sumă de 400.000 Euro şi să se constate caracterul politic al măsurii administrative ce a fost aplicată tatălui său B.N., acţiunea sa întemeindu-se pe dispoziţiile Legii speciale nr. 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic.
Tribunalul Iaşi prin sentinţa civilă nr. 626 din 14 martie 2011 a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins ca prescrisă cererea, formulată de reclamantul B.E. în contradictoriu cu pârâtul Statutul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentant prin D.G.F.P. Iaşi.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă aplicând dispoziţiile legale care reglementează instituţia prescripţiei extinctive în materia răspunderii civile delictuale, a constatat că art. 1 al Decretului nr. 167 din 21 aprilie 1958statuează că dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în leg, iar articolul 8 al aceluiaşi act normativ instituie regula că prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
Având în vedere aceste considerente, instanţa a apreciat că momentul de la care a început să curgă termenul general de 3 ani pentru repararea prejudiciului moral suferit de reclamant prin acţiunile la care a fost supus tatăl său în perioada regimului comunist, se circumscrie datei de 22 decembrie 1989, acesta fiind momentul la care reclamantul a dobândit posibilitatea de a sesiza o instanţă de judecată cu o cerere având ca obiect repararea prejudiciului cauzat de acţiunile regimului comunist.
Referitor la susţinerea reclamantului, în sensul că termenul de prescripţie a început să curgă de la data de 11 iunie 2009 când a intrat în vigoare Legea 221 din 2 iunie 2009, instanţa a apreciat-o ca nefondată.
Legiuitorul român a adoptat la data de 2 iunie 2009 Legea nr. 221 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 publicată în M.Of. nr. 396 din 11 iunie 2009. Prin mijlocirea acesteia statul a creat cadrul legislativ menit a asigura repararea prejudiciului moral suferit de victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist. Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a), în redactarea sa în acord cu modificările aduse prin art. I pct. 1 din OUG nr. 62/2010 orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic precum şi după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gr. al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prev. la art. 4 alin. (4) în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Această prevedere legală a constituit obiectul excepţiei de neconstituţionalitate supusă analizei Curţii Constituţionale. Prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ambele publicate în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate, constatând că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 (ce au fost redate integral) sunt neconstituţionale.
Consecinţele juridice produse de aceste două decizii ale Curţii Constituţionale sunt evidenţiate în art. 147 alin. (1) din Constituţia României: „Dispoziţiile din legile […] constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă în acest interval Parlamentul […] după caz nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile constituţiei. Pe durata acestui termen dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.
Inexistenţa adoptării în intervalul celor 45 de zile a unor noi reglementări în acord cu dispoziţiile legii fundamentale face ca art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 să-şi înceteze efectele juridice.
Prin urmare, aplicând dispoziţiile Decretului nr. 167 din 21 aprilie 1958 privind prescripţia extinctivă la susţinerea reclamantului în sensul că termenul de prescripţie pentru repararea prejudiciului a început să curgă la data de 11 iunie 2009, moment în care a fost publicată Legea nr. 221 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, instanţa a constatat reglementarea legii este clară şi precisă, în sensul că prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, momentul publicării unui act normativ neavând incidenţă în cauză.
Prin Decizia nr. 89/2011 din 7 octombrie 2011 Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul B.E., reţinând, în esenţă, că, urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate şi a constatării că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale, la termenul din 10 ianuarie 2011, reclamantul prin apărător a arătat că înţelege să modifice temeiul de drept al cererii de chemare în judecată în sensul că a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 998 şi art. 999 C. civ., apreciind că termenul de prescripţie a început să curgă însă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009.
Art. 1 din Decretul nr. 167/1998 statuează că dreptul la acţiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitată în termenul stabilit de lege, iar art. 8 al aceluiaşi act normativ instituie regula că prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cea care răspunde de ea.
Împotriva acestei decizii reclamantul B.E. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în argumentarea căruia, a susţinut, în esenţă, că termenul de prescripţie a început să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, astfel că instanţele în mod nelegal au considerat că, prin schimbarea temeiului de drept a acţiunii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 din Decretul 167/1958.
Totodată, susţine recurentul, renunţarea la art. 5 din legea specială a făcut-o pentru că a fost declarat neconstituţional şi a invocat dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ., fapt ce nu echivalează cu o renunţare la Legea nr. 221/2009, ci la o dispoziţie a acestei legi declarată neconstituţională.
Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârilor şi pe fond admiterea acţiunii.
Recursul este nefondat.
Plasându-se în ipoteza unei acţiuni patrimoniale, prescriptibile, întemeiată pe dispoziţiile generale ale art. 998 şi art. 999 C. civ., care reglementează condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, cauza juridica invocata si menţinută expres de către reclamant, în virtutea principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, iar nu pe dispoziţiile legii speciale – Legea nr. 221/2009, acţiunea în despăgubiri promovata de reclamant este supusa, astfel cum, in mod legal, au apreciat şi instanţele anterioare, termenului general de prescripţie de 3 ani, instituit de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Susţinerea recurentului conform căreia termenul de prescripţie a început să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009 nu va fi reţinută întrucât aşa cum în mod corect s-a constatat prescripţia dreptului la acţiune în ceea ce îl priveşte pe reclamant se circumscrie datei de 22 decembrie 1989, acesta fiind momentul în care a dobândit posibilitatea de a se adresa unei instanţe de judecată cu o cerere având ca obiect repararea prejudiciului cauzat de acţiunile regimului comunist şi nu din momentul apariţiei Legii nr. 221/2009, lege specială la al cărei beneficiu, de altfel, reclamantul a renunţat.
Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.E. împotriva deciziei nr. 89/2011 din 7 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1815/2012. SECŢIAA-II-A CIVILĂ. Pretenţii.... | ICCJ. Decizia nr. 1812/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
