ICCJ. Decizia nr. 183/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 183/2012
Dosar nr. 745/44/2010
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1806 din 6 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantului R.A.M.S. formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Tecuci având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 2122 din 10 iunie 2006.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin notificarea nr. 325/2001 reclamantul a solicitat restituirea în natură a unui teren de 780 m.p. situat în str. V.Alecsandri, imobil expropriat prin Decretul nr. 112/1987 în vederea construirii unor apartamente.
Prin Dispoziţia nr. 2122/2006 emisă de pârât, i-a fost restituit în natură doar o porţiune de 268 m.p., iar pentru restul terenului s-a constatat că acesta reprezintă cale de acces, loc de joacă şi punct gospodăresc, deservind blocul construit în perimetru.
Reclamantul nu a propus administrarea unor probe pentru a dovedi că terenul este liber şi că poate fi restituit în natură, deşi sarcina probei în revenea conform art. 1169 C. civ.
Potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor va analiza dosarele sub toate aspectele, putând să dispună inclusiv restituirea în natură în situaţiile în care acest lucru este posibil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 240 din 14 iunie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, reţinându-se că părţile nu au fost de acord cu efectuarea unei expertize care să stabilească situaţia faptică a terenului neafectat de utilităţi.
Această hotărâre a fost atacată cu recurs de către reclamant, iar prin Decizia civilă nr. 459 din 29 ianuarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a casat hotărârea instanţei de apel şi s-a trimis cauza spre rejudecare, reţinându-se în esenţă, că neachitarea onorariului de expert nu constituie un impediment în administrarea probei.
În rejudecare, prin decizia civilă nr. 25 din 20 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, apelul reclamantului a fost respins, iar prin decizia civilă nr. 329 din 25 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fos admis recursul, casată decizia şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a reţinut că se impunea completarea raportului de expertiză şi respectiv a probatoriului pentru a se stabili în mod indubitabil situaţia terenului liber, posibil şi disponibil a fi restituit în natură.
În rejudecarea cauzei după ultima casare, prin decizia nr. 15/A din 8 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi-secţia civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul R.A.M.S., schimbându-se în tot sentinţa apelată, în sensul admiterii în parte a contestaţiei formulată de reclamant.
În consecinţă, s-a modificat în parte dispoziţia nr. 2122 din 16 iunie 2006 a Primarului Municipiului Tecuci şi s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 772,64 m.p. identificată în conturul albastru, în schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul N.V.
S-a mai dispus că măsurile reparatorii prevăzute în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, vizează suprafaţa de 3978,36 m.p., în loc de 4483 m.p. şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei nr. 2122/2006.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următaorele:
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi poziţia părţilor, problema care trebuie lămurită este aceea dacă suprafaţa de 512 m.p., din totalul de 780 m.p., expropriată prin Decretul de expropriere nr. 112/1987, poziţia 33, poate fi restituită în natură, în condiţiile prevăzute de art. 11 din Legea nr. 10/2001 sau în mod corect au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent.
În raport de dispoziţiile legale, respectiv, art. 10 alin. (2), (3), (4) şi art. 11 alin. (3), (4) din Legea nr. 10/2001 şi de expertiza efectuată în cauză, cu privire la diferenţa de 521 m.p. s-au reţinut următoarele:
Prin precizările depuse la 21 octombrie 2010, expertul a arătat că a fost identificată o suprafaţă totală de 495,55 m.p., în perimetrul B I J K H C marcată cu albastru pe raportul de expertiză, în care nu se include şi suprafaţa 1, 2, 3, 4, 5, 7, 8, 9 deja restituită (fila 19 – schiţa anexă la raport) în suprafaţă de 268 mp.
Astfel, suprafaţa ocupată de spaţiul auto de manevră ce a devenit inutil în urma demolării garajelor 1-10 şi cea ocupată de garajul nr. 11, (construcţie uşor demontabilă în sensul art. 10 alin. (3)) pot fi restituite în natură în condiţiile prevăzute de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Suprafaţa ocupată de trotuarul nr. 2 şi spaţiul de joacă pentru copii nu este inclusă în noţiunea de „lucrări tehnico-edilitare la ansamblul de locuinţe” pentru că Primăria Tecuci nu a făcut dovada că aceste spaţii fac parte din lucrările de utilitate pentru care a fost dispusă exproprierea în baza decretului nr. 112/1987.
O astfel de probă nu a fost depusă la dosar, pârâta comunicând doar anexa din H.G.R. nr. 562/2002 de atestare a domeniului public şi privat al municipiului Tecuci, în care sunt menţionate la poziţia 627, 628 şi 634 doar punctele gospodăreşti.
Ori, spre deosebire de prima expertiză efectuată la fond ce includea şi ghenele de gunoi, în prezent acestea nu mai sunt incluse de expert în suprafaţa propusă spre restituire.
Cu privire la spaţiul de joacă acesta nu este inclus în anexa 3 de inventariere a bunurilor ce fac parte din domeniul public, ci face parte din domeniul privat al Consiliului Local (precizările pârâtei filele 6 – 18 dosar nr. 594/44/2008 al Curţii de Apel Galaţi), astfel încât nu poate fi considerat de uz sau interes public, deoarece nu este declarat ca atare prin hotărâre a Consiliului local.
În plus, conform raportului de expertiză, blocul Z 8 are propriile sale căi de acces: trotuar, alee, parcare, lucrări de tehnică-utilitare pentru care s-a făcut exproprierea, iar trotuarul 2 propus a fi restituit servea, doar pentru accesul la spaţiul de joacă şi garaje, ce fac obiectul prezentului dosar urmând să formeze un corp unic, astfel încât nu există impedimente la restituirea şi acestei suprafeţe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Tecuci prin care a solicitat casarea deciziei recurate pentru motive de nelegalitate.
În susţinerea criticilor formulate, recurentul a arătat că au fost încălcate dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., în sensul că din motivarea hotărârii nu rezultă cu claritate ,,motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei”.
A susţinut că rolul administrării mijlocului de probă cu expertiză este acela de a identifica situaţia de fapt şi nu de a sugera instanţei o eventuală soluţie ce ar trebui pronunţată în cauză. Pe lângă faptul că administrarea expertizei nu a fost pusă în discuţia părţilor, obiectivele pentru efectuarea expertizei nu au fost propuse de către ambele părţi şi discutate în contradictoriu în faţa instanţei de judecată.
S-a mai arătat că instanţa de judecată nu trebuia să pronunţe soluţia aşa cum a fost sugerată de expert, ci era obligată să analizeze întregul material probator existent la dosarul cauzei înainte de a se pronunţa, întrucât expertul nu se substituie instanţei de judecată.
Cu privire la sintagma de lucrări-tehnico eliditare, folosită de instanţa de apel a arătat că în circulara nr. 688.490 din 09 mai 2006 a A.N.R.P. se foloseşte sintagma de utilitate publică şi nu această denumire, care conform definiţiei din DEX, reprezintă acele nevoi care deservesc o comunitate.
În speţa, suprafaţa de teren ce constituie locul de joacă, conform circularei A.N.R.P. menţionată mai sus, este de utilitate publică.
Locul de joacă face parte din domeniul public şi nu din domeniul privat aşa cum s-a susţinut, aspect dovedit şi cu procesul verbal din 07 august 2006 prin care A.N.P.C. Galaţi a sancţionat cu amendă Primăria Tecuci pentru faptul că locul de joacă nu era amenajat corespunzător.
A mai arătat că terenul în cauză, înainte de a fi fost amenajat ca loc de joacă era punct gospodăresc, motiv pentru care se regăseşte în H.G. nr. 562/2003, la poziţia 628.
În considerarea celor arătate, a susţinut că instanţa de judecată era obligată să procedeze, fie la acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, fie, la restituirea prin echivalent a unor suprafeţe de teren aflate la dispoziţia comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Sistematizarea urbană impusă de U.E. presupune proiectarea şi reorganizarea ştiinţifică a aşezărilor umane în scopul creării condiţiilor optime de viaţă pentru populaţie. De aceea nu orice teren de construcţii sau afectat de construcţii provizorii poate fi restituit în natură, fiind nevoie să se ţină seama de spaţii verzi, locuri de joacă etc.
În speţă, interesul general trebuie să primeze în faţa interesului particular şi ar fi nedrept ca acei copii care locuiesc la blocurile din zona aferentă terenului revendicat să fie privaţi de dreptul de a avea acces la un spaţiu de joacă modern. A menţionat şi faptul că spaţiul de joacă existent a fost modernizat printr-un program finanţat de U.E. iar în zonă nu există o altă suprafaţă de teren disponibilă pentru a fi reamenajată în acest sens.
Cu privire la trotuar 2, a arătat că toate trotuarele din Municipiul Tecuci fac parte din domeniul public, inclusiv acesta, aşa cum a reţinut însuşi expertul, dar şi instanţa de apel cu privire la celelalte trotuare, ca fiind din domeniul public.
Referitor la titulatura dată de expert, ca fiind spaţiu de manevră a considerat mai accesibil a se fi folosit noţiunea de spaţiu verde, deoarece, în ipoteza în care terenul ar fi eliberat de garaje şi reclamantul nu ar menţine contractele de închiriere, Primăria Tecuci ar amenaja suprafaţa de teren ca spaţiu verde.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Analizând recursul în limita criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:
În susţinerea motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se invocă încălcarea dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., în sensul că din motivarea hotărârii nu rezultă cu claritate ,,motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei”. Susţinerile recurentului nu sunt însă argumentate. Or, faţă de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., simpla menţionare a unui caz dintre cele cuprinse în art. 304 C. proc. civ., de casare sau de modificare a unei hotărâri, nu învesteşte instanţa cu efectuarea controlului judiciar de legalitate.
Critica legată de încuviinţarea şi administrarea expertizei tehnice şi analizarea întregului probator din cauză nu va fi analizată, întrucât, actuala configuraţie a recursului, nu mai permite reevaluarea situaţiei de fapt, în raport de probele administrate, ca urmare a abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Înalta Curte va analiza decizia recurată numai din perspectiva greşitei restituiri în natură a suprafeţei de 772,64 m.p., critică pe care o consideră fondată, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1), art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001 se instituie principiul prevalenţei restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor.
Pe cale de excepţie, dacă această măsură nu este posibilă ori este expres înlăturată de la aplicare, se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau propunerea de acordare de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atunci când măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
Problema care se pune în cauză este dacă instanţa de apel a aplicat în mod legal dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2010.
Potrivit dispoziţiilor acestui articol, în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.
În cauză, din raportul de expetiză, schiţa anexă, fila 49, dosar apel, rezultă că terenul propus a fi restituit reclamantului este format din trotuarul nr. 1 FE; trotuarul nr. 2 BG, garajul nr. 11, ghena de gunoi 12, paracare nr. 1 şi spaţiul de joacă pentru copii.Toate aceste suprafeţe de teren aflăndu-se în perimetrul blocului.
Conform art. 10.3 din H.G. nr. 250/200, sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
Or, prin schiţa anexă raportului de expertiză, se probează existenţa unei amenajări de utilitate publică ceea ce împiedică restituirea în natură a terenului către reclamant.
Acestă aspect rezultă şi din adresa cu nr. 13110 din 4 noiembrie 1994, comunicată reclamantului de către Municipiul Tecuci, fila 19, dosar fond, prin care se menţionează faptul că terenul în suprafaţă de 780 m.p. este ocupat în prezent de un loc de joacă pentru copii.
Prin decizia nr. 2122 din 16 iunie 2006, emisă de recurentul pârât, contestată de reclamant s-a dispus restituirea suprafeţei libere de teren de 268 mp, iar pentru diferenţa de 512 mp, s-a dispus acordarea de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, reţinând că aceasta este afectată de amenajări de utiliate publică.
Prin urmare, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reţinând în mod nelegal că suprafeţele de teren restituite nu sunt incluse în categoria lucrărilor de utilitate publică, ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de cele arătate, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârât şi se va modifica decizia recurată, în sensul respingerii apelului declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Tecuci împotriva deciziei nr. 15/A din 8 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi – secţia civilă.
Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul R.A.M.S. împotriva sentinţei nr. 1806 din 6 noiembrie 2006 a Tribunalului Galaţi – secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 176/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2067/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
